24 septembrie 2014

Circul copilariei, Вostaniada, nocturna bibiliotecilor și alte evenimente pe 24-30 septembrie

Chiar dacă timpul se răcește, iar soarele cedează teren în fața norilor, nu vă întristați. Planificați timpul liber în așa fel, încât vremea ploioasă să nu fie un obstacol. Aflați unde îți putea merge împreună cu familia în următoarele șapte zile.

24 septembrie, miercuri

18:30 Campania "O școală pentru toți".
Campanie de colectare a fondurilor pentru susținerea educației incluzive în R. Moldova, lansată în cadrul Festivalului Internațional "Civic Fest".
Va fi organizat un concert de caritate, cu participarea interpreților: Pasha Parfeni, Aliona Moon, Olia Tira, Mariana Mihăilă, Rodica și Ivan Aculov, Svetlana Dumbravă și a dansatorilor din Ansamblul de dansuri moderne ”tete-a-tete” și ”Angel Dance”, care vor deveni pentru o zi, actori.
Locul desfășurării: Centrul de Istorie și Cultură Militară.
Adresa: str. Tighina, 47.
Detalii...

25 septembrie, joi

16:00 Master class de modelare din plastelină.
Copiii vor modela din plastelină sau lut polimeric o oiță de culoare albă. Materialul va fi ales în mod opțional.
Preț: 75 de lei (+ 45 de lei în cazul în care alegeți lutul polimieric). Toate materialele necesare sunt incluse.
Locul desfășurării: Smart Start Kidz Academy.
Adresa: str. Albă Iulia, 79/1.
Detalii...

18:00 Seminar pentru părinți
La seminarul cu genericul "Soluții practice și strategii eficiente în creșterea și educarea corectă a copilului" veți afla: cum să înțelegeți emoțiile copilului atunci când micuțul se închide în sine; cum să depășiți perioadele de criză ale copilului, evitând certurile, pedepsele și alte acțiuni distructive; ce ar trebui să evitați pentru a nu dezvolta la copii complexe, frici, neîncredere; cum să împărțiți rolurile între părinți astfel, încât copilul să crească în armonie și dragoste.
Speaker: Lilia Maximenco, psiholog.
Preț: 250 de lei.
Locul desfășurării: Centrul pentru părinți și copii "Miriam".
Adresa: str. Nadejda Russo, 2/2.
Telefon: 022 44-61-62, 0 601 5-50-18.
Detalii...

18:00 Concerto de Aranjuez.
Deschiderea stagiunii 2014-2015.
Detalii...

18:30 Atelier handmade.
Sunt invitați amatorii de handmade la un atelier de confenționare a broșelor. Veți învăța să facețe broșe în formă de măr.
Locul desfășurării: Tucano Coffe Jamaica, CC "Shopping MallDova".
Adresa: str. Arborilor, 21.
Detalii...

25-28 septembrie

Ethno Jazz Festival 2014.
Pe parcursul a patru zile, cu începere de la ora 19:00, la Filarmonica Națională vor evolua formații și interpreți de ethno-jazz din mai multe colțuri ale lumii.
Program:
25 septembrie — Univox, Geta Burlacu & Petru Haruța (Moldova), 4tet Jus De Bocse (Franța).
26 septembrie — Walter Lang/ Njami Sitson / Sven Faller (Germania, Camerun), Trilok Gurtu New Band (India, Turcia, Germania).
27 septembrie — Grzegorz Karnas Quartet (Polonia, Ungaria), Jazzkamikaze (Danemarca, Norvegia, Suedia).
28 septembrie — Indian Air "Funky Sitar" (Austria), Ronin (Elveția), Trigon (Moldova).
Preț: 100-360 de lei.
Locul desfășurării: Filarmonica Națională "Serghei Lunchevici".
Adresa: str. Mitropolit Varlaam, 78.
Telefon: 0 699 4-46-61.
Detalii...

26 septembrie, vineri

17:30 Schimb de carte pentru tineri.
În cadrul evenimentului, veți cunoaște persoane pasionate de lectură; veți putea câștiga cărți participând la un concurs; veți putea schimba cartea prafuită de pe raft, cu alta încă necitită.
Locul desfășurării: Biblioteca "B. P. Hașdeu".
Adresa: str. Ștefan cel Mare, 148.
Detalii...

18:00 Deschiderea stagiunii "Circul copilăriei mele".
Un spectacol uimitor ce îmbină dresuri de animale exotice, acrobați în aer, echilibru pe monocicle, acrobați pe trambulină, illusion, dans și umor. Spectacolul durează 2h 20 minute (cu antract).
Preț: 180, 200 și 250 de lei.
Locul desfășurării: manejul mic al Circului din Chișinău.
Detalii...

18:00 Nocturna Bibiliotecilor.
Evenimentul se va desfășura în seara din 26 spre 27 septembrie și reprezintă o nouă abordare creativă pe timp de seară/noapte. Cei prezenți vor avea parte de: întâlnire cu personalități remarcabile (scriitori, artiști, istorici, cercetători, oameni de cultură), omagii unor personalități, lecturi publice, lansări și prezentări de carte, expoziții de carte/publicații, miniconferințe, recitaluri de poezie, proiecții și prezentări de filme, concursii și multe alte activități.
Locul desfășurării: Biblioteca "B. P. Hașdeu".
Adresa: str. Ștefan cel Mare, 148.
Detalii...

27 septembrie, sâmbătă

10:00-17:00 CreARTivitate cu gust de toamnă.
Un iarmaroc la care tinerii artiști și meșteșugari autohtoni vor prezenta lucrări manuale cu motiv tomnatic.
Totodată, vor fi expuse: produse cosmetice manufacturate de îngrijire și tratament; bijuterii; articole din piele naturală; tablouri; jucării educative și cărți neobișnuite, accesorii pentru adulți și copii etc.
Locul desfășurării: MoldMart.
Adresa: str. Moscova, 9.
Detalii...

11:00 Cea mai mare lecție deschisă de BUNE MANIERE.

14:00 Father's Day Chisinau' 14.
În cadrul evenimentului vor descoperi activități distractive atât tații, cât și mamele, adolescenții, dar și copiii de vârste mici — pe terenul de joacă special amenajat pentru ei.

28 septembrie, duminică

09:00 Seminar "Alaptarea cu succes din primele zile".
În cadrul seminarului, veți afla informații utile și sigure despre alăptare — ce vă poate ajuta la început, la nașterea bebelușui, dar și cum să prelungiți procesul de alăptare atâta timp, cât este necesar.
Coordonator: Alina Șmurun.
Adresa: str. Praga, 55.
Detalii...

09:30 OM Runday — prima cursă de masă din istoria Moldovei.
Participanții cursei vor alerga prin oraș 3, 5 sau chiar 10 km, iar la fiecare pit stop îi va aștepta muzică live. Astfel, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Ciuflea vor nimeri la o petrecere hip-hop fierbinte; pe terenul de lângă MallDova își vor suplini resursele de energie pentru jumătatea rămasă de cale ascultând muzică rock interpretată de formaţia Whynona Riderz; în Valea Trandafirilor, se vor putea odihni înainte de ultima smucitură, audiind muzică clasică în prelucrare modernă de Kaizer Ban. De asemenea, vor avea parte de reprezentaţii spectaculoase ale profesioniştilor, posibilitatea de a participa la master-clasuri originale, alimentaţie sănătoasă și o tombolă.
Locul desfășurării: startul va fi dat în Piața Marii Adunări Naționale.
Detalii...

11:00-19:00 Festivalul etno-gastronomic "Bostaniada 2014".
Festivalul va sarbatori roadele toamnei precum și splendoarea acestui anotimp, printr-o expoziție deosebită a celor mai mari și ciudati dovleci și bostani, mesteșuguri inspirate din natură, cu muzică etno, paradă, concursuri, jocuri, sculptură în dovleci, arhitectură din bostani, degustări de vin și bucate de casa.
Dress code — bostăniu, verde, aramiu.
Intrare liberă.
Locul desfășurării: stadionul din satul Lozova, r. Strășeni.
Detalii...

12:30 Atelier de creație "O jucărie cu propriile mâini".
Un atelier pentru copii și părinții acestora. Veți învăța să confecționați un fluturaș din lână colorată, care v-ar putea decora odaia sau va deveni jucăria preferată a copilului.
Vârsta: copii de la 5 ani și părinții acestora.
Locul desfășurării: Smart Start Kids Academy.
Adresa: str. Albă-Iulia, 79/1.
Detalii...

29 septembrie-1 octombrie

18:00 Deschiderea evenimentului "Zilele japoneze" la Chișinău.
Vor fi organizate un șir de evenimente, care vor avea drept scop promovarea culturii japoneze — în special a ikebanei. Invitatul special al evenimentelor este doamna Midori Yamada, maestru al Institutului de Ikebană "Ikenobo" din Kyoto, Japonia. Astfel, pe 29 septembrie maestrul Yamada va dezvălui publicului din Moldova străvechea artă a ikebanei și va povesti despre cea mai veche școală de ikebana din Japonia.
Intrare liberă.
Locul desfășurării: Teatrul "Mihai Eminescu".
Adresa: str. Ștefan cel Mare, 79.
Telefon: 022 88-81-15, 0 795 4-90-14.
Detalii...

Vizualizări pe parcursul acestei săptămîni: 0 Vizualizări de la publicare: 176
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.