29 martie 2018

Afiș 29 martie-2 aprilie: Târgul cadourilor de Paști, ziua internațională a păsărilor, vegan show

Dacă încă nu v-ați planificat timpul liber pentru această săptămână, atunci afișul nostru vă va fi de mare ajutor. Am adunat într-un singur loc cele mai interesante evenimente la care puteți participa cu toată familia. Târguri, ateliere de creație, activități distractive, expoziții și multe alte evenimente atractive, dar și utile vor fi organizate la Chișinău în perioada 29-martie-2 aprilie.

29 martie, joi

17:00 Spectacol folclor "Așa cântă neamul meu".
Ansamblul Folcloric al liceului "Spiru Haret" vă invită la o nouă ediție a spectacolului tradițional "Așa cântă neamul meu". În acest an, ca și altă dată, colectivul folcloric, în frunte cu doamna Valentina Osoianu, vă va încălzi inimile cu sunete românești tradiționale.
Locul desfășurării: Filarmonica Națională "Serghei Lunchevici".
Adres: str. Mitropolit Varlaam, 78.
Detalii...

29 martie-1 aprilie

10:00 Târgul cadourilor de Paști.
Târgului Cadourilor de Paști - un eveniment inedit, unde se vor împleti obiceiurile de Paști și tradițiile naționale, "Târgul de Florii", care se va desfășura concomitent cu Tourism. Leisure. Hotels. Registrul tematic: grădina verde, produse alimentare, decorațiuni și decoruri, produse casnice. Târgul este la cea de-a VII-a ediție.
Locul desfășurării: CIE "Moldexpo".
Adresa: str. Ghioceilor, 1.
Detalii...

10:00 Expoziția Tourism. Leisure. Hotels.
Singurul proiect expozițional în Moldova specializat în domeniul turismului. La expoziție sunt prezentate, într-o formă concentrată, toate informațiile relevante cu privire la starea industriei, oferta și cererea pentru anumite produse. Aici vor fi anunțate cele mai noi și importante oferte în ajunul sezonului estival: programe, prețuri, destinații.
Locul desfășurării: CIE "Moldexpo".
Adresa: str. Ghioceilor, 1.
Detalii...

10:00 Târg de post "Vegan Show".
Eveniment public cu ateliere tematice pentru maturi și activități educative pentru copii, Teatru Gastronomic și vânzări de produse autohtone de post și vegane. Ediția 2018 a Târgului de Post VEGAN SHOW va pune accentul pe stilul sănătos de viață, nutriție echilibrată, apă, produsele autohtone eco, vegane și de post. Intrare gratis.
Locul desfășurării: Artico.
Adresa: str. Ștefan cel Mare, 169.
Detalii...

13:00 Iepurașul de Paști — atelier de creație pentru copii.
Centrul de dezvoltare pentru copii "Smart Start" invită picii la un atelier organizat în contextul sărbătorilor pascale. Atelierul va avea loc sâmbătă la filiala de la Botanica și duminică la cea din sectorul Buiucani. La master-class, copiii vor confecționa iepurași de Paște. Limba de comunicare: română, rusă, engleză.
Preț: 125 lei.
Locul desfășurării: Smart Start Kids Academy.
Detalii...

30 martie, vineri

19:00 Prive Fashion Events.
Un show fashion, care îi aduce pe același podium pe cei mai în vogă creatori vestimentari ai momentului: Viggo, Ariadna, Malliny, Anna Cori, Miriams Bride, Promesse|, Bord’s by Flower Ferre, Adaline Denim, Olga Tovstenco, Haskel, 105 Store/March Again, Fórbels, Cellin, Șotropa și mulți alții.
Este un proiect de moda tânăr, creativ și nonconformist.
Locul desfășurării: Alfa City Shopping Mall.
Adresa: str. Alba-Iulia, 75.
Detalii...

19:00 Petrecere în stil moldovenesc.
Vineri vă așteaptă dansuri, cântece și hore. Vor fi jocuri interesante într-o atmosferă amiabilă. La petrecere pot veni adolescenții și tinerii de 14-20 ani.
Locul desfășurării: YL Meteora.
Adresa: str. Sarmisegetuza, 12.
Detalii...

31 martie, sâmbătă

9:30 Salubrizăm parcul Calea Orheiului.
Teritoriul parcului este destul de mare, din acest motiv vor fi formate 4 echipe. La lucrările de salubrizare sunt invitați toți locuitorii capitalei. Pentru participare, este nevoie de înregistrare.
Locul desfășurării: parcul Calea Orheiului.
Detalii...

10:00 și 11:15 Suporturi pentru ouă de Paști. Master-class.
Master-class organizat în contextul sărbătorilor de Paște. Copiii vor confecționa suporturi pentru ouă. Astfel la ora 10:00 începe atelierul pentru copii de la 4 ani, iar la 11:15 — cei de la 6 ani. Programarea prealabilă este obligatorie.
Preț: 60 lei.
Locul desfășurării: Fastrackids.
Telefon: 0 794 4-99-77.
Detalii...

12:30 Ateliere de creație la Art-Studio Amighen.
Pe 31 martie, Art-studio Amighen organizează câteva ateliere de creație cu tematică pascală. Tema atelierelor: Decor de Paști și Găinușă din textile.
Vârsta: de la 7 – 8 ani.
Preț: 100 lei și 120 lei.
Adresa: str. Albișoara, 82/12.
Telefon: 0 686 4-80-20.
Detalii...

1 aprilie, duminică

10:00 Ziua Internațională a Păsărilor.
În fiecare an, pe 1 aprilie, este sărbătorită Ziua Internațională a Păsărilor, iar în Republica Moldova Societatea Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii organizează pentru al treilea an consecutiv un eveniment de birdwatching cu ocazia acestei zile. Este vorba de o ieșire în Parcul Valea Morilor din Chișinău, dedicată tuturor iubitorilor de păsări, al cărei scop este observarea cât mai multor păsări ce locuiesc în preajma noastră.
Locul desfășurării: Parcul Valea Morilor.
Detalii...

14:00 Master-class de decupare a ouălor de Paște.
Master-class pentru adulți organizat în contextul sfintelor sărbători de Paște. Atelierul se va desfășura concomitent în toate magazinele Crafti. Toate materialele necesare pentru master-class, vor fi oferite de organizatori. Înscrierea prealabilă este obligatorie.
Preț: 200 lei.
Locul desfășurării: filialele magazinului "Crafti".
Detalii...

15:00 Carnavalul râsetului.
Circus show "Maximus" vă dă întâlnire în această duminică la CC "Atrium". Vor fi: jongleri, clovni, acrobați, echilibriști, animale exotice, mimi. Intrarea este liberă.
Locul desfășurării: CC "Atrium", etajul 1.
Adresa: str. Albișoara, 4.
Detalii...

2 aprilie, luni

8:00 Ziua Mondială a Conștientizării Autismului.
Susțineți copiii cu autism, venind la evenimentele organizate de Sos Autism. Așadar, la ora 8:00 în scuarul Catedralei va fi instalat un panou lângă care veți putea face poze, la 16:30 toți copiii care frecventeaza AO SOS Autism, dar si familiile acestora si terapeutii lor sunt invitati la Panda Kids; la 20:30 în scuarul catedralei vor fi lansate lampioane albastre.
Detalii...

Vizualizări pe parcursul acestei săptămîni: 0 Vizualizări de la publicare: 189
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.