Cum ajutăm copilul să devină independent?0

Cum ajutăm copilul să devină independent?

În societate tot mai mult prinde rădăcini tendința de a pune accent pe educarea copilului să fie independent încă de la o vârstă timpurie. Suntem îndemnați să împingem copilul în mod constant spre aceasta și să nu-l ajutăm niciodată să facă ceea ce el poate să efectueze singur. Oare într-adevăr astfel vom cultiva la copil independența? Haideți să ne clarificăm.

La drept vorbind, cu mult timp în urmă, când abia începusem să mă cufund în studierea psihologiei copilului, eu însuși abia de nu m-am prins în capcana instrucțiunilor conform cărora copiii ar trebui împinși spre independență, părinții nu trebuie să facă nimic din ceea ce picii deja pot face singuri. Asemenea idei pot fi întâlnite în cărțile de psihologie (învechite), ne mai vorbind despre articole din internet și diferiți consilieri care ne înconjoară.

Pe când cele mai recente cercetări în psihologie sugerează contrariul. Inclusiv, Gordon Neufeld (psiholog canadian, autoritate recunoscută pe plan internațional în domeniul psihologiei dezvoltării, a teoriei atașamentului etc.) afirmă, nu fără temei, că independența se naște din dependență. Dacă vrem ca copiii noștri să crească oameni independenți, responsabili, cu planuri personale și tendințe, atunci trebuie să avem grijă ca afecțiunea lor față de noi să fie sigură și profundă, încât cu ușurință să le satisfacem necesitățile ce depind de noi.

Avem impresia că independența poate fi învățată. În realitate este ceea ce se formează de la sine, dacă creăm pentru aceasta un mediu benefic, o ”bază” sigură. Poți da vina pe copil, spunând: ”Cât se poate! Comportă-te ca un adult.”, dar aceasta nicidecum nu contribuie la maturizarea copilului, nu-i așa?

Atunci când părinții încearcă să împingă copilul spre independență, spunând: ”Nu te voi ajuta, fă singur, nu mai ești mic/ deja ești capabil să o faci”, de cele mai multe ori, acesta are o reacție inversă. Copilul cere și mai mult ajutor, protestează. Doar el nu simte o ”bază” sigură, dorința părinților de a-l ajuta și de a avea grijă de el.

Puneți-vă în locul lui

Când ne aflăm într-o relație apropiată cu cineva, ce mesaj trimitem partenerului? ”Sunt alături. Voi fi cu tine, indiferent ce nu s-ar întâmpla. Te voi ajuta. Voi avea grijă de tine!”. Și aceasta e ceea ce e în mod special important să simtă și copilul, întotdeauna!

Olga Pisaric (profesor la Neufeld Istitute, acolo unde îmi fac eu acum studiile la distanță pentru a-mi ridica nivelul de calificare), în cadrul unui seminar a oferit un exemplu bun. Ce ar fi dacă prietenul sau partenerul nostru ne-ar spune permanent: ”Niciodată nu voi face pentru tine ceea ce poți face tu singur. Nu aștepta aceasta de la mine!”. Cât va dura relația noastră? Ce-ar fi dacă i-am spune soțului: ”Iată! Te-ai învățat să prepari zeamă. Acum nu o 9voi mai pregăti niciodată pentru tine.” Pare absurd, nu-i așa? Dar de ce în relația cu copiii, care sunt mult mai mici, avem un alt comportament?

Sau, de exemplu, nu ne va apărea ideea98- să permitem copilului să meargă singur la plimbare, să traverseze strada, să aprindă aragazul. Mai întâi vom face aceasta împreună. Nu ne va trece prin cap că se va obișnui și până la nuntă așa și vom trece cu el strada de mânuță.

Doar, de fapt, copiii ca nimeni alții tind foarte mult să fie independenți. Vor să fie mai mari, să fie capabili de mai multe. Amintiți-vă cum a crescut micuțul dvs. până la primul ”eu”, cum a protestat, dorind în ruptul capului să facă ceva de sine stătător. Copilul are înnăscut un stimul puternic de a fi independent. Copiii își doresc atât de mult să crească mai repede și să poată totul singuri. Important să nu le sugrumați această tendință.

Înconjurați-i de grijă

Vă voi vorbi despre un experiment. Erau două grupuri de copii și părinți. Unul din grupurile de părinți, era coordonat de părerea că imediat ce copiii lor au învățat să meargă, mai mult nu trebuie să-i poarte în brațe și trebuie să le refuze picilor când aceștia solicită aceasta. Al doilea grup de părinți, dimpotrivă, își duceau cu drag în brațe copiii care deja puteau merge. Drept rezultat s-a observat că copiii din primul grup cereau mai des să fie luați în brațe. Iar cei din al doilea grup, cu un interes tot mai mare voiau să meargă de sine stătător.

Independența se naște din dependență. Atunci când copilul este înconjurat de grijă, când el știe că părintele mereu îi va veni în ajutor, îl va susține, îi apare o tendință puternică de a încerca să facă ceva de sine stătător.

Imaginați-vă situația. Nu vă place serviciul pe care îl aveți și ați vrea să vă realizați într-un alt domeniu. În ce condiții v-ar fi mai simplu să o faceți? Când veți fi siguri că partenerul dvs. vă va susține, va accepta tendințele pe care le aveți, posibil, va prelua anumite obligații, vă va susține orice nu s-ar întâmpla? Fie, dacă veți ști că în caz de orice greșeală efectuată, nenoroc, partenerul vă va învinui pe dvs. și vă va critica? Răspunsul, probabil, este evident.

La fel e și în cazul copiilor. Dacă există o ”bază” sigură, e mult mai ușor să faci pași spre ceva nou, necunoscut, de a manifesta independență.

Este important să nu fie suprimată tendința copilului pentru” doresc”, ”eu singur”. De a permite copilului să facă pași independent și, în același timp, de a-i fi creată o bază sigură, plină de dragoste și grijă necondiționată.

Doar atunci când rugăm partenerul să ne facă un ceai, de exemplu, am vrea atât de mult cineva să aibă grijă de noi, să ne ofere posibilitatea de a ne odihni puțin. Și ce dacă drept răspuns vom auzi: ”Fă singură, doar poți”?

Și chiar nu e nimic strașnic în faptul că vă ajutați copilul să facă ceva ce el demult e capabil să facă de sine stătător. De exemplu, să mănânce, să se îmbrace. Chiar credeți că așa va fi până la nuntă? Copilului îi va place aceasta și în continuare? Nu-l va deranja aceasta? Nu va dori să fie mai mare și mai independent? Pentru copil este, pur și simplu, important să vă simtă grija și afecțiunea. Iar atunci când se va ”îmbiba” cu aceasta, categoricul ”eu singur” va apărea din nou.

Rețineți, independența adevărată se naște la copii nu atunci când îi împingem spre independență. Aceasta apare atunci când este satisfăcută pe deplin nevoia de dependență.


Natalia Șoșeva
Natalia Șoșeva

Psiholog clinic, perinatal și pentru copii. Mamă a doi copii. Îmi ridic gradul de calificare la Neufeld Institute (Canada). Susținătoare a psihologiei dezvoltării, teoriei atașamentului și abordărilor umane în educația copiilor. Lucrez cu: diferite probleme în relația copil-părinte; emoțiile, sentimentele, grijile părintești; agresivitatea (la copii și adulți), infertilitatea psihologică.

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Shosheva Natalia — Psiholog Tel.: 0 672 6-03-22 www.facebook.com/shosheva.nataly

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu