Medpark 21

Chirurgie

Infrastructura blocului operator şi a serviciilor paraclinice din cadrul Spitalului Internaţional Medpark oferă condiţii de excepţie pentru diagnosticarea şi tratamentul chirurgical al pacienţilor. Noile concepte de tratament, bazate pe procedee chirurgicale minimal-invazive, fac ca asistenţa medicală să fie acordată fară durere, fară imobilizare şi recidive, asigurându-se recuperarea rapidă a pacienţilor în condiţii de maximă siguranţă şi confort.

Cele patru săli chirurgicale sunt integrate cu sălile de terapie intensivă şi reanimare şi sunt echipate conform ultimelor tendinţe internaţionale.

Fluxul continuu de aer sterilizat şi sursele independente de energie electrică asigură condiţii optime şi sigure pentru efectuarea intervenţiilor chirurgicale, protejând eficient împotriva infecţiilor nosocomiale.

Pentru prima dată în Republica Moldova a fost creată o sală chirurgicală integrată, care permite vizualizarea informaţiilor de la diverse sisteme de diagnosticare (rezonanţă magnetică, tomografie computerizată, endoscopie) nemijlocit în compartimentul steril al sălii.

Datorită profesionalismului chirurgilor noştri, instruiţi în cele mai prestigioase centre medicale de peste hotare, prestăm o gamă completă de servicii chirurgicale, în strictă conformitate cu standardele naţionale şi internaţionale.

  • Chirurgie cardiacă.
  • Neurochirurgie.
  • Chirurgie estetică, plastică şi reparatorie.
  • Chirurgie laparoscopică.
  • Chirurgie pediatrică.
  • Chirurgie toracică.
  • Chirurgie generală.
  • Oftalmologie.
  • Otorinolaringologie.
  • Urologie.
  • Anestezie şi terapie intensivă.
  • Traumatologie şi ortopedie.

Chirurgie cardiacă

Calificarea de excepţie a specialiştilor noştri cardiochirurgi, combinată cu cele mai avansate tehnologii medicale de diagnosticare şi tratament, permit efectuarea oricărei intervenţii chirurgicale cardiace, cu rezultate similare celor obţinute în ţările occidentale.

Selectarea celei mai eficiente metode de tratament chirurgical se face de către o echipă complexă de cardiologi intervenţionişti şi chirurgi cardiaci de înaltă calificare.

Tratamentul şi diagnosticul intervenţional

  • Stenturi Cardiace.
  • Stimulatoare cardiace (Pacemaker).
  • Studii Electrofiziologice.
  • Coronarografie (Cateterismul inimii).

Tratamentul chirurgical

  • By-pass Aorto Coronarian.
  • Repararea Anevrismelor Aortei.
  • Înlocuirea sau Repararea Valvelor Cardiace.

Diagnosticarea

  • Angiografie Coronariană.
  • Tomografie Computerizată.
  • Rezonanţă Magnetică Nucleară.
  • Ecocardiografie transtoracică si transesofagiană.
  • Studiu ecocardiografic, M-mode, bidimensional, Doppler.

Neurochirurgie

Asistenţa neurochirugicală oferită de Spitalul Internaţional Medpark acoperă o gamă vastă de afecţiuni ale sistemului nervos central şi periferic: maladii vasculare, tumorale, degenerative, malformative, traumatice si vertebro-medulare. Consacraţi medici neurochirurgi şi neurologi autohtoni şi de peste hotare asigură o abordare interdisciplinară pentru o diagnosticare rapidă a maladiilor şi iniţierea imediată a tratamentului chirurgical sau conservativ, urmat de reabilitarea personalizată a pacienţilor adulţi şi pediatrici.

  • Neurochirurgie cranio-cerebrală.
  • Neurochirurgie spinală.
  • Neurochirurgia nervilor periferici.
  • Neurochirurgie pediatrică.
  • Chirurgia malformaţiilor congenitale ale sistemului nervos.
  • Patologia infecţioasă şi parazitară neurochirurgicală.
  • Patologia funcţională neurochirurgicală.

Traumatologie şi ortopedie

Datorită calificării înalte a echipei noastre de medici şi utilizării celor mai performante proteze produse de companii cu renume mondial, Spitalul Internaţional Medpark se va plasa printre liderii naţionali în efectuarea operaţiilor de înlocuire totală a şoldului, genunchiului şi discurilor lombare.

  • Artroplastii primare de şold.
  • Artroplastii primare de genunchi.
  • Artroplastii de revizie de şold.
  • Proteze de disc.
  • Artroplastii de revizie de genunchi.
  • Osteotomii.
  • Osteosinteză fracturi.
  • Alungiri membre.
  • Corecţii diformităţi membre.
  • Artroscopii şi reconstrucţii ligamentare — genunchi.
  • Osteite, osteoartrite, proteze infectate — asanări.
  • Traume acute ale oaselor şi muşchilor.

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.