Spiridușii 1

Grădiniță matinală

Grădiniță matinală

Copiii au nevoie de dezvoltare în orice condiții, fie că frecventează o grădiniță, fie că stau acasă cu mama, bunica sau bona.

Dezvoltarea copilului este mai avantajoasă când se realizează prin joc. Încă din naștere copiii repetă, imit comportamentul celor din jur. Această imitare și este un joc pentru ei. Nouă, maturilor, ne rămâne doar să transformăm acest proces în unul conștient și, cu timpul, tot mai responsabil. Adică să permitem copilului să ia decizii de care el însăși să fie responsabil.

Un alt factor important în dezvoltarea copilului este prezența emoțiilor pozitive. Aceste emoții se dezvoltă atunci, când copilul se simte în siguranță și știe că este iubit. Astfel de condiții, de obicei, se crează copilului acasă, în familie. Iată de ce grădinițele de tip familial devin tot mai populare. În astfel de grădinițe copiii au toate condițiile necesare pentru a se dezvolta armonios, alături de semeni, supravegheați de un personal calificat.

Noi vă oferim:

Siguranță

  • casă la sol depărtată de stradă;
  • curte îngrădită, interfon la intrare;
  • sistem de securitate.

Eficiență

  • instruire prin joc, abordare individuală;
  • personal calificat, psiholog;
  • asigurarea materialelor necesare pentru instruire;
  • grupe mici (max. 8 copii).

Confort

  • săli de studiu, sală de joc, hol spațios pentru
  • curte pentru jocuri active;
  • anturaj apropiat de condiții de casă;
  • spațiu pentru parcare.

Pe parcursul orelor se realizează:

  • activități matematice;
  • dezvoltarea citit-scrisului;
  • dezvoltarea vorbirii;
  • cunoașterea mediului;
  • educația pentru societate;
  • educația muzicală;
  • educația plastică;
  • limba engleză.

Programul de funcționare a grădiniței:

  • Regim scurt - 8:30-13:00
  • Regim extins - 8:30-18.00

Prețurile le găsiți pe site: www.spiridusii.md

Înscrierea în grupuri se face conform contractului și în baza abonamentului.

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.