Articolul se referă la temele:

Trebuie oare să oferim ajutor celor din jur?0

Trebuie oare să oferim ajutor celor din jur?

Psihologul Vera Budan explică de ce a ajuta oamenii din jur — nici pe de parte nu este o faptă bună și nobilă.

Cum, cât, când și în ce formă o facem?

Ne fac bine, nouă dar și cei care primesc ajutorul, "actele de caritate"?

Unde este granița dintre a face bine și a "cauza binele"?

Sunt sigură că ați cunoscut persoane care au dorit la un moment dat să vă facă "binele cu orice preț" dar și oameni care păreau reci și nu se lăsau convinși de nici o cauză la care ar reacționa majoritatea.

Să le luăm pe rând!

De ce este important să rămânem sensibili față de nevoile aproapelui, din punct de vedere evolutiv?

Una din caracteristicile oamenilor, ca specie, este că trăim în comunități. Nu ne-am fi descurcat pur și simplu singuri (sau în grupuri prea mici), nu am fi supraviețuit. Ceea ce ne apropie și ne ajută să supraviețuim este faptul că ne simțim în siguranță când suntem împreună. Aici ajutorarea și atenția la nevoile celorlalți devine importantă. Pentru a manifesta încredere avem nevoie să primim încredere, iar pentru asta este necesar să știm și să acoperim, cel puți parțial necesitățile celor apropiați (sau celor din comunitatea proprie). Frica de singurătate este o emoție care ne împinge la foarte multe sacrificii și fapte, pentru că, mii de ani la rând, a fi singur era o condamnare sigură la moarte. Frica de a fi respins este despre același lucru, despre același pericol.

Deci, dacă simplificăm foarte mult, a ajuta, este mai degrabă un act egoist, vreau să fiu plăcut și să fiu în siguranță, vreau să fiu acceptat, să mă asigur că nu există un risc de a rămâne singur. Ajut ca să supraviețuiesc.

Dar de ce unii oameni exagerează cu ajutorul, fără a fi atenți de fapt la adevăratele nevoi ale celor din jur și fără a întreba care este ajutorul necesar?

Unde se încalcă limita?

  • Atunci când "eu știu mai bine" cum să te ajut;
  • Când te ajut fără să fi cerut măcar;
  • Când te ajut în secret și fără voia ta (mă refer la pastile adăugate în secret în mâncare, programarea la medic sau psiholog înainte ca persoana „ajutată” să știe, la planificarea unor întâlniri "întâmplătoare" cu un potențial partener…);
  • Când insist că "ai nevoie neapărat de anume acest ajutor";
  • Atunci când am și eu aceeași problemă dar te ajut pe tine mai întâi, fără a-mi fi rezolvat propriile situații dificile.

Chiar dacă intenția din spate pare bună, ceea ce se întâmplă în asemenea cazuri este abuz. Asta pentru că:

  • Nu avem încredere în capacitățile persoanei și nu-i permitem să și le dezvolte;
  • Nu credem că persoana pe care dorim să o ajutăm are capacitatea de a vorbi și a cere;
  • Ne considerăm superiori;
  • Nu lăsăm persoana să facă propriile greșeli și să-și asume propriile alegeri;
  • Care sunt regulile de bază, ca ajutorul nostru să fie chiar util?
  1. Ne asigurăm că avem noi acel aspect al vieții echilibrat (dacă nu sunt măritată, este o idee proastă să încerc să mărit toate femeile din jurul meu, poate ar trebui să fac mai întâi ceva pentru mine?);
  2. Așteptăm să apară cererea de ajutor;
  3. Clarificăm de ce anume are nevoie persoana, prin întrebări;
  4. Acordăm ajutorul din resursa de care dispunem din plin (mă fac voluntar dacă am timp suficient, donez bani din alte sume de care dispun, decât cele care erau programate pentru urgențe);
  5. Lăsăm persoana să ne spună de ce are nevoie, apoi analizăm dacă este sănătos, dacă nu încalcă propriile valori și dacă suntem capabili să facem asta (dacă cineva mi-ar cere bani pe care știu că i-ar cheltui pentru alcool, ar fi diferit decât dacă ar cere pentru cărți sau mâncare);
  6. Ne detașăm emoțional, asta pentru a nu cădea în capcana triunghiului dramatic. Rolul de salvator este pe cât de lăudat pe atât de disfuncțional… Ce ne poate ajuta să nu cădem în el este să ne detașăm și să privim lucrurile din afară. Dacă suntem „unica șansă” pentru cineva, dacă se încearcă să ne apese butonașul pentru milă, ceva nu este curat la mijloc… Dar, să fim atenți să nu cădem în cealaltă extremă și să devenim agresori, iar pentru asta este bine să ne detașăm și să vedem lucrurile la rece.

A ajuta este un lucru frumos, este chiar bine să o facem, asta ne unește ne face mai fericiți, totuși, ar fi bine să fim conștienți despre beneficiile, directe sau nu, pe care le primim în acest context. Este posibil ca dorința exagerată de a ajuta să vină din copilărie, atunci când unica șansă de a supraviețui în familia în care am crescut era de a ne ajuta părinții, de a ne face utili. Unii dintre noi am fost nevoiți pur și simplu să ne înfiem emoțional părinții, iar această strategie, deși ne-a fost atunci de folos, acum ne blochează. Interesant aici este că "întâmplător", pe parcursul vieții întâlnim oameni care vor avea nevoie să fie salvați, oare de ce?

În consiliere, responsabilitatea pentru proces este a ambilor, atât a terapeutului, cât și a clientului, pentru a delimita foarte bine posibilitatea clientului de a face schimbări în propria viață, fără a fi ajutat prea mult de ceilalți, dar și fără a-i salva pe toți în jur.

Să vă fie cu folos!


Vera Budan
Vera Budan

Psiholog Clinician licențiat în psihologie, master în psihologie clinică. Psihoterapeut în formare, NLP Practitioner, NLP Master, Master în Comunicare Hipnotică. Autoarea cărții "Calea Feminității".

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Vera Budan — Psiholog Tel.: 079 03-65-86 psiholog-verabudan.md

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Armonia interioară»

Articole populare a rubricii «Armonia interioară»