Articolul se referă la temele:

Când ar fi corect să spunem copilului că a fost adoptat0

Când ar fi corect să spunem copilului că a fost adoptat

Atunci când vine vorba despre adopție, sunt foarte multe nuanțe pe care părinții adoptivi încearcă să le ia în calcul, în procesul educației, inclusiv momentul în care ar trebui să îl anunțe pe acesta că a fost adoptat. Psihologul Vera Budan oferă recomandări utile la acest subiect.

Chiar dacă părinții sunt în căutare de rețete simple și clare, acestea nu există și vor trebui să hotărască singuri când și cum anunță copilul că a fost adoptat, ținând cont de mai mulți factori.

  • Vârsta la care copilul a fost luat spre adopție. Nu toți copiii adoptați au primit o familie nouă când erau foarte mici și nu își amintesc despre asta, totuși nu ar trebui să ne așteptăm că dacă acesta își amintește unele detalii, nu ar trebui să vorbim deloc despre subiect sau să-l evităm. Un copil care bănuiește/știe că familia din care face parte acum nu este cea biologică, va avea nevoie de informații suplimentare pentru a-și construi în interior o structură despre cine este, de unde vine, cu cine seamănă și cum poate să-l influențeze trecutul, în prezent și viitor. La fel acest copil, chiar dacă știe deja că familia este una adoptivă, are nevoie de asigurări în plus pentru a crede că aceasta nu îl va părăsi. Este posibil ca această frică de abandon sau de pierdere să nu îl părăsească niciodată. În funcție de vârsta la care a fost efectuat actul de adopție, copilul va avea nevoie de informație diferită asupra situației în care se află, totuși, ar fi bine ca părinții să fie maxim de deschiși să o ofere, pentru a nu crea în capul copilului un scenariu misterios despre sine, părinții biologici și cei adoptivi. De obicei copiii își creează o poveste destul de departe de adevăr, dacă le lipsesc piese din puzzle.
  • Ce știe deja până la moment. În general, copilul poate fi anunțat că este adoptat la diferite vârste, chiar și când este foarte mic, doar că atunci se va adapta și simplifica mult informația. Se recomandă alcătuirea unei povești, care ar păstra maxim din detaliile realității, din momentul în care copilul începe să înțeleagă cuvintele. Nu este necesar să facem un eveniment întreg din anunțarea faptului, un părinte calm și care vine cu mult drag și compasiune spre copil, este mai important decât fixarea unei ore exacte când acest lucru se va întâmpla. Coordonarea dintre părinți a cantității de informație pentru un moment este la fel de importantă. Una din marele greșeli în acest sens este evitarea subiectului în totalitate până la un anumit moment și copleșirea copilului cu această știre, când acesta „va fi gata”, la fel este și tăinuirea informației, până în momentul în care copilul află accidental. Putem deci să aducem la cunoștință copilului informația treptat, mai întâi îi spunem despre faptul că a fost o dată un copil mic, pe nume.... care era singur și avea nevoie de dragoste, acesta se afla într-un loc X și de el avea grijă persoanele Y, iar noi (părinții) ne doream un copil pentru a avea grijă de el și a-l iubi și atunci am căutat modalități de a ne vedea cu el și pentru a-i oferi dragostea noastră. Nu venim totuși cu o asemenea poveste decât în primii câțiva ani de viață. Mai apoi venim cu noi și noi informații clarificatoare. Este important ca părinții să fie gata să răspundă sincer și deschis la întrebări, fără să învinuiască în vreun fel părinții biologici, copilul nu va putea înțelege acest aspect.
  • Prezența unor alți copii în familie, adoptivi sau nu. Oricât de mult nu ar încerca părinții să acorde aceeași cantitate de iubire tuturor copiilor, aceștia vor simți o diferență, mai ales dacă părinții încearcă să nu existe diferențieri. Uneori părinții vor arăta gesturi de iubire exagerată copilului adoptat, ca acesta să nu simtă că este lăsat pe dinafară, astfel chiar agravând sentimentul de excludere a copilului adoptat. Atunci când există și alți copii, există riscul ca aceștia să se jignească unul pe celălalt pe tema adopției, provocarea părinților devenind și mai dificilă. La cealaltă extremă, copiii bioligici ar putea simți că li se știrbesc drepturile, mai ales când li se cere o atitudine deosebit de iertătoare și simt că oferă propriul spațiu în familie, unui alt copil. Părinții ar trebui să fie pregătiți să aibă foarte multă răbdare referitor la fiecare etapă și problemele care apar în acest sens, pe lângă multe alte detalii în educație. Este aproape imposibil să nu greșești în acest caz, pentru că în interiorul unui copil adoptat, va exista deja un gol imens după ruptura cu mama, iar acesta va face copilul să se simtă neiubit, oricât de multă dragoste ar primi la moment.

Nu există o vârstă ideală pentru a anunța un copil că a fost adoptat, dar aceasta ar trebui să nu întârzie, ca informația să poată fi procesată și integrată cât mai devreme în imaginea despre sine. Fiecare vârstă însă va fi abordată diferit și vom evita avalanșa de informație la un moment dat. Când copilul capătă încredere în părinți, acesta va adresa întrebări și ar fi bine ca aceștia să-i răspundă cât mai deschis, pentru a întări relația. Copiii sunt derutați și confuzi când au impresia că li se ascunde ceva despre ei înșiși sau despre ceea ce îi afectează, atunci, în loc să întrebe, vor alcătui propriile povești despre ceea ce se întâmplă, adăugând de la sine ceea ce lipsește.

La fel ar fi bine să fie evitat să fie dată știrea într-un moment cu încărcătură emoțională mare deja, din alt motiv. Cunosc de exemplu un caz când copilul a fost anunțat întâmplător că a fost adoptat, când părinții au fost chemați la școală pentru o boacănă, iar tatăl a menționat că a știut el că nu va duce la nimic bun adopția, sau un alt caz la ziua de naștere a copilului, când părinții au considerat că acesta este destul de mare ca să înțeleagă.

Informația pe care o primește copilul despre adopție devine o lovitură dacă părinții sunt foarte tensionați la rândul lor în privința acestei teme și au frici referitoare la reacția copilului, iar aceste frici cresc o dată cu timpul, de aceea aceștia nu ar trebui să se grăbească prea mult (pentru a se înțelege între ei și pentru a aborda o strategie corectă), dar și să nu amâne, pentru a nu crea și mai multă încordare.

La fel de important este ca părinții să asigure copilul, nu doar verbal, ci și prin atitudine și disponibilitate, că dragostea lor nu scade și nu este condiționată de adopție, că nimic din hotărârile lor asupra regulilor din casă și asupra permisiunilor nu este bazat pe faptul adopției.

Dacă își doresc să ușureze procesul de educație, părinții pot apela la un specialist, iar în funcție de vârstă, specificul copilului și al situației în general, le poate acorda asistența necesară. Educația este un proces complex în general, dar în cazul adopției apar în plus multe nuanțe noi, de luat în calcul.


Vera Budan
Vera Budan

Psiholog Clinician licențiat în psihologie, master în psihologie clinică. Psihoterapeut în formare, NLP Practitioner, NLP Master, Master în Comunicare Hipnotică. Autoarea cărții "Calea Feminității".

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Vera Budan — Psiholog Tel.: 079 03-65-86 psiholog-verabudan.md

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu