Apa Buna

Alegem sau nu medicul care să ne acorde asistență medicală în timpul nașterii?1

Alegem sau nu medicul care să ne acorde asistență medicală în timpul nașterii?

Ce le determină pe femeile din Moldova să aleagă un medic care să le asiste la naștere și ce atitudine întâmpină gravidele care decid să nască cu echipa de gardă? Patru mame ne-au povestit despre experiența prin care au trecut în sala de naștere, iar noi așteptăm și alte povestiri.

Majoritatea femeilor gravide din Moldova preferă să-și aleagă din timp medicul care să le asiste la naștere. Până în 2016 era o acțiune neoficială, te înțelegeai cu medicul din cuvânt, fără a semna vreun act. Și, respectiv achitai serviciul prestat direct medicului, aceasta fiind într-un fel o plată justificată. Or, medicul nu era obligat în afara orelor sale de muncă să vină gratuit să asiste la naștere.

Din ianuarie 2016 gravidelor li s-a oferit oficial dreptul de a-și alege medicul obstetrician-ginecolog care să le consulte și supravegheze sarcina, dar și pe cel care le va primi nașterea. Ministerul Sănătății a elaborat standarde noi de supraveghere a gravidelor în condiții de ambulatoriu, care prevăd că femeile însărcinate au acest drept, indiferent de locul de trai sau evidență medicală. Pentru aceasta, gravida trebuie să scrie o cerere, care se semnează de viitoare mămică și de medicul obstetrician-ginecolog ce își asumă responsabilitatea de acordare a asistenței medicale în timpul nașterii. Mai mult chiar, potrivit legii acest serviciu este acoperit de polița medicală obligatorie, adică e GRATUIT.

Întrebarea este: "Ce le determină pe gravidele din Moldova să-și aleagă un medic care să le asiste la naștere? " și "Ce se întâmplă dacă femeia decide să nască cu medicul de gardă?".

Argumentul principal pe care-l aduc viitoarele mămici atunci când decid să-și aleagă din prealabil medicul cu care vor naște este siguranța personală și, bineînțeles, a copilului. Unele nu vor categoric să fie asistate de un obstetrician-ginecolog bărbat, iar altele dimpotrivă spun că bărbații sunt mai atenți. Există femei care pun preț nu doar pe profesionalismul medicului, ci și pe caracterul acestuia, afirmând că pentru ele este important să descopere în acesta o persoană care să i se potrivească sufletește.

Îmi amintesc cât de stresată eram eu la prima sarcină, atunci când data nașterii era tot mai aproape, iar eu încă nu luasem o decizie la ce maternitate voi naște și cine va fi medicul care îmi va oferi asistență medicală. La 32 de săptămâni, ginecologul care îmi monitoriza sarcina m-a sfătuit totuși să aleg din timp un obstetrician-ginecolog și chiar mi-a oferit contactele unei colege în care avea încredere.

Argumentându-și recomandarea astfel: ”Este pentru prima dată când treci printr-o asemenea experiență și e foarte bine când ai alături un medic pe care l-ai mai văzut, care te va îndruma cum să procedezi atunci când se va începe procesul propriu-zis. Pur și simplu, cu un medic ales din prealabil te vei simți mai confortabil în timpul nașterii.”

Astfel, mi-am găsit și eu un medic cu care să nasc și îi sunt extrem de recunoscătoare. Datorită ei, nașterea primului copil mi-a rămas în memorie drept o amintire frumoasă, deși avusesem un travaliu cu durată destul de mare. Nu mi s-a impus vreo taxă, dar, precum făcea toată lumea (cel puțin mămicile pe care le cunoșteam eu) am "mulțumit" medicul și alt personal medical.

La a doua sarcină, în 2016, atunci când noile standarde de supraveghere a gravidelor erau deja în vigoare, am apelat la același medic, dar din timp, fiind în a 28-a săptămână de sarcină. Iarăși a fost o înțelegere verbală, nu am scris nicio cerere, de fapt nici nu mi-a spus nimeni că trebuie să o fac. Așa s-a întâmplat că am născut prematur, în a 34-a săptămână de sarcină. Ajungând cu ambulanța la maternitate, am sunat-o pe doamna doctoriță, dar, deși îmi promise-se că vine cum se eliberează, așa și nu a ajuns nici în secția de patologie (aici am stat o zi), nici în sala de nașteri. Astfel, am născut la medicul de gardă și îi sunt extrem de recunoscătoare. A avut grijă de mine și de copil până în ziua externării. Probabil mă veți întreba dacă i-am mulțumit cumva? Da, dar a doua zi domnul medic mi-a adus și "rest" din suma și așa simbolică pe care i-a oferit-o soțul. Zic simbolică pentru că cunosc cazuri când așa numitele mulțumiri "benevole" erau duble sau chiar triple. Acum pot spune cu fermitate că dacă ar fi să nasc a treia oară, aș merge la aceeași maternitate, dar direct la medicul de gardă.

Aceasta este opinia mea, dar pentru că n-aș vrea să par subiectivă, am discutat și cu alte mămici, opiniile la acest subiect fiind absolut diferite.

Ce te-a determinat să alegi un medic obstetrician-ginecolog? Cât costă nașterea, dacă îți alegi medicul?



Olimpia
Olimpia

Mămica a două fetițe de 5 și 2 ani (Bălți):



"Într-un fel am fost nevoită să apelez la un medic obstetrician-ginecolog pe motive de sănătate. Rămâneam gravidă și pierdeam sarcina la termenul de 4 săptămâni. Așa am pierdut prima sarcină și când am prins a doua m-am adresat la un medic din or. Bălți, un cunoscut de familie, care chiar după prima consultație mi-s zis că nici a doua sarcină nu va rezista, fiind concepută cu un număr insuficient de hormoni pentru dezvoltarea unui făt sănătos. Respectiv, sarcina mi-a fost întreruptă, am urmat un tratament, iar peste jumătate de an, exact cum mi-a spus medicul, am rămas din nou însărcinată. Medicul mi-a monitorizat toată sarcina, dacă nu-l sunam eu o săptămână, mă telefona dumnealui. Până a depăși perioada de risc, mergeam la consultație în fiecare săptămână, iar după o dată în lună. Nu mi s-a impus nicio taxă, dar îmi amintesc că la prima consultație i-am oferit 200 de lei, iar el mi-a întors 100 și mi-a zis mulțumesc. La naștere soțul i-a dat 2000 de lei, deși el spunea că nu e necesar nimic. Nu am avut complicații în sarcină, am născut o fetiță sănătoasă. Evident, la a doua sarcină am mers tot la dumnealui."



Iulia
Iulia

Mămica a două fetițe de 7 ani și 5 luni (Chișinău):



"La ambele nașteri am ales același medic. Nașterea e un proces destul de stresant și ajungi să alegi din timp un medic pentru că îți este frică la gândul că ceva nu va decurge perfect. Am mai auzit despre diferite situații mai puțin plăcute ce pot apărea în timpul nașterii, de aceea am vrut să le evit. În cazul fetiței mai mari chiar nu știu ce m-a motivat să aleg un medic, probabil am făcut-o la sfatul altor mame. Așa la 30 de săptămâni de sarcină am vorbit cu un medic care urma să asiste la naștere, dar care, la scurt timp până la data nașterii mi-a zis că trebuie să plece pentru câteva zile. Astfel, am fost nevoită să caut un alt obstetrician-ginecolog, mai ales că înainte de naștere am făcut și o alergie serioasă. De aceea la Sofia, a doua fetiță, tot la acest medic m-am adresat, dar deja în săptămâna a 37-38-a de sarcină – am vrut să fiu sigură că sunt pe mâini buni. Cât privește plata, prima dată medicul mi-a spus suma, la a doua naștere a zis că nu are nicio taxă. "

Ce se întâmplă dacă femeia decide să nască cu medicul de gardă?



Stela
Stela

Mămica a două fete de 17 ani și una de 8 luni (Bălți):



"Toată sarcina mi-a fost monitorizată de medicul de familie și medicul ginecolog din policlinică. De fiecare dată auzeam reproșuri pe motiv că am decis să nasc la vârsta de 40 de ani. Când a venit timpul să nasc, am plecat la maternitate cu ambulanța. Era noapte, toți medicii erau de pe somn și se purtau foarte grosolan. Îmi spuneau mereu să nu strig, să nu fac așa sau altfel. Mi-a asistat nașterea o doamnă și pot spune că a fost un adevărat coșmar. După ce am născut mi s-au impus și anumite taxe: 200 lei infirmierei, 300 lei moașei, 100 lei medicului pediatru, 900 lei medicului ce mi-a primit nașterea, au urmat alte sume pentru că mi-au îmbrăcat copilul, pentru că mi-au consultat copilul … Chiar era o soră medicală care venea și mă anunța despre venirea unui anumit lucrător medical și despre câți bani trebuie să-i dau fiecăruia. În final, am născut o fetiță sănătoasă, dar au fost și unele complicații pentru că bebelușul era mare și medicul a forțat copilul să iasă."



Tatiana
Tatiana

Mămica unei fetițe de 7 ani (Chișinău):



”Am născut la maternitatea nr. 2 din capitală. Nu mi-am ales un medic din timp, am decis să nasc cu medicul de gardă. Dar am rămas mulțumită atât de atitudinea medicului (era bărbat), cât și a moașei. Au dat dovadă de profesionalism, de aceea ulterior le-am mulțumit, deși nu mi s-a cerut niciun bănuț, nici semn nu au dat că ar aștepta vreo mulțumire. Dimpotrivă, medicul s-a dus imediat la o altă naștere, de aceea cu greu l-am găsit. Moașa fusese foarte bravo, mi-a zis că pot oricând apela la ea dacă va fi necesar. În total, pe toată perioada cât am stat la spital, cheltuisem în jur de 1000-1200 lei.”

Pe rețelele de socializare se discută frecvent subiectul alegerii medicului obstetrician-ginecolog, se dau nume de medici și exemple personale. Numele unui și aceluiași medic poate fi găsit atât în liste cu medici competenți, cât și în așa numitele ”liste negre”. Dragele noastre cititoare, voi ce părere aveți? Până la urmă alegem sau nu din timp medicul care să ne asiste la naștere?



Daniela Rotaru
Daniela Rotaru

Jurnalistă, mamă și soție împlinită. Sunt mândră că am reușit să construiesc o familie frumoasă și am ales profesia care mi se potrivește. Prețuiesc ceea ce mi s-a oferit în viață, dar consider că mereu este loc pentru mai mult. Hobby – ador să coc plăcințele după rețeta mamei.



Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Sarcina»

Articole populare a rubricii «Sarcina»