30 martie 2016

Afiș 30 martie-5 aprilie: Yardsale de primăvară, marea bătălie cu perne, colectarea bănuților cu scop caritabilă

În această săptămână nu aveți timp pentru plictiseală, deoarece luna aprilie începe cu o sumedenie de evenimente atractive pentru toată familia. Citiți acest afiș și aflați despre ce este vorba.

30 martie, miercuri

18:00 Atelierul stării de bine: Motive pentru a zâmbi.
Găsiți în fiecare zi motive pentru a fi îngândurați, îngrijorați sau triști? Apar mereu în viață situații dificile, oameni care vă rănesc sau care pur și simplu nu vă înțeleg? Există prea puține momente în care ați avea motive să zâmbiți? Vreți să schimbați aceste experiențe? Atunci sunteți invitați la un workshop care vă va ajuta să găsiți motive pentru a zâmbi.
Preț: 200 de lei.
Locul desfășurării: Art Cafe.
Adresa: str. O. Goga, 25.
Telefon: 0 781 2-22-35.
Detalii...

1 aprilie, vineri

16:45 Șezătoarea mamelor.
O ședință nu doar informativă, ci și distractivă. În cadrul șezătorii, vor fi puse în discuție următoarele teme: 1. Copilul febril — cauzele febrei la copii, complicațiile pe care le poate aduce. 2. Un intestin sănătos — prima barieră de protecție a organismului. Invitat special — Lilu cu defileul fustițelor și rochițelor Pupi. Toate mamele vor primi mici daruri și vor putea participa la tombolă. Locurile sunt limitate.
Locul desfășurării: Summit Events.
Adresa: str. Tighina, 49/3.
Telefon: 0 799 5-54-36.
Detalii...

2 aprilie, sâmbătă

10:00 Viața merită trăită — acțiune de binefacere.
Al cincilea an la rând, sunt colectați bănuții adunați prin sertare, pușculițe, genți și buzunare, care sunt ulterior donați copiilor ce suferă de anumite maladii. Anul acesta, acțiunea caritabilă este organizată cu scopul colectării mijloacelor financiare pentru tratamentul a 3 copii de 5, 14 și 15 ani. Așadar, sunteți așteptați la magazinele Moldcell de pe str. Tighina, 55; str. Pușkin, 30, str. Arborilor, 21 sau pe bd. Dacia, 49/14. Vor fi cadouri dulci pentru toată lumea și activități distractive pentru copii.
Telefon: 0 790 0-38-38.
Detalii...

10:00 I etapă a Campionatului Național de Autoslalom.
Toți amatorii de curse auto sunt invitați să urmărească un adevărat show. Peste 40 de participanți își vor demonstra măestria în cadrul campionatului.
Locul desfășurării: Metro.
Adresa: str. Dacia, 61.
Detalii...

11:00 Coșulețe eco la Miriam acasă.
Atelier de creație pentru copii. Picii vor învăța să facă coșulețe eco din reviste — un dar superb și un detaliu original în casă. Atelierul este prevăzut pentru copii de 4,6-12 ani.
Preț: 95 de lei.
Locul desfășurării: Centrul pentru copii și părinți "Miriam".
Adresa: str. Nadejda Russo, 2/2.
Telefon: 0 601 5-50-18, 022 44-61-62.
Detalii...

13:00 Atelier pentru părinți "Ne pregătim copilul pentru școală".
Acest atelier este adresat părinților al căror copii urmează cât de curând să devină școlari. Veți discuta despre: ce înseamnă un copil pregătit de școală; de ce copiii se acomodează greu la școală și cum poate fi depășită această situație; cum să comunici cu copilul ca el să se simtă iubit, acceptat, respectat, în siguranță; cum trebuie organizat procesul de pregătire a temelor; mici secrete despre învățarea eficientă.
Preț: 150 de lei.
Locul desfășurării: Școala Părinților.
Adresa: str. București, 79.
Detalii...

14:00 Master-class "Tablou în stil String Art".
Un master-class pentru cei care vor să încerce o formă nouă de meșteșugărit. În cadrul atelierului, veți învăța să confecționați cu propriile mâini un tablou în stilul String Art care vă va înfrumuseța odaia.
Vârsta: de la 10 ani.
Preț: 200 de lei.
Locul desfășurării: Art-Studio Amighen.
Adresa: str. Albișoara, 82/12.
Telefon: 0 686 4-80-20.
Detalii...

16:00 Marea bătălie cu perne.
Cel mai tare și distractiv eveniment de primăvară. Invitați sunt toți doritorii de distracție, senzații tari și emoții de neuitat.
Locul desfășurării: CC "Atrium".
Adresa: str. Albișoara, 4.
Telefon: 0 794 3-77-70.
Detalii...

17:00 Concert de caritate "Din suflet pentru copii cu autism".
De Ziua Mondiala a Constientizarii Autismului AO SOS Autism organizeaza un Concert de caritate cu genericul "Din suflet pentru copiii cu autism".
Locul desfășurării: Filarmonica Națională "Serghei Lunchevici".
Adresa: str. Mitropolit Varlaam, 78.
Detalii...

18:00 Master-class cu aromă de cafea.
În cadrul atelierului veți avea posibilitatea să descoperiți istoricul cafelei, tipurile și secretele preparării acesteia. Achitând taxa de intrare, contribuiți la colectarea unui fond caritabil.
Preț: 100 de lei. Veți beneficia de o degustare a cafelei, cât și de un voucher de 50 de lei.
Locul desfășurării: Tucano Coffee Brasil.
Adresa: str. Alexandru cel Bun, 91A.
Detalii...

2-3 aprilie

13:00 Yardsale.
Primul yardsale din această primăvară se va desfășura două zile. Cel mai important atribut al evenimentului este "Sfatul păsărilor" — o terasă imensă cu cu priveliște spre orașul care a început să înflorească. În cadrul târgului vor fi expuse: decorații, haine și încălțăminte, obiecte de interior, diferite obiecte de la designerii locali și tot felul de confecții hand-made. De asemenea, veți avea parte de un foodcort cu gustări de stradă, prăjituri, ceai, cafea, limonade și bere englezească. Vă așteaptă o sumedenie de activități interesante.
Preț: 40 de lei.
Locul desfășurării: CC "Atrium".
Adresa: str. Albișoara, 4.
Detalii...

5 aprilie, marți

15:30 Curs de lut polimeric la Miriam acasă.
Centrul pentru copii "Miriam" lansează un curs de lut polimeric pentru copii. Cursul se va desfășura în perioada 5-28 aprilie, în zilele de marți și joi și este preconizat pentru copii de 5-10 ani. În cadrul acestuia, picii vor modela diferite obiecte din lut polimeric. Asemenea activități dezvoltă la copii abilitățile motorii fine, imaginația creativă și viziunea asupra lumii; precum și educă răbdarea, perseverența, acuratețea și dragostea de muncă.
Preț: 630 de lei.
Adresa: str. Nadejda Russo, 2/2.
Telefon: 022 44-61-62, 0 601 5-50-18.
Detalii...

Vizualizări pe parcursul acestei săptămîni: 0 Vizualizări de la publicare: 281
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.