26 iunie 2018

"Am învins în război, ca să mă dau bătut în fața cataractei?" O altă victorie a unui veteran de 90 de ani

Ajuns la onorabila vârstă de 90 de ani, veteranul Vasilii Gupalov din Bălți, decorat cu cele mai înalte distincții militare pentru vitejia de care a dat dovadă în cel de-al Doilea Război Mondial, era la un pas de a „capitula” în fața celei mai frecvente afecțiuni printre vârstnici – cataracta senilă. Boala oftalmologică l-a orbit la ochiul drept și se extindea rapid la cel stâng. De două ori rănit pe front, eroul care a luat cu asalt Berlinul la 23 de ani, nu avea de gând să-și cedeze vederea atât de ușor – era decis să se trateze chirurgical. Încăpățânarea bărbatului a fost împărtășită de oftalmologul Medpark, Vera Chiriac.

Vasilii Gupalov, pacient: "Până a ajunge la doamna Chiriac ne-am adresat la mulți specialiști. Toți au refuzat să mă opereze, când au aflat că am 90 de ani. Au spus că riscurile sunt nejustificate și că la vârsta mea ar trebui să mă resemnez cu faptul că voi orbi. Eu însă cred că am meritat să-mi trăiesc restul vieții cu capul sus, fără baston, fără a depinde de nimeni. Am învins în război, ca să mă dau bătut în fața cataractei? Din fericire pentru mine, la Medpark m-au asigurat că totul va fi bine."

În iunie 2014, Vasilii Gupalov a fost operat la ochiul drept, iar la distanța de un an – și la cel stâng. Oftalmologul Vera Chiriac recunoaște – cazul veteranului a fost unul dintre cele mai complicate. Totuși, profesionalismul ei, amplificat de dotările de ultimă generație care stau la baza serviciului "Chirurgia de 1 Zi" Medpark au făcut-o să accepte provocarea fără ezitare.


Vera Chiriac
Vera Chiriac

Chirurg oftalmolog Medpark.

Vera Chiriac: "Evident că pentru un pacient de 90 de ani orice intervenție chirurgicală este un risc. Pe de altă parte „Chirurgia de 1 Zi” nu în zadar a fost botezată "chirurgia de catifea" – e cea mai inofensivă alternativă a operației clasice, dar la fel de eficientă. Atunci când în loc de anestezie generală, amorțim ochiul cu câteva picături și reușim să înlocuim cristalinul afectat de cataractă cu unul artificial în doar 15 minute, fără bisturiu și fără suturi - pericolele sunt minime. Nu e de neglijat nici voința pacientului, pentru că de ea depinde cât de rapid va decurge reabilitarea."

Vasilii Gupalov a beneficiat de un cristalin artificial foldabil de ultimă generație, care asigură o vedere clară la aproape și la distanță. Lentila a fost implantată printr-o incizie de doar 2,4 mm, pastrând integritatea anatomică și funcțională a globului ocular, iar materialul bio-compatibil cu organismul uman, din care este confecționată, a redus la minim riscul de respingere a cristalinului artificial. Astfel, urmând un tratament de reabilitare, ce a constat din picături și unguente oftalmice, Vasilii Gupalov și-a restabilit vederea în proporție de 50 la sută în doar câteva săptămâni. Pentru un pensionar în pragul centenarului este un rezultat spectaculos. Astăzi bărbatul, fost director de școală muzicală, continuă să cânte la pian și chiar compune piese.

Vasilii Gupalov, pacient: "Lucrez la Marșul Victoriei, o compoziție muzicală pe care sper să o finalizez până pe 9 mai anul viitor. Primăvara și vara muncesc în grădină, ies la plimbare. Mă bucur că încă pot "vedea" plăcerile simple ale vieții și mulțumesc d-nei Chiriac pentru că m-a scutit de un apus de viață petrecut în beznă."

"Chirurgia de 1 zi" este un trend mondial, aplicat cu succes în clinicile de top din Occident și, deja de mai bine de 2 ani, în Spitalul Internațional Medpark. Această metodă inovativă de tratament este disponibilă nu doar în cazul afecțiunilor oculare, dar și a amigdalitei, a hemoroizilor, a bolilor varicoase sau a herniei de disc. Principalele avantaje pentru pacient sunt: risc redus de complicații, recuperare rapidă, cicatrici minime, confort fizic și psihologic. Mai multe informații despre tratamentul cataractei găsiți AICI.

Vizualizări pe parcursul acestei săptămîni: 0 Vizualizări de la publicare: 111
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Medpark — Spitalul internațional str. A. Doga, 24 Tel.: 022 40-00-40 www.medpark.md