19 mai 2020

Tratamentul hemoroizilor cu laser, exclusiv la Medpark!

Medicina modernă vine cu metode tot mai puțin invazive și mai eficiente de tratament. Centrul Chirurgie Medpark, recunoscut pentru implementarea inovațiilor, propune pacienților o nouă metodă chirurgicală în afecțiunile proctologice – metoda cu Laser Leonardo ® DUAL.

Intervențiile chirurgicale cu laser au avantajul de a fi cele mai puțin invazive și cu eficiență înaltă! Acestea pot rezolva cu succes, în doar 30 de minute, probleme precum hemoroizii, închiderea fistulelor pararectale sau tratamentul chisturilor coccigiene.

Cum are loc intervenția cu laser?

Laserul Leonardo Dual, furnizat de compania germană Biolitec, combină două regimuri de lucru: intermitent și continuu, ceea ce permite personalizarea tratamentului în funcție de țesutul afectat, efectul medical și estetic așteptat, și în funcție de nevoile terapeutice.

Principiul de acțiune este vaporizarea hemoroizilor sau hemoroidoplastia cu laser (LHP), adică evaporarea țesutului sub acțiunea unui fascicul laser, fără impact fizic! Lipsa contactului fizic, a inciziei și suturii reprezintă cel mai important avantaj ale acestei metode. Un efect suplimentar este liftingul și plastia mucoasei canalului anal, ca urmare a hemoroidoplastiei cu laser.

Durata procedurii este de 15-30 minute și se efectuează cu anestezie spinală, considerată una din cele mai sigure pentru pacient. Pacientul este conștient pe tot parcursul, iar recuperarea este practic imediată. Timp de o zi pacientul va rămâne în spital sub supravegherea personalului medical, după care se va putea întoarce acasă, la serviciu.

Avantajele vaporizării cu laser sunt numeroase!

  • Metodă fără incizii (tăieturi), arsuri sau cicatrici;
  • Pacientul practic nu simte durere. Persoanele cu hipersensibilitate pot prezenta un anumit disconfort după intervenție, dar nu mai mult.
  • Nu este necesară anestezie generală și nici anestezie după operație, ceea ce reduce la minim riscul de complicații.
  • Absența sângerării din cauza coagulării, “sudarea” cu laser a vaselor de sânge.
  • Recuperare mult mai rapidă în comparație cu excizia chirurgicală. După 5 zile, puteți reveni la stilul dvs. de viață normal, iar recuperarea definitivă are loc în 7-9 zile.
  • Pastrarea funcției și anatomiei canalului anal.
  • Efect de plastie a canalului anal în locul mucoasei întinse, care se restrânge, se întoarce la forma inițială.
  • Prevenirea recidivelor. După hemoroidoplastia cu laser la locul expunerii se formează un cadru cicatricial, care protejează împotriva dezvoltării ulterioare a bolii.

Aceste beneficii sunt valabile și pentru tratamentul altor boli proctologice (fistule pararectale, chisturile coccigiene, etc.).

De ce să alegi chirurgia proctologică Medpark?

Spitalul Internațional Medpark dispune de o echipă chirurgicală cu experiență vastă în tratamentul afecțiunilor proctologice atât prin metode minim invazive, cât și prin metode clasice. Aceasta ne permite să recomandăm cel mai eficient tratament pentru fiecare pacient în parte. Infrastructura blocului operator oferă condiții de maximă siguranță, iar calitatea actului medical este garantată de acreditarea Joint Commission International.

Pentru a efectua o programare la chirurgul proctolog Medpark, dar și pentru mai multe detalii apelează 022 40 00 40 (disponibil 24/24).

Vizualizări pe parcursul acestei săptămîni: 9 Vizualizări de la publicare: 1050
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Medpark — Spitalul internațional str. A. Doga, 24 Tel.: 022 40-00-40 www.medpark.md