Apa Buna

Articolul se referă la temele:

Tendința spre mai bine sau insațietate0

Tendința spre mai bine sau insațietate

Cât nu ar avea, omului întotdeauna i se pare puțin și vrea mai mult. Da, înțelegem că mulți ne-ar invidia pentru faptul că suntem tineri și sănătoși, pentru că suntem capabili să muncim. Dar oricum vrem — automobil mai bun, job mai interesant, podoabă capilară mai bogată. De unde vine aceasta? Și unde e limita dintre tendința sănătoasă spre creștere și această lăcomie distrugătoare? Relatează psihologul Vera Budan.

— Acum 30 de ani locuiam în cămin, cu 2 copii, în 12m2.

— Și nu doreați mai mult?

— Ba da, doream, credeam că dacă am avea 16 metri, așa cum erau camerele de vizavi, aș fi cea mai fericită, mă gândeam câte lucruri ar încăpea în cei 4 metri în plus, erau 33%din camera noastră!!! Problema este că acum, nu încăpem cu soțul nici în 80, totuși alta e problema, nu?

Niciodată nu reușim să ne bucurăm prea mult de situația atinsă, pe care am dorit-o atât de mult. Credem că anume următoarea țintă, odată ajunsă, ne va mulțumi, oare de ce?

Sunt 2 fenomene la care aș vrea să mă opresc în acest sens, după care, voi veni și cu posibile soluții.

Mai mult nu înseamnă mai sus

Tendința noastră spre creștere și dezvoltare este firească, normală și de dorit. Este bine că suntem împinși din interior către mai bine. Doar că uneori impulsul intern de a crește, este interpretat de către noi greșit. O societate de consum ne „ajută” să-l interpretăm astfel.

Dacă ne imaginăm o piramidă care ar trebui umplută, ceea ce facem noi este să ne oprim la primul nivel și să încercăm să lărgim la nesfârșit baza. A crește, frumos și natural PORNEȘTE de la bază, dar nu se OPREȘTE acolo. Nemulțumirea apare când avem un gol pe nivele de sus, dar mergem să-l umplem după cum ne dictează marketing-ul.

Ceea ce ar trebui să ne întrebăm în momentele când ne dorim ceva (mai mult) este:

  1. Îmi doresc această mașină pentru funcționalitatea ei sau pentru că vreau mai multă încredere, statut, atenție, să fiu văzut bine?
  2. Îmi doresc această haină pentru că am nevoie de ea sau pentru că nu reușesc să mă simt frumoasă în orice îmbrăcăminte?
  3. Îmi doresc un apartament mai larg pentru că fizic este extrem de strâmt unde stau sau pentru că am impresia că în cel mai mare va fi mai multă dragoste, calm, înțelegere, armonie în familia noastră?

Dar vacanțele, accesoriile, telefoanele și toată tehnica care depășește cu mult ceea ce noi cu adevărat folosim și ne este util, oare pentru ce ni le dorim?

Vreau să mă înțelegeți corect, nu sunt pentru ascetism, sunt pentru a fi CONȘTIENȚI de nevoile adevărate din spatele lui „vreau mai mult”.

Chiar dacă societatea de consum ne ajută în a menține și întări înlocuirea creșterii cu expansiunea, totul începe din copilărie. De prea multe ori când copilul are nevoie de conexiune îi oferim mâncare sau jucării (are nevoie și de asta, dar nu doar de asta). De prea multe ori când copilul are nevoie să fie acceptat, îi oferim standarde de performanță. De prea multe ori când copiii au nevoie să li se înțeleagă și primească emoțiile, îi oferim „distractori” care să-l facă să se simtă bine cât mai rapid. Am crescut pe surogate și reușim să ne mințim în continuare că ar fi valoroase cu adevărat.

Al doilea fenomen care poate fi cauză a „niciodată nu mă satur” este a vedea valoarea noastră proprie doar în rezultatele noastre

Știm cu toții oameni (poate mulți i-au văzut în oglindă) care nu neapărat au nevoie de lucruri materiale din ce în ce mai multe/scumpe. Aceștia tind spre rezultate din ce în ce mai mărețe. Nu este un lucru rău în sine, atâta timp cât suntem mulțumiți și fericiți, orice rezultate nu am fi atins. Totuși, dacă mă văd ca fiind valoros ca om în esența mea, doar dacă am atins culmi de succes, risc să nu ating niciodată pragul în care aș fi destul de bun.

E trist să văd unii oameni care au depus mult efort într-un proiect și acesta nu a reușit sau nu a fost atât de bun după cum au fost așteptările. Este trist să aud că nota 9 pentru rezultate înseamnă nota 4 pentru valoare personală. Este trist când oamenii „uită” dintr-o dată cât de mult au crescut făcând ceva, cât de multe abilități au dezvoltat mergând spre scop. Este ca și cum nu am obținut X rezultat ar fi egal cu „eu, ca persoană sunt total lipsit de valoare”. Din moment ce așa percepem lucrurile, este și firesc să avem tendința să acumulăm, să realizăm, să atingem ca să umplem cumva golul interior.

Ce-i de făcut?

  1. Ne oprim. Pur și simplu scădem viteza ca să reușim să ne dăm seama dacă direcția este corectă.
  2. Găsim nevoia adevărată. Prin atenție în interior, prin observare (în ce momente îmi vine să cumpăr, să doresc mai mult…), prin răspunsul la întrebarea: pentru ce?
  3. Facem ceva necesar satisfacerii acelei nevoi. Asta uneori presupune a ne dezvolta abilități de relaționare, a exprima în exterior de ce avem cu adevărat nevoie, a avea curaj să ne deschidem și să fim vulnerabili.

Da, este mai riscant să ne deschidem decât să mai lucrăm 2 ore în plus pentru a evita golul interior, dar se merită.

Vera Budan
Vera Budan

Psiholog Clinician licențiat în psihologie, master în psihologie clinică. Psihoterapeut în formare, NLP Practitioner, NLP Master, Master în Comunicare Hipnotică. Autoarea cărții "Calea Feminității".

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Vera Budan — Psiholog Tel.: 079 03-65-86 psiholog-verabudan.md

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu