28 iulie 2021

Leader LAND a dat start înscrierilor la programul Mini Grădi.

Pentru că au rămas zile numărate și se apropie anul școlar, Leader LAND a dat start înscrierilor la programul Mini Grădi.

Acesta este un curs complex destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani. Programul este creat astfel încât să cuprindă toate nevoile de dezvoltare a copilului conform vârstei.

Specialiștii noștri îmbină activitățile_educative cu cele distractive, astfel încât aflarea în cadrul centrului a copilului să fie cu multă voie bună, iar procesul de educație să-i aducă plăcere și nu stres sau disconfort.

Copilașii sunt grupați pe categorii de vârstă, iar activitățile sunt adaptate în conformitate cu nivelul de dezvoltare și abilitățile pe care intenționăm să le dobândim.

Ce vom studia?

Toate grupele de grădiniță au un program săptămânal, ce cuprinde o gamă variată de cursuri: literatură, matematică, educație muzicală, activități creative, efucatie pentru sanatate, ieșiri regulate la aer liber, stimularea limbajului, etc.

Programul:

  • Program scurt: 08:30- 12:30
  • Program prelungit: 08:30-17:30

În cadrul programului prelungit copiii beneficiază și de un spațiu pentru somn și alimentație sănătoasă (contra cost). Misiunea noastră este de a crește copii fericiți, sănătoși și independenți atunci când vor fi încadrați în mediul social.

Atenție! Fiind o instituție privată dispunem de LOCURI LIMITATE.

0 681 4-11-41 - Contactează-ne în prealabil, dacă vrei ca micuțul tău se beneficieze de cea mai bună ofertă educațională.

Actele necesare înscrierii:

  • cererea de înscriere (Se va completa la recepție);
  • certificat de naștere copil;
  • copie act de identitate părinte/ tutore/ reprezentant legal;
  • Fișa medicală copil, însoțită de informația privind vaccinarea acestuia.
Vizualizări pe parcursul acestei săptămîni: 0 Vizualizări de la publicare: 229
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Leaderland — Centrul educațional de dezvoltare pentru copii str. Testemițeanu, 17/6 Tel.: 022 99-25-00, 068 141-141 www.leaderland.md