Apa Buna

Cum traumele psihologice din copilărie ne pot afecta atunci când devenim părinți1

Cum traumele psihologice din copilărie ne pot afecta atunci când devenim părinți

În spațiul virtual circulă o expresie glumă despre faptul că "cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru copil, este psihoterapia, efectuată cu doi ani până la nașterea lui". Trebuie de spus că fraza nu este lipsită de logică. Multe probleme ce apar în relația părinte-copil își iau originea din experiența traumatică din copilăria însăși a părinților.

Experiența psihoterapeutică din copilărie în contextul părinților

Traumele psihologice reprezintă o complexă reacție distructivă la anumite evenimente/circumstanțe din viață, căror nu am reușit să le facem față în mod constructiv. Este ceva ce omul nu a fost capabil nici să schimbe, nici să accepte, motiv din care situația respectivă îi rămâne în psihic drept una dureroasă și nesoluționată. Trauma psihologică este asemeni unei cicatrice care nu s-a vătămat complet, ci doar s-a acoperit cu o crustă: ea permanent deranjează difuz omul, iar în cazul deteriorării crustei (de exemplu, amintirile apărute sau o situație similară) cicatricea devine dureroasă și sângerează.

Originea traumelor psihologice pot fi diferite situații. În contextul formării noastre în calitate de viitori părinți, devine importantă situația interacțiunii noastre cu părinții proprii sau figuri parentale (în cazul în care am fost educați de alte persoane). Evenimente traumatice din punct de vedere psihologic pot fi cazurile de violență – fizică, psiho-emoțională, sexuală, precum și respingerea copilului, pedepsele crude, educația autoritară sau indiferentă, compararea copilului cu alt copil, lipsa susținerii, acceptării și apărării, ignorarea necesităților copilului, încălcarea limitelor personale ale copilului, divorțul părinților etc.

Cum se manifestă experiența din copilăria noastră asupra procesului de educație a copilului?

Până la nașterea copiilor, experiența noastră psihotraumatică ar putea să nu se evidențieze. Însă odată cu apariția copilului, în psihicul nostru se actualizează modelele de conduită a părinților noștri și, totodată, evocă experiența traumatică a copilăriei noastre.

Există câteva modalități de a pune în aplicare experiența din copilărie a părinților în educația copiilor proprii.

Prima modalitate — de a continua să procedăm la fel ca părinții noștri, deși în copilărie sufeream în urma acestor acțiuni (de exemplu - "eu am fost bătut în copilărie și nu s-a întâmplat nimic, am crescut om!"). În acest caz ne disociem de la trauma proprie, negăm existența durerii personale și, într-un fel, transformăm experiența din copilărie într-o normă, repetând-o în educația copiilor noștri. Doar dacă ne vom educa altfel copiii, atunci ne vom recunoaște durerea, supărarea și furia din copilărie. Problemele în această cale se manifestă în perturbarea relației cu copiii noștri, precum și printr-un sentiment de disconfort interior, dificil de sesizat, de la propriile acțiuni.

A doua modalitate — "am suferit de la aceasta, respectiv, niciodată nu mă voi comporta astfel față de copiii mei". Este reversul aceleiași traume. De exemplu, dacă am fost educați într-un stil dur și autoritar, noi putem decide să "nu fim la fel", și dintr-odată constatăm că nu suntem capabili să fim fermi cu copiii, să stabilim anumite limite. În acest caz, să dăm dovadă de fermitate ar însemna să devenim "la fel", cărui fapt am putea opune rezistență cu înverșunare. Problema constă în sentimentul de neputință în educație și de lipsire pe sine însăși de un întreg aspect de instrumente educaționale.

A treia cale — de a alege mijlocul de aur, combinând căldura în relația cu copilul și prezența anumitor limite în procesul educațional, de a filtra experiența din propria copilărie, lăsând doar ceea ce a fost bun, și respingând ceea ce nu ne plăcea și ne provoca durere. Este calea cea mai bună. Însă, și aici ne-ar putea aștepta anumite pericole: pomenindu-ne într-o situație educațională stresantă, spontan, fără să ne așteptăm, începem să ne comportăm la fel ca părinții noștri și așa cum ne-am promis să nu procedăm față de copiii noștri. Asemenea momente semnalizează despre necesitatea de a analiza experiența proprie și de a asimila noi modele de comportament.

Modificarea scenariului... este posibil?

Scenariul poate fi modificat! Și aceasta este foarte util pentru stabilirea liniștii în propriul suflet și în relația cu propriii copii și părinți. Dacă dumneavoastră:

  • cu emoții negative puternice vă amintiți de experiența propriei copilării (atât a unor situații distincte, cât și în ansamblu);
  • vă simțiți incapabil de a construi o altă strategie educațională, chiar atunci când înțelegeți că e timpul să schimbați ceva;
  • neașteptat pentru sine însuși și aparent incontrolabil reproduceți modele de comportament pe care de fapt nu doriți să le reproduceți.

Toate cele enumerate reprezintă un motiv de a căuta consiliere psihologică pentru analiza și rezolvarea situației. În procesul de psihoterapie vă veți putea elibera de influența trecutului și veți fi capabil să stabiliți un contact sigur cu propriii copii.


Anastasia Covrova


Psiholog clinician practicant, doctorand, ICDP – facilitator (Programul Internațional de Dezvoltare a Copilului), formator certificat "ОН-cards", membră a Asociației Psihologilor și Psihoterapeuților din Republica Moldova (APPRM) și a Comunității de Psihiatri, Narcologi, Psihoterapeuți și Psihologi Clinicieni din Republica Moldova (SPNPPC).



Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Anastasia Covrova — Psiholog Tel.: 0 694 1-41-21 www.b17.ru/kovrova_anastasia

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «De la 1 la 3 ani»

Articole populare a rubricii «De la 1 la 3 ani»