6 mai 2015

Afiș 6-12 mai: Cecetăm natura, preparăm bucate cu Mini Mause, participăm la Zumba maraton caritabil.

Ne bucurăm cu toții de frumoasele zile de primăvară. Iar atunci când apare puțin timp liber, încercăm să-l exploatăm din plin. Noi vă venim în ajutor, prezentându-vă calendarul celor mai interesante evenimente pentru familie, care vor avea loc în această săptămână la Chișinău.

Acum aveți în față afișul săptămânal în care sunt incluse evenimentele unice, care se vor desfășura în săptămâna respectivă. De asemenea, pe site avem un program lunar de evenimente — aici găsiți informații despre teatre, cinematografe, expoziții și alte activități distractive "permanente".

6 mai, miercuri

16:00 Șezătoarea mamelor.
În cadrul șezătorii, Tatiana Gorelco — doctor în medicină, Şef Secţie Alergologie IMSP Institutul Mamei şi Copilului — va vorbi despre alergiile alimentare la copii. Totodată, vor fi puse în discuție asemenea subiecte, precum: rinita alergică la copii și "NU-ul categoric şi consecinţele lui". Toate mămicile vor avea parte de mici surprize.
Preț: 100 de lei.
Locul desfășurării: Restaurantul "Most".
Adresa: str. Arborilor, 17/1.
Detalii...

19:00 Artă în Uptown.
Un eveniment organizat de bibilioteca stradală "Citește cât încape". Pentru cei prezenți la eveniment, vor veni: Daniela Burlaca cu un recital de poezie; Țurcanu Nicușor — chitară, saxofon și poezie; Roman Burlaca — prezentare scurt metraj; Natalia Cioban — fotografie; Vladimir Grossu — pictură pe cană. La plecare plecați cu o cană pictată cu propriile mâini.
Preț: 95 de lei. Pentru două bilete plătiți — 150 de lei.
Locul desfășurării: Uptown Cafe.
Adresa: str. Pușkin, 10.
Telefon: 022 44-61-62, 0 601 5-50-18.
Detalii...

7 mai, joi

18:00 Înconjurul lumii cu un filosof.
Ghenadie Șatov — businessman, turist, scriitor, fotograf, filosof — este moldoveanul care a făcut înconjurul lumii. De această dată, el vine să-și împărtășească experiența cu alții.
Intrare liberă.
Locul desfășurării: Tucano Coffee Costa Rica.
Adresa: str. Pușkin, 15.
Detalii...

19:00 Master-class pentru copii "Magnet de frigider — Angry Birds".
Un master-class de modelare din lut polimeric. Atelierul va dura 1,5 ore. În timp ce lucrarea se va coace în cuptor, copiii vor privi un desen animat. Este necesar să vă înregistrați preventiv.
Preț: 120 de lei. Toate materialele sunt incluse în preț.
Locul desfășurării: Smart Start Kids Academy.
Adresa: str. Albă Iulia, 79/1.
Detalii...

8 mai, vineri

14:00 Expoziție aniversară. Sculptură.
Vernisajul expoziției aniversare de sculptură a Catedrei de Ceramică, prelucrarea artistică a metalelor, sculptură.
Locul desfășurării: Centrul de Cultură și Istorie Militară.
Adresa: str. Tighina, 47.
Detalii...

14:00 EcoExpoziție.
Activitatea Eco Expoziție presupune: expoziție de fotografii în care Coordonatorii locali EcoMania au surprins procesul de transformare a locului salubrizat (până și după acțiunile de salubrizare); Expoziție de obiecte confecționate din materiale reciclabile, în cadrul atelierelor de EcoTrendy: sticle ornamentate, covorașe împletite din haine vechi, genți cusute din haine vechi; Expoziție de pictură ale unui artist local, ce surprind imagini și peisaje din Moldova.
Intrarea este gratuită.
Locul desfășurării: Biblioteca municipală B. P. Hașdeu.
Detalii...

17:00 Master-class "Iepurașul Tilda".
În cadrul atelierului de creație veți coase, veți decora și veți discuta într-o atmosferă relaxantă.
Preț: 350 de lei.
Locul desfășurării: Art-Studio Amighen.
Adresa: str. Albișoara, 82/12.
Telefon: 0 686 4-80-20.
Detalii...

17:00 Lansarea oficială a proiectului smART.
Scopul proiectului este promovarea tinerilor plasticieni din Moldova. În program: scurtă prezentare a proiectului, expoziție de picturi a tinerilor plasticieni, muzică live.
Intrarea este gratuită.
Locul desfășurării: Muzeul Național de Arheologie și Istorie a Moldovei.
Adresa: str. 31 august 1989, 121A.
Detalii...

9, 10 mai

11:00 Festivalul tinerelor talente "Poiana Dragostei".
Sărbătoarea tuturor care prețuiesc frumosul. În program: concursul tinerelor talente în domeniile: muzică, teatru și poezie, pictură și divertisment; expoziții și târguri; comendia muzicală "Povestea omului"; Grill&Barbeque Fest; Camping City (Orășelul Corturilor); Rug cu muzică de chitare.
Locul desfășurării: Vatra.
Adresa: traseul Chișinău-Ungheni, km 32.
Telefon: 0 795 5-11-33.
Detalii... https://www.facebook.com/events/1454817748143485/

9 mai, sâmbătă

12:00 Master-class culinar pentru copii.
Copiii vor afla receta și vor învăța să pregătească napolitane vieneze și preferatul lor cocteil de lapte cu vanilie. Pentru a participa la master-class, este necesar să vă înregistrați în prealabil.
Vârsta: de la 4 ani.
Preț: 150 de lei.
Locul desfășurării: Smart Start Kids Academy.
Adresa: str. Albă Iulia, 79/1.
Telefon: 0 792 0-02-80.
Detalii...

14:00 Cupa Europeană "Ce? Unde? Când?".
Ziua Europei va fi sărbătorită cu o cupă de Ce? Unde? Când?
Cinci runde, a câte 10 întrebări fiecare, jumătate dintre care vor avea specific legat de UE, CE și continentul european în general. Echipele câștigătoare vor primi câte un set de cărți despre Uniunea Europeană.
Locul desfășurării: Scuarul Cehov.
Detalii...

15:00 Jocuri cu spionaj — un quest de aventură pentru copii.
Smart Start Kids Academy invită toți copiii la o distracție nemaipomenită. Micuții vor avea parte de o adevărată aventură, în stil James Bond: telegrame ineterceptate, agenți secreți și o tematică complicată. Copiii vor deveni agenții unuia dintre cele mai mari servicii secrete din lume, va trebui să afle planurile insidioase ale unei organizații criminale, dar și să reușească să ia măsuri pentru a preveni o crimă a secolului.
Vârsta: 4-7 ani.
Preț: 200 de lei.
Locul desfășurării: Parcul Dendrariu.
Adresa: str. G. Enescu, 5.
Telefon: 0 792 0-02-80, 0 692 0-02-66.
Detalii...

10 mai, duminică

11:00 Karting Day.
Sunteți invitați la o tură de karting. Toții doritorii, pot veni la ora 10:30 la Sculeanca (RomPetrol) sau puteți merge direct la fața locului.
Preț: 5 minute — 120 de lei, 10 minute — 200 de lei, 20 de minute — 350 de lei.
Locul desfășurării: Pruncul.
Detalii...

11:00-13:00 Sărbătoare pentru copii și părinți "La bucătăria lui Mini Maus".
Timp de două ore, veți avea parte de: un master-class de preparare a unei pizza, concursuri, jocuri active, mini discotecă cu Mini Mause.
Vârsta: 4-10 ani.
Preț: 120 de lei.
Locul desfășurării: Pizza House.
Adresa: str. Moscova, 14/1.
Telefon: 0 692 0-68-66.
Detalii...

12:00 Training de desen cu emisfera dreaptă.
În cadrul trainingului veți afla mai multe secrete ale acestei noi tehnici de desen. Acest curs învață oamenii să aibă încredere în sine, să-și dezvolte individualitatea, creativitatea și intuiția. Pentru a participa la training, este necesar să vă înregistrați în prealabil.
Locul desfășurării: Creator Project.
Adresa: str. Alecu Russo, 20.
Telefon: 0 685 1-78-51.
Detalii...

13:00 Orășelul European Chișinău.
Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova vă învită în Orășelul European 2015, care își deschide larg ușile la 10 mai, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, să cunoașteți împreună instrumentele de asistență UE în cadrul Politicii de Vecinătate și a Parteneriatului Estic.
Locul desfășurării: Piața Marii Adunări Naționale.
Detalii...

14:00 Workshop "Exploratori printre flori".
Un eveniment educativ — o mică escapadă la natură, unde picii vor explora printre flori lumea celor care nu cuvântă. Va fi ales un traseu, pe parcursul căruia micii cercetași vor studia fiecare metru în parte și vor povesti despre ce au văzut: un melc, o furnică, o șopârlă sau alte insecte și gâze, Cel mai interesant este că fiecare va primi o agendă specială, unde va nota și desena cele descoperite. Nelipsite vor fi șși pozele.
Locul desfășurării: Parcul Dendrariu.
Adresa: str. G. Enescu, 5.
Detalii...

17:00 Zumba Maraton caritabil.
Un eveniment perfect pentru toate amatoarele de dans. Instructorii vă vor arăta mișcările, dansuri latino, iar sarcina dvs. este de a repeta după antrenori și, cel mai important, să dansați energic, să vă mișcați atât timp cât aveți putere. Va câștiga acea participantă, care va păstra buna dispoziție și va rezista cel mai mult timp pe ringul de dans. Pentru a participa la eveniment, este necesar să vă înregistrați în prealabil.
Preț: 50 de lei. Banii adunați vor fi utilizați pentru tratamentul copiilor grav bolnavi.
Locul desfășurării: Valea Morilor.
Telefon: 0 680 0-59-92.
Detalii...

12-18 mai

Festivalul Internațional de Film Documentar "Cronograf 2015".
În cadrul festivalului vor fi prezentate ultimele producții moldovenești — 11 premiere de film.
Locul desfășurării: Centrul cultural Odeon.
Adresa: str. Mihai Eminescu, 55.
Detalii...

Vizualizări pe parcursul acestei săptămîni: 0 Vizualizări de la publicare: 305
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.