Apa Buna

5 pași simpli pentru o alimentație sănătoasă. Familia nici nu va observa diferența2

5 pași simpli pentru o alimentație sănătoasă.  Familia nici nu va observa diferența

Alimentația sănătoasă — ceva extraordinar, ar spune mulți, însă care îți dă mari bătăi de cap. Eu nu am timp să macin grâu la o moară manuală, pentru ca mai apoi să coc pâine nedospită. Iar dacă voi oferi soțului la micul dejun smoothie din pătlagină, cules în zori de zi, — atunci, cel mai probabil, în scurt timp el se va plictisi — ar adăuga aceștia.

Sunt de acord cu ei, nici eu nu am timp. Și eu mă voi plictisi. Pentru mine atât cei care lasă la înmuiat hrișca verde, cât cei ce mănâncă chips-uri cu maioneză cu gust de pulpă afumată — îmi sunt la fel de străini. Tratez cu respect orice alegere, dar consider că extremele ar trebui evitate. Nu în zadar încă Buddha Guatama ne-a lăsat drept moștenire calea de mijloc. Ei bine, nu nouă, ci indienilor săi, dar prin ce suntem noi mai răi?

Așadar, astăzi vă propun 5 modificări simple în alimentație, pe care le-am încercat personal, care nu vă vor răpi mult timp, practic nu vor schimba gustul mâncării, dar vă vor ajuta să faceți un pas serios și important pentru sănătatea și longevitatea vieții întregii familii.

Pasul 1. Cât mai puțină prelucrare

Problema: Omul modern consumă prea multe alimente procesate. Dacă ați prăjit legumele, iar apoi le-ați fiert în supă, după care le-ați încălzit – oare câte vitamine au mai rămas în acestea?

Soluția: Includeți în regimul alimentar cât mai multe produse proaspete, neprocesate. Aceasta, apropo, vă va economisi o sumedenie de timp. În loc de brânzoaice – brânzică cu fructe, în loc de iahnie – legume proaspete tăiate. Dacă s-ar putea prepara fără fierbere – nu fierbeți, și mai mult decât atât, nu prăjiți. Dacă prepararea termică este absolut necesară – alegeți să înăbușiți, să coaceți. Pentru mine, de exemplu, a fost cândva o mare descoperire faptul că ardeiul dulce copt în rolă nu este mai rău, ci chiar mai bun decât același ardei prăjit pe tigaie. Iar acum toate legumele le prepar în aparat de gătit cu aburi – e mai bun și mult mai benefic.

Pasul 2. Uleiul ales corect

Problema: Multe bucate sunt mai gustoase atunci când sunt preparate cu ulei. Dar de multe ori oamenii nu folosesc corect uleiul.

Soluția: Pentru prăjit (chiar dacă nu puteți fără cartofi prăjiți sau pârjoale) utilizați doar uleiuri rafinate. Pentru prelucrare termică, cel mai potrivit este uleiul de cocos, acesta suportă temperaturile înalte fără a produce fum și substanțe cancerogene.

Pe când în salate, folosiți doar ulei presat la rece, nerafinat și neprelucrat. Cel mai bine să le alternați – de măslin Extra Virgin, de floarea-soarelui nefiltrat din semințe neprăjite, din in, nuci, dovleac și altele.

Pasul 3. Făina corect aleasă

Problema: Făina albă – un produs rafinat, practic fără vitamine și minerale, care oferă doar calorii, risc de a face diabet zaharat și straturi excesive de grăsimi pe șolduri. Dar o consumăm în cantități nemaipomenit de mari – chifle, macaroane, plăcinte, colțunași, torturi …

Soluția: Încercăm treptat să trecem la produse din grâu integral. Atunci când mergeți la magazin, cumpărați pâine și chifle cu adaos de tărâțe și semințe. În vânzare sunt și paste din cereale integrale. Dacă coaceți singure – la făina albă adăugați puțină făină integrală (se vinde în orice supermarket). Pentru început doar 15%, iar după ce membrii familiei se vor obișnui cu gustul acesteia – mai mult. Fiul meu la început dădea din nas la vederea pâinii nu prea albe. Dar s-a obișnuit repede (altă pâine în casă nu era) și acum, spre marea surprindere a mamei mele, mănâncă cu poftă pateuri, pizza și chiar colțunași din făină integrală.

Pasul 4. Citim etichetele

Problema: Producătorii moderni în goană după câștig modifică frecvent conținutul produselor cu care ne-am obișnuit. Lapte condensat, cașcaval, smântână, înghețată – se produc nu din lapte, ci din grăsimi vegetale. Conservele de carne conțin tot ce vrei, în afară de carne.

Soluția: Pur și simplu citiți etichetele. Irosiți câteva minute și analizați conținutul produsului pe care intenționați să-l cumpărați. În magazine există lapte condensat și cașcaval adevărat, pur și simplu trebuie să fiți capabili să le alegeți.

Pasul 5. Carnea

Problema: Carnea din industrie conține, de regulă, o mulțime de hormoni, antibiotice, este prelucrată cu substanțe chimice, și, în genere, mai bine să nu știți cum este produsă.

Soluția: Eu personal nu consum carne deja de 3 ani. Dar nu-i îndemn și pe alții să-mi urmeze exemplul. Vă place carnea – fiți sănătoși, dar străduiți-vă să nu o consumați mai des de două ori pe săptămână și alegeți acea carne care nu se produce pe scară largă comercială. Cel mai de comerț produs este carnea de pasăre, pe când iepurașii, mieluții, prepelițele sunt crescute în gospodării mici, în mod mai natural.

Dacă vă interesează această temă — urmăriți publicațiile noastre, continuarea urmează.


Veronica Gorceac
Veronica Gorceac

Jurnalistă, redactor-șef al portalului Familia.md, fondatoarea Clubului Familiei din Chișinău și organizatoarea târgului copiilor "Trodelmarkt". Mama unui băiețel de 8 ani.



Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Sănătate»

Articole populare a rubricii «Sănătate»