10 august 2016

Afiș 10-14 august: Târg de mărfuri pentru școală, festivalul tineretului, picnic la o fermă Eco

Deși e ultima lună de vară și mulți deja se pregătesc de un nou an de studii, vacanța continuă. Așadar, în această săptămână, pe lângă faptul că puteți vizita cel mai mare târg școlar din țară, aveți posibilitatea să vă distrați la festivalul tineretului, să mergeți la un picnic organizat la o fermă Eco, dar și să gustați din pepeni verzi și galbeni delicioși. Mai multe detalii aflați din acest afiș.


Acum aveți în față afișul săptămânal în care sunt incluse evenimentele unice, care se vor desfășura în săptămâna respectivă. De asemenea, pe site avem un program lunar de evenimente — aici găsiți informații despre teatre, cinematografe, expoziții și alte activități distractive "permanente".

10 august, miercuri

20:00 Arhitecturi captivante clasic — concert.
Moldovan National Youth Orchestra continuă seria de evenimente de popularizare a muzicii clasice către publicul larg prin seria de 3 concerte ”Arhitecturi Captivante” unde sunt venerate bijuteriile arhitecturale naționale prin muzică de calitate din diferite generații, realizată de ansambluri de cameră.
Locul desfășurării: Muzeul Național de Artă a Moldovei.
Adresa: str. 31 august 1989, 115.
Detalii...

11 august, joi

18:15 Drumul fructelor — la harbuzărie.
O nouă deplasare, de data această la un producător de pepeni verzi și galbeni.
Veți avea parte de: o degustare gratuită, harbuși și zămoși la preț de producător, poze la apus de soare în harbuzărie. Participarea este gratuită. Doritorii sunt rugați să se programeze.
Locul pornirii: Cafenea "Tratoria".
Adresa: str. Moscova, 17/4.
Detalii...

12 august, vineri

10:00 Târgul școlar "School Fair".
În perioada 12-31 august, la CIE "Moldexpo" va avea loc târgul școlar "School Fair".
Tematica târgului: manuale, cărți; rechizite școlare, servicii de educație, programe și jocuri cognitive; încălțăminte, articole vestimentare, uniforme; articole de acoperit capul; genți, rucsacuri; mărfuri pentru sport.
Locul desfășurării: CIE "Moldexpo".
Adresa: str. Ghioceilor, 1.
Detalii...

14:00 Festivalul Tineretului 2016.
Cel mai așteptat eveniment al verii, cu și pentru tineri. În cadrul evenimentului vor fi organizate mai multe activități, precum: panel de discuții, la care vor participa reprezentanți din foecare minister; târg al organizațiilor de tineret; târg al locurilor de muncă și instituțiilor de învățământ; discursuri motivaționale de la tineri pentru tineri; concursuri; tombole, festival muzcal etc.
Locul desfășurării: strada pietonală Eugen Doga.
Detalii...

21:00 Meteor Shower.
Un offline interesant împreună cu prietenii sau familia. Luați de acasă pătură, chitară, prietenii și buna dispoziție și veniți pe plaja de la Valea Morilor pentru a savura din plin ultima lună a verii.
Locul desfășurării: Valea Morilor.
Detalii...

13 august, sâmbătă

19:00 Concert sub bec — Șotii acustice.
Dansuri pe înserate, expoziție de schițe, târg de artizanat, licori văratice — toate acestea vă așteaptă sâmbătă seara la cinematograful de vară de la Buiucani.
Preț: 40 de lei.
Locul desfășurării: Cinematograful de vară de la Buiucani.
Adresa: intersecția străzilor O. Ghivu și N. Costin.
Detalii...

14 august, duminică

10:00 Picnic la ferma Eco.
Sezonul estival continuă cu o serie de picnicuri în vizită la fermierii eco certificați din Moldova. De această dată picnicul va fi organiazat la fermierii Igor și Tatiana Golban din satul Carahasani, r. Ștefan Vodă. Prezentarea gastronomică va include salată cu tăieței de casă și migdale, pesto vegan cu făină de migdale, iar la desert un tort cu migdale și zmeură.
Locul desfășurării: s. Carahasani, r. Ștefan Vodă.
Detalii...

Vizualizări pe parcursul acestei săptămîni: 0 Vizualizări de la publicare: 288
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.