11 iunie 2014

Festivalul "La Cireşe", yardsale "Şatra", Ziua faptelor bune şi multe alte evenimente pe 11-15 iunie la Chişinău

Vara — cel mai potrivit anotimp pentru a petrece timpul liber în mod vesel şi atractiv. În această perioadă, la Chişinău aproape zilnic se desfăşoară ateliere de creaţie, târguri, expoziţii, concerte şi multe alte activităţi pentru toată familia.

11 iunie, miercuri

18:30 Soirée guinguette.
O seară cu numeroase surprize muzicale şi culinare preconizate pentru toţi vorbitorii de limbă franceză. Cei prezenţi la eveniment, se vor simţi într-o adevărată tavernă, în care vor răsuna piesele celebrilor acordeonişti care au animat localurile pariziene din secolul XX.
Locul desfăşurăii: Parcul "Valea Morilor".
Detalii...

13 iunie, vineri

15:00 Vernisajul expoziţiei Pictura Românească din secolul XX".
Expoziţia cuprinde 45 de lucrări de pictură semnate de 25 de artişti. Tematica acestora — peisaje, flori, naturi statice, portrete, satul românesc etc. Expoziţia este în premieră prezentată în R. Moldova, iar lucrările fac parte din colecţia Muzeului Naţional din Cotroceni.
Locul desfăşurării: Muzeul Naţional de Artă al Moldovei.
Adresa: str. 31 august 1989, 115.
Telefon: 022 24-17-30.
Detalii...

18:30 Night of Art — expoziţie de artă.
Clubul Internaţional al Femeilor din Moldova orgainzează cea de-a doua XI-a ediţie a expoziţiei de artă cu vânzare în scopuri caritabile. Vor fi expuse lucrările a peste 90 de tineri şi renumiţi artişti din Moldova. De asemenea, pentru prima dată în cadrul acestui eveniment va fi organizată o licitaţie secretă, care va include obiecte de artă unice şi lucrări inedite confecţionate manual.
Locul desfăşurării: Leogrand Cоnvention Center.
Adresa: str. Mitropolit Varlaam, 77.
Preţ: 150 de lei (costul unui bilet).
Detalii...

14-15 iunie

10:00-14:00 şi 15:00-19:00 Training "Copii fericiţi — Părinţi fericiţi".
Un training destinat atât familiilor care au copii, cât şi viitorilor părinţi, care doresc copilul lor: să-şi înţeleagă părinţii înainte de a împlini un anişor, în aceeaşi perioadă să înveţe să negocieze, să afle ce presupune noţiunea de pericol, să se îmbolnăvească cât mai rar, să nu manipuleze părinţii prin isterie, să meargă la grădiniţă fără lacrimi etc.
În acest week-end va avea loc prima parte a seminarului.
Locul desfăşurării: Anticafe Balcon.
Adresa: str. Moscova, 6.
Preţ: 600 de lei.
Detalii...

14 iunie, sâmbătă

12:00 Ziua internaţională a tricotatului în public.
Sunt invitate toate meşteriţele în tricotat, cât şi amatorii acestei îndeletniciri. Aveţi posibilitatea de a vă prezenta, dar şi a comercializa lucrările realizate. Participarea este gratuită, dar este necesar să vă înregistraţi din timp.
Locul desfăşurării: Valea Trandafirilor.
Detalii...

15:00 Şcoala de jonglori.
Lecţie introductivă gratuită pentru toţi doritorii de a asimila arta jonglării. Cursul prevede lecţii de pantomimă, plasticitate a corpului, acrobaţie.
Adresa: str. Independenţei, 6/3.
Telefon: 0 793 0-48-65.
Detalii...

15:00 Atelier de pictură.
Al treilea atelier de pictură condus de artistul plastic Liubomir Krass. Pot veni toţi doritorii, indiferent dacă pot sau nu mânui pensula şi culorile. Veţi afla câteva secrete ale artei picturii, creând o lucrare care va rămâne în posesia dvs.
Locul desfăşurării: Tucano Coffe Brasil.
Adresa: str. Alexandru cel Bun, 91A.
Preţ: 50 de lei.
Detalii...

15 iunie, duminică

10:00-18:00 Festivalul "La Cireşe".
Cireşile, căpşunile, zmeura, mierea şi vărzările vor fi vedetele festivalului "La Cireşe" din acest an. Programul festivalului este variat, acesta include: târg cu dulciuri şi plăcinte, expoziţii, ateliere tematice pentru copii, muzică, lecturi, spectacole, circ, zbor cu balonul, plimbări cu calul şi poneiul, animatori, clovni, caricaturişti. Surpriza evenimentului este o tortă de 250 de kg, preparată cu cireşe.
Locul desfăşurării: Grădina Botanică din Chişinău.
Preţ: 50 de lei.
Detalii...

11:00 Carnaval "Vara în Chişinău 2014".
Călătorie improvizată cu Parsifal, teren de joacă pentru spectatori, profeţi, ritualuri de carnaval, spectacole — de toate acestea veţi avea parte la carnavalul organizat de Studioul de Improvizaţie Teatrală din Chişinău. La eveniment puteţi îmbrăca costume specifice.
Locul desfăşurării: Parcul "Valea Morilor", terenul de lângă Rotonda.
Detalii...

14:00 YARDSALE "Şatra".
O adevărată piaţă va fi întinsă în curtea studioului MOLDOVAFILM.
În program: târg, ţopăială, muzică, furturi de cai, ţiganca Aza care va ghici în palmă. De asemenea, în cadrul târgului vor fi organizate: ateliere de decorare a încălţămintei, dansuri gipsy, concursuri, grătar, plăcinte şi multe altele.
La ora 20:00 va fi prezentată o proiecţie sub cerul liber.
Locul desfăşurării: Moldovafilm.
Adresa: şos. Hânceşti, 61.
Preţ: 30 de lei.
Detalii...

14:00 Veselinka Party.
Toţi picii sunt invitaţi la o mare petrecere pentru copii — Veselinka. Programul este diversificat şi conceput pentru copii de diferite vârste.
Locul desfăşurării: cafeneaua "Blinoff".
Adresa: str. Brâncuş, 10.
Detalii...

17:00 Ziua faptelor bune — OFFLINE.
Proiectul Offline cu genericul "Ziua faptelor bune" presupune realizarea unor fapte bune şi utile pentru Chişinău, dar şi alte localităţi.
Proiectul debutează la Grădina Zoologică din capitală, unde vor fi aduse indicatoare colorate, care vor avertiza vizitatorii că hrănirea animalelor este interzisă. Aici vă aşteaptă odihnă într-o atmosferă veselă, cu muzică, film şi multe premii.
Locul desfăşurării: Grădina Zoologică din Chişinău.
Detalii...

Vizualizări pe parcursul acestei săptămîni: 0 Vizualizări de la publicare: 377
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.