26 februarie 2024

Creșe de tip familial în R. Moldova. Aflați cum vor funcționa

În premieră, în R. Moldova vor fi înființate creșe de tip familial. Aceasta presupune că bonele vor putea primi copii în grijă chiar la ele acasă.

Un asemenea serviciu este absolut necesar, pentru că în Moldova doar 15% dintre copii cu vârsta de până la trei ani sunt încadrați în instituțiile de învățământ antepreșcolar. Din lipsă de servicii alternative de îngrijire a copiilor cu vârsta de până la trei ani, aproape 54 de procente din populația Republicii Moldova, în principal femei, cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani, este inactivă din cauza responsabilităților familiale.

În acest context, la sfârșitul anului 2022 a fost adoptată o lege privind serviciile de îngrijire alternativă a copiilor. Astfel, au fost reglementate trei tipuri de servicii noi: individualizate (bonă care activează la domiciliul copilului), deschise de angajatori la locul de muncă, și de tip familial (la domiciliul îngrijitorului). Anul curent, pentru prima dată în Republica Moldova vor fi lansate creșe de tip familial la domiciliu.

Nouă femei au luat parte la un program de pregătire și au beneficiat de granturi în valoare de șase mii de dolari sau trei mii de euro, în funcție de serviciile pe care s-au angajat să le ofere. Timp de câteva săptămâni, participantele la acest program au beneficiat de instruire în domeniul antreprenoriatului, perioadă în care și-au elaborat planurile de afaceri. Ele vor fi îndrumate în continuare și își vor desfășura activitatea în baza unui certificat de întreprinzător.

NELEA RUSU, coordonator de proiect, OIM: ”Cu fiecare părinte al copilului va încheia un contract de prestări servicii. În baza acelui contract de prestări servicii va fi de asemenea și planul individualizat de îngrijire. În cadrul acestui serviciu pot fi încadrați până la cinci copilași, dacă vorbim de un copil cu dizabilități atunci numărul se reduce la trei și dacă vorbim de un copil de până la un an atunci acest număr este iarăși de trei”.

DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: Ministerul va contribui cu asigurarea formării acelor viitori antrenori astfel încât să cunoască bine Legislația care ține de drepturile copilului, de elementele sanitare și legislația fiscală pentru că în esență este un serviciu contracost. O activitate de antreprenoriat care o pot desfășura.

Conform legii, prețul unui astfel de serviciu va fi stabilit și negociat cu părintele în baza contractului. Totuși, suma plătită pentru o oră de muncă nu poate fi mai mică decât salariul minim pe țară pe oră – 29,58 lei. Tot cu părinții se va crea și un grafic de lucru pentru o mai bună funcționare a creșei.

La o creșă de tip familial pot veni cinci copii cu vârsta de până la trei ani.

Vizualizări pe parcursul acestei săptămîni: 0 Vizualizări de la publicare: 17
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.