Pagina principală Mama + Copil Copilul 0-1 ani
Tema se referă la subrubricile:
Descoperă Infantis Chișinău – club muzical pentru copii, unde educația prin muzică, joacă și emoție prinde viață de la 8 luni în sus.
Dacă faceți parte dintr-o familie bilingvă, probabil încă în timpul sarcinii v-ați gândit care dintre limbi ar trebui să devină maternă pentru copilul dvs.? Sau poate ambele? Și dacă rămâneți la cea de a doua opțiune, oare nu le va confunda copilul? Oare nu-i va afecta acest lucru dezvoltarea vorbirii?
Cum să ne comportăm corect în primul an de viață al copilului, încât cele mai importante etape de dezvoltare a personalității acestuia să se desfășoare corect — explică psihologul Natalia Șoșeva.
EduCentru este un centru educațional cu program de mini-grădiniță de la ora 08:00 până la 18:00 (de luni până vineri), având diverse cursuri, inclusiv în weekend. Fondatorii centrului sunt părinții care și-au dorit o grădiniță altfel, cea prietenă cu profesorii, copilașii și părinții. Mai multe detalii despre EduCentru găsiți în continuare.
În oraș sunt multe piscine, bune — mai puține, iar bazinele în care ați putea înota împreună cu copilul — pot fi numărate pe degete. Acest lucru ne-am și gândit să-l facem.
Aflați ce l-ar putea interesa și amuza pe cel mic în perioada 0-6 ani.
Învață pictura pe unghii pas cu pas
Transformă chimia din problemă în punct forte cu Bravito After School
Engleza, germama și româna pentru copii și adolescenți la Success Academy
Cauți locația perfectă pentru evenimentul tău?
Premargător pentru copii: Ghid complet pentru părinți
Cum ne pregătim corect pentru vizita la oftalmolog sau optometrist?
Porolon Show – distracție fără limite pentru copii la Magic Party
EduCentru este grădinița din Chișinău unde copilăria este o prioritate
Curs de Pregătire Preșcolară la Elite Academia
La Polyglot se vorbește fluent în limba engleză
Învață să-ți creezi propria lenjerie și pijamalele preferate la Couturier Academy
Mituri frecvente despre mersul la psiholog în R. Moldova
HIMFU în Chișinău: tehnologia modernă pentru slăbire și contur corporal rapid
Școală de limbi străine în Chișinău
Clinică stomatologică
Centru de dezvoltare psiho-emoțională
Ветеринарная клиника
Articole pentru copii și mame