17 septembrie 2021

Siguranța copiilor în mediul online

Copiii petrec tot mai mult timp în mediul online – studii, comunicare, jocuri. Lumea virtuală a devenit un spațiu util și accesibil. În același timp, este plin de capcane, copiii fiind puțin informați despre modul în care ar putea să se protejeze.

Un studiu realizat la începutul acestui an de „La Strada” în domeniul siguranței copiilor online arată că subiectul este abordat sporadic în procesul educațional, nivelul de pregătire a cadrelor didactice este insuficient și că lipsește un cadru instituțional potrivit pentru a implementa eficient inițiative de protecție a copiilor pe Internet.

Pentru a putea face față acestor provocări, în contextul procesului educațional la distanță și luând în calcul bunele practici internaționale, Ministerul Educației și Cercetării a elaborat și a înaintat spre pilotare standarde unice pentru siguranța online în școală.

Astfel, în șase școli din Republica Moldova, timp de un an, va fi implementat un proiect de pilotare a Standardelor Școlii Sigure Online. Proiectul este lansat de către Centrul internațional „La Strada”, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, cu suportul financiar al Consiliului Europei.

În cele șase instituții de învățământ, vor avea loc activități de formare și informare a cadrelor didactice, a părinților, precum și a elevilor, care vor învăța cum să prevină riscurile din mediul online, iar dacă întâmpină o problemă, să cunoască cum să-i facă față. În fiecare din cele șase școli va exista un coordonator pentru siguranța online, persoană care va ghida cadrele didactice.

Într-o conferință de presă la IPN, Elena Botezatu, directoarea executivă a Centrului „La Strada”, a declarat că subiectul siguranței online devine și mai actual în contextul situației pandemice. „Ce este o școală sigură online? O școală sigură online este acea instituție de învățământ în care copiii au abilități, competențe să poată identifica situații posibil riscante pentru ei în mediul virtual și să știe cum să reacționeze atunci când se confruntă cu astfel de situații. Sigur că pentru aceasta este nevoie de a desfășura cu regularitate activități cu elevii, atât în cadrul programului curricular, cât și în cadrul activităților extra-curriculare. O școală sigură online mai este acea școală în care părinții, îngrijitorii copilului, sunt informați despre subiectul siguranței online, știu cum să-i ghideze pe copii săi. Totodată, este o școală care oferă surse utile din care părinții se pot informa, iar minimul pe care îl poate face administrația oricărei instituții de învățământ sau orice cadru didactic este să desfășoare cel puțin o ședință cu părinții la subiectul siguranței în mediul online”.

Potrivit ei, o școală sigură online este acea instituție în care sunt niște procese și proceduri clare cum se acționează atunci când unui elev i se întâmplă o situație neplăcută în mediul virtual. Și aici este vorba atât despre cazurile care se întâmplă în timpul orelor online sau cazuri în care imaginile unor elevi ajung să fie distribuite în spațiul public. Pentru a acționa corect, este necesar ca personalul didactic să fie pregătit. De asemenea, o școală este online sigură atunci când și infrastructura digitală este securizată. Și chiar dacă în școală există acces la internet, elevul care accesează acea rețea nu dă peste conținut nepotrivit vârstei lui. Or, aceasta este una dintre problemele cel mai des întâlnite de către copii.

Angela Prisăcaru, consultant principal la Direcția învățământ general a Ministerului Educației și Cercetării, a menționat că în instituțiile de învățământ deja există practici de asigurare a unui mediu online sigur pentru elevi. „Aceste standarde vor răspunde la vulnerabilitățile din sistem și sperăm să reușim să obținem un mediu sigur pentru copil, dar și un copil informat și pregătit să facă față tuturor provocărilor din mediul online”, spune Angela Prisăcaru. Cele șase școli în care va fi pilotat proiectul au fost selectate după diferite criterii, cum ar fi: numărul de elevi, mediul rural/urban etc. Ulterior aceste standarde vor fi aplicate și în alte instituții.

Prezent la conferință, șeful Oficiului Consiliului Europei în Republica Moldova, William Massolin, a declarat că, în ultimii trei ani, numărul raportărilor de abuz sexual asupra copiilor a crescut enorm. În opinia sa, aceste lucruri se întâmplă întrucât copiii nu posedă abilitățile necesare pentru a se proteja. Consecințele unui mediu online nesigur sunt grave. Și în aceste condiții, profesorii și comunitatea școlară au un rol determinant în a proteja copiii de abuzurile sexuale online, prin discutarea despre riscuri și măsurile de protejare. „Profesorii trebuie să înțeleagă riscurile și problemele și trebuie să identifice cele mai bune măsuri de intervenție. De asemenea, trebuie să se familiarizeze cu resursele și serviciile disponibile, pentru ca elevii, la rândul lor, să se poată baza pe acești profesori în calitate de îndrumători”, a mai spus William Massolin.

Sursa: www.ipn.md
Vizualizări pe parcursul acestei săptămîni: 2 Vizualizări de la publicare: 74
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.