Articolul se referă la temele:

”Renunță la serviciul plictisitor, urmează-ți visul!” — oare cât de bun este acest sfat?0

”Renunță la serviciul plictisitor, urmează-ți visul!” — oare cât de bun este acest sfat?

Fă doar ceea ce-ți place, nu irosi viața pe lucruri plictisitoare — fac apel diferiți mentori. Însă lor le este ușor să vorbească, pe când dvs. aveți de crescut copii și de plătit facturi. Psihologul Vera Budan explică ce nu e corect în acest apel și cum să găsim echilibrul între carieră și satisfacția de la viață.

Viața profesională și cariera este un aspect important în viețile noastre. Știm cu toții cât de mult influențează asupra altor arii ale vieții dacă suntem sau nu mulțumiți de locul de muncă, de poziție, de statutul pe care îl avem, dar și de cât de utili ne percepem pentru omenire.

Azi vreau să abordez nivelul de satisfacție pe care îl avem în domeniul ales, de ce depinde acesta și ce putem face pentru a fi cu adevărat mulțumiți.

"Fă doar ceea ce-ți aduce plăcere!"

Nu, nu este un îndemn din partea mea acum, aș vrea să fim atenți la anumite extreme.

Dacă acum 100 de ani, erau puțini îndrăzneții care făceau carieră din pasiunea vieții lor, acum, avem impresia că în carieră nu ar trebui să depunem absolut nici un efort. Dacă mai demult aproape toți se impuneau să meargă la un serviciu (iar motivația era exclusiv extrinsecă), acum ne-am dori să fie brusc despre stare de flux, care ar apărea de la sine, fără a depune mare eforturi. Aceste extreme sunt despre căutarea echilibrului, dintre efort și satisfacție, deci mergem pe calea bună.

La ce ar fi bine să fim atenți în acest context?

  • Plăcerea și satisfacția nu sunt același lucru. Extrema în care ne atrage acum societatea este despre gratificare imediată, despre a avea plăcerea la distanța de un braț, de un clic, de o completare de formular. Se încurajează (zic eu, exagerat) să profităm acum de lucruri, activități, distracție și să plătim cu efort, mai târziu.
  • A lucra pentru noi înșine mai mult (pentru propria creștere și realizare) decât pentru partid, societate, biserică… nu este despre a nu depune nici un efort. Faptul că ne motivează scopurile individuale nu semnifică a avea dreptul să nu facem nimic în general.
  • A-ți găsi vocația nu înseamnă a nu depune efort mai departe. Am citit în cărți și am auzit îndemnuri prin video-uri motivaționale care ne încurajau să facem anumiți pași pentru a ne îmbogăți, ca după 10 sau 20 de ani să ne pensionăm și să nu facem nimic. Sunt mulți cei pentru care visul vieții este ca la 40-50 de ani să nu mai facă nimic, să se relaxeze și să primească plăcere de la viață, să facă doar ce ar vrea. Dar oare cât de mult am putea să ne bucurăm cu adevărat fără o activitate utilă și care să ne ajute la dezvoltare?

— Unde este echilibrul?

— Între frustrare permanentă și lipsă totală de implicare.

Asumarea responsabilității proprii este primul pas. Aș vrea să aduc mai multă claritate în legătura dintre responsabilitate și vocație, carieră, viața profesională. După unele cercetări, 90% din oamenii de pe glob, mor fără să-și fi urmat drumul lor în viață. Cred că fiecare din noi, de fapt, știe ce și-ar dori să facă, ce i-ar aduce cu adevărat satisfacție. Totuși nu ne asumăm, asta pentru că a ne urma chemarea este dificil, înfricoșător și cu multe riscuri. Este mult mai ușor să ne bălăcim în nemulțumire, în a învinui țara, șeful, oamenii, părinții care nu au ghidat bine…

Dacă veți fi atenți la cei care și-au găsit drumul, deși nu întotdeauna reușesc să meargă drept și nici ascendent, veți observa că și-au asumat responsabilitatea. Mai degrabă frica de a ne întâlni cu noi, frica de a ne asculta interiorul și intuiția ne oprește din a ști ce am vrea cu adevărat, decât lipsa de semne. Este un risc într-adevăr să ne schimbăm cariera după ani de muncă într-un domeniu, dar oare se merită să dăm posibilitatea de a ne regăsi cu adevărat în schimbul poziției de victimă?

Felul nostru de a fi nu se va schimba o dată cu găsirea vocației. Oriunde am merge ne întâlnim în primul rând cu noi înșine. Modul nostru de a gândi, filtrele noastre de percepție a lumii nu se vor schimba nici măcar dacă schimbăm planeta, cu atât mai puțin dacă schimbăm locul de muncă. Da, anturajul este foarte important, să te afli 8 ore în zi în compania unor oameni care doar bârfesc, fumează, hotărăsc ce băuturi vor consuma și în ce cluburi vor merge în week-end nu prea poate să înaripeze. Totuși a merge la orice serviciu cu gândul că toți șefii sunt niște profitori, că toți colegii fac porcării numai ca să aibă șanse mai multe să ne depășească, ne dă mici șanse să lucrăm cu drag, orice loc de muncă am avea.

Nu există locuri de muncă 100% avantajoase dar nici 100% rele. Atunci când vrem să găsim un alt loc de muncă decât cel pe care îl avem acum, sau chiar să ne recalificăm, ar fi bine să ținem cont de criteriile care sunt importante acum. Poate la un moment dat un serviciu aproape de casă ne avantaja cel mai mult, acum însă ne dorim relații bune în colectiv. Poate pentru o perioadă avem nevoie de un salariu bun și vom renunța la alte aspecte, este important să avem cât mai multe valori prioritare acoperite. A fi conștient de ce este important pentru mine în această etapă mă ajută să știu dacă mai rămân aici, dar și dacă se potrivește opțiunea găsită. Dacă ce mi se oferă și cât de mult sunt satisfăcut aici, mi se potrivea cândva, iar acum nu mai este actual, ar fi bine ca eu să fac ceva în privința asta (să încerc să schimb acolo unde sunt sau să caut alt loc de muncă).

A fi mulțumit de locul de muncă este o stare internă, nu o caracteristică a locului de muncă. Sunt sigură că știți oameni care au tot de ce au nevoie (salariu, posibilitatea de a crește, apreciere, sunt auziți…), totuși nu sunt mulțumiți, iar alții sunt, chiar dacă lucrurile nu merg foarte bine. Dacă ați schimbat mai multe locuri, ați încercat mai multe domenii, totuși sunteți mereu nemulțumiți, ar fi bine să vă puneți întrebarea care sunt convingerile care vă „ajută” în acest sens. Ceva mai mult de jumătate de an în urmă observam că sunt mai tot timpul tensionată în una din cele câteva activități profesionale. Asta mă obosea enorm și aveam impresia că dacă aș putea, aș exclude-o total din viață. După ce am stat să urmăresc ce se întâmplă, am înțeles că eu credeam că nu-mi place și nu-mi iese să fac lucru de oficiu (2 ore pe zi în care făceam rapoarte, înscriam cifre în tabele, aveam grijă ca să fie achitate conturile și semnate facturile). Mai era și aspectul că eu fiind psiholog, eram nemulțumită că ar trebui să dedic 2 ore de activitate pe zi, aspectelor organizatorice ale asociației în care lucrez…

Ca să-mi placă acum aceste lucruri am lucrat la 2 aspecte:

  • Am făcut tehnici simple ca să mă relaxez în timp ce munceam în continuare (să fiu atentă la încordare, să respir mai lent și profund, să-mi relaxez umerii, să zâmbesc intenționat când mă prind la gândul că fac lucruri foarte stresante);
  • Am început să fiu conștientă și atentă la progresele mele. Dacă la început făceam un raport săptămânal în 2-3 ore, pe parcurs era îndeajuns 1-1.5 ore, dacă pentru a suna un furnizor mă simțeam mai încordată, acum făceam asta relaxat și fără pic de îngrijorare.

Ceea ce am câștigat în acest sens sunt enorm de multe lucruri noi învățate, convingerea că pot și reușesc, senzația că fac lucruri chiar utile și apreciate, plus că nu obosesc atât și reușesc să gestionez mai bine toate activitățile din zi.

Cred că pe lângă amplasare, salariu, atitudinea șefului, relațiile cu colegii, ar fi bine să ne întrebăm cât de mult ne dezvoltăm la locul de muncă. Aici nu mă refer la scara ierarhică ci la dezvoltare interioară, la senzația de a fi din ce în ce mai bun, la șansa de a învăța în continuare lucruri noi, la scopurile pe termen lung, la viziune. Satisfacția este despre a observa progresul, dar și a ne propune să muncim la aspectele care nu ne avantajează și a ști că depinde doar de noi să le îmbunătățim.

Vă doresc să aveți spor și să vă regăsiți în cele 10% din oameni care și-au urmat chemarea inimii!

Să vă fie cu folos!


Vera Budan
Vera Budan

Psiholog Clinician licențiat în psihologie, master în psihologie clinică. Psihoterapeut în formare, NLP Practitioner, NLP Master, Master în Comunicare Hipnotică. Autoarea cărții "Calea Feminității".

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Vera Budan — Psiholog Tel.: 079 03-65-86 psiholog-verabudan.md

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu