Piligrim 0

Despre organizație

Piligrim — o agenție de turism deosebită, creată de oameni care își iubesc activitatea. Entuziaști de fire, îndrăgostiți în Moldova, ei o cunosc la perfecție, dar în permanență descoperă aici colțișoare noi și interesante, precum și oameni minunați. Apoi, cu drag își împărtășesc descoperirile tuturor doritorilor. Priviți țara noastră prin ochii lor și veți vedea o frumusețe incredibilă și o atmosferă sufletistă de nedescris!

Excursii prin Moldova

Programul companiei "Piligrim" include peste o sută de excursii prin Moldova — unice și nu devenite șablon. Este vorba despre proiecte de autor, fiecare dintre care a fost gândit minuțios de specialiști și, de regulă, posedă ceva cu totul deosebit. Vizitarea obiectivelor turistice poate fi combinată cu o sesiune foto într-un câmp de levănțică sau cu efectuarea unei vizite în casa unui adevărat olar, cu o excursie într-o seră de creștere a ciupercilor sau la o fermă de sturioni, cu un master-class sau o degustare.

Brutării, fabrici de covoare, ateliere, mori, muzee neobișnuite … Atâtea locuri uimitoare pe acest petic de pământ și atâția oameni frumoși! Pe toate le puteți cunoaște împreună cu "Piligrim"!

Turism extern

Agenția propune și serviciu de turism extern. Și în străinătate fiecare excursie este deosebită și diferă de ofertele unor tururi standard. De exemplu, excursia "Croația-Țara Emerald Lagoon" combină vizitarea mai multor locuri interesante, odihnă pe litoral, familiarizarea cu tradițiile gastronomice și cultura țării. De fapt, o cină cu un miel la proțap, muzica live în interpretarea ansamblului folcloric croat și dansurile incendiare ar putea uneori vorbi despre cultura și atmosfera din țară nu mai puțin decât prin vizitarea bisericilor și castelelor vechi.

Iar turul "Mica Italie", a fost întocmit pentru agenția "Piligrim" de către un italian, căpitan de mare, care a manifestat o mare dragoste și dorință de a le prezenta turiștilor sufletul Italiei. În program: vizitarea lacului Garda, unul dintre cele mai frumoase locuri de pe planetă, cu zone pitorești liniștite, castele medievale, degustări de brânzeturi și vinuri italiene. La fel, izvoarele termale, shopping captivant, cascade, excursii pe vapor și, pur și simplu, pe jos, pe cele mai frumoase străzi ale Italiei.

Tabără pentru copii în Grecia

Un alt domeniu de activitate a agenției — unic și foarte captivant — tabără de vară moldovenească pentru copii în Grecia, pe insula Thassos. Probabil, acesta e cel mai bun cadou pe care-l puteți oferi în timpul verii unui adolescent. Cazare în camping — dar foarte confortabilă; meniu familiar, dar cu utilizarea produselor naturale grecești (ulei de măslin, olive, cașcavaluri, sosuri, produse de mare); odihnă pe litoral, dar în combinație cu excursii și programe interesante.

Conducători de detașament minunați, fiecare dintre care este o personalitate interesantă, expresivă, capabilă de a captiva copiii și prietenii noi, mulți dintre care sunt din străinătate. Tabăra reprezintă un mediu amiabil, sociabil, bogat în impresii frumoase, multi-cultural — un mediu de neprețuit pentru o persoană în creștere. Programul, condițiile de organizare a odihnei și prețul modest — sunt atât de atractive, încât mulți părinți la fel ar dori să meargă la tabără. O asemenea posibilitate există — a patra tură ce se va desfășura în luna august — o tură pentru familie, cu posibilitatea de vă odihni în tabără împreună cu copii mai mici, precum și să vă alăturați unei companii vesele.

Dacă sunteți o persoană activă, pozitivă, priviți cu interes lumea și așteptați de la turism mai mult decât odihnă la soare sau vizitarea de rutină a obiectivelor turistice — atunci alegeți agenția "Piligrim"!

Opinii

Opinia dvs.

Dacă aveți ceva de raportat despre companie, puteți să lăsați un comentariu

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.