Apa Buna

Articolul se referă la temele:

Intrigi in colectivul de femei0

Intrigi in colectivul de femei

Ca într-un cuib de viespi. Așa spunem uneori despre un colectiv de femei. Bârfe, intrigi, minciuni, concurență murdară, multă comunicare indirectă, aluzii, jocuri camuflate de manifestare a puterii. Oare de ce noi femeile (noi sfintele…) facem asta? Oare cum se explică atât de multă răutate (sigur nu a noastră, noi nu avem nici o vină, dar ele…)?

Sunt câteva fenomene psihologice care pot explica, cel puțin parțial ce se întâmplă.

Agresivitatea feminină

Toți noi avem o doză de agresivitate, care în general are rol de a ne ajuta să supraviețuim. La fel și femeile. Chiar dacă nu este „frumos”, „cult”, „feminin”, „binecrescut”… să ne exprimăm furia, aceasta există, uneori adunată și „coaptă” de ani, în interior. Cum pot oare să-și exprime toate aceste resentimente femeile care nu pot să dea un pumn, să înjure, să ridice tonul? Ca să putem descărca toate aceste lucruri fără totuși a ne pune în pericol poziția și reputația, alegem căi indirecte. Deși suntem obișnuiți să credem că doar bărbaților le este în fire să concureze, dacă sunt mai multe împreună și femeile pot concura aprig.

Comunicare disfuncțională

Cu siguranță la orice loc de muncă, ca și în alte medii sociale, apar frustrări. Poate din cauza diferențelor, anumitor nedreptăți firești și obișnuite, simple neînțelegeri pot apărea oriunde. Totuși nu asta este cea mai importantă problemă ci – ce facem cu aceste neînțelegeri mici? De cele mai multe ori, ca să nu ne afecteze statutul nostru de „cel mai bun și blând colaborator” sau „persoana mereu veselă” sau oricare altă etichetă vreți voi, alegem să nu ne spunem direct oful. Totuși el există, zace în interior și ne macină, ajungem la conflicte interne când intenția de a fi bun pentru ceilalți (ca să fim iubiți și apreciați) se bate cu intenția de a ne exprima nemulțumirile, de a spune nu…

… și atunci, fără să ne dăm seama alegem să ne exprimăm camuflat agresivitatea despre care vorbeam mai sus. În primul rând, alegem persoanele care credem noi sunt mai „slabe”, asta pentru că nu ni se pare lipsit de consecințe dacă am spune direct șefului, ceea ce credem. Plus la asta, pentru că nu am învățat să comunicăm direct și să spunem lucrurilor pe nume, conținutul mesajului transmis, este și el distorsionat.

Reluarea modelului familial

Cu toții am venit dintr-o formă sau alta de familie, fie că una monoparentală, fie chiar casă de copii, tot un fel de familie este (pentru că existau figuri parentale reprezentate de un părinte sau orice altă autoritate).

Locul de muncă reprezintă o reluare a mult din ceea ce am simțit, trăit, făcut, gândit acasă, când eram mici. Dacă am avut frați sau surori, verișori care erau prezenți în evenimentele de familie și în comparațiile pe care le făceau părinții, fantomele acestora ne urmăresc până la pensie în chipul colegilor.

Să explic mai pe îndelete: părinții sunt oarecum reprezentați de superiori, dorința noastră de a-i mulțumi sau protestul de care dăm dovadă fără să ne dăm seama, de obicei este o continuare a ceea ce am făcut acasă, în familie. Concurența care, vrem noi sau nu, a apărut între frați pentru atenția părinților și metodele folosite pentru a câștiga admirație (pentru cei mai buni) sau milă și sentimentul de vină (adresată mereu învinșilor) va continua. Poziția pe care o vom lua la serviciu, va fi poziția pe care o luam de obicei în propria familie.

Dacă ai senzația că schimbi compania dar relațiile cu superiorii sau colegii nu se schimbă semnificativ, nu este doar o senzație. Doar conștientizând ce se întâmplă, de ce se repetă și ce putem face ca să se schimbe real lucrurile, vom reuși să transformăm nu doar decorul dar și rolurile actorilor din jur, dar și al nostru.

Triunghiul dramatic

Dacă tot vorbim de roluri, să vedem care este cel mai întâlnit patern atunci când vine vorba de conflicte, fie ele manifeste sau ascunse. Cred că deja știți despre cele trei roluri pe care le „jucăm” când vine vorba de conflicte în general, este vorba despre victimă, agresor și salvator.

În continuarea ideii de mai sus, cel mai probabil din familie, am preluat unul dintre aceste roluri, fără să ne dăm seama. La locul de muncă, dacă privim dintr-o parte vom vedea că în toate intrigile există o victimă (care se plânge de un agresor), un agresor și desigur un salvator (cel care află despre nedreptate și încearcă să pedepsească agresorul). Noi le avem în interior pe toate și le manifestăm pe rând, totuși unul sau două dintre ele sunt preferatele pentru că ne oferă cele mai multe beneficii.

Nu voi deschide această temă pe larg aici, totuși vreau să vin cu o întrebare:

Dacă sunt mereu victima, oare de ce nu reușesc să-mi percep și să-mi recunosc puterea interioară?

A spune nu

Am impresia că ne-a intrat deja în sânge „capul plecat sabia nu taie” iar curajul de a spune nu, de a ne apăra, de a cere, este văzut ca fiind trăsături negative.

Vin și aici cu întrebări:

  • Ce pierd dacă spun că nu-mi convine? Statutul de om responsabil, de om bun, sau…?
  • De ce este atât de important să rămân nedreptățit? De ce am nevoie de compătimire?
  • Oare cum am încredere mai mult în părerea celor care vorbesc despre mine decât în ceea ce știu eu despre mine?
  • Ce s-ar întâmpla atât de rău dacă nu m-ar afecta bârfele?

Nu vreau să vin cu soluții, nu în acest articol. Asta pentru că mi-aș dori și cred că ar fi mult mai util ca soluțiile să fie căutate și găsite de fiecare în parte, prin observarea a ceea ce se întâmplă de fapt, prin detașare și prin asumare de responsabilitate.

Sper că a fost util și cel puțin v-a pus pe gânduri!

Vera Budan
Vera Budan

Psiholog Clinician licențiat în psihologie, master în psihologie clinică. Psihoterapeut în formare, NLP Practitioner, NLP Master, Master în Comunicare Hipnotică. Autoarea cărții "Calea Feminității".

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Vera Budan — Psiholog Tel.: 079 03-65-86 psiholog-verabudan.md

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Comentarii 1

Sortare
  • Nou
  • Anterior
  • 19 sep. 10:18 #1 Vera Vanovsaia

    E o tema vesnica, exista real si faptul ca le ziceti pe nume unor lucruri parca cunoscute, dar in viziunea dstra, e foarte util. Doar opinia auzita-citita te face sa meditezi si sa poti corija ceva in activitatea zi de zi. Multumesc, dna Budan! Vera Vanovscaia, profesor de informatica in liceu

    Răspundeți