Când copilul are tulburare de spectru autist (TSA), întârziere în dezvoltare sau alte dificultăți de neurodezvoltare, părinții se confruntă cu situații pentru care nu au întotdeauna răspunsuri. Cum îl pot ajuta să comunice? Ce fac atunci când are o criză? Cum îl învăț să devină mai independent?
Terapia comportamentală poate contribui la dezvoltarea unor abilități importante pentru viața de zi cu zi, printr-o intervenție adaptată nevoilor fiecărui copil.
Am adresat psihologilor Centrului de dezvoltare psiho-emoțională Asertiv cinci întrebări care îi preocupă frecvent pe părinții copiilor cu TSA, întârzieri în dezvoltare sau alte dificultăți de neurodezvoltare.
1. „Copilul meu are TSA. Cum îl pot ajuta să comunice mai bine?”
Comunicarea nu înseamnă doar folosirea cuvintelor. Pentru un copil cu TSA, primul pas este să îl ajutăm să descopere că poate transmite ceea ce își dorește, ceea ce simte sau ceea ce are nevoie și că mesajul lui este înțeles. În terapie, pornim de la nivelul actual al copilului și îl ajutăm să exprime ceea ce își dorește, ceea ce simte sau ceea ce are nevoie.
Pentru unii copii, acest lucru înseamnă dezvoltarea limbajului verbal, iar pentru alții poate începe prin gesturi, imagini sau alte forme de comunicare. Important este ca fiecare copil să aibă o modalitate funcțională de a comunica și să poată folosi aceste abilități și în viața de zi cu zi.
2. „Are crize frecvente și comportamente agresive. Cum putem reduce aceste comportamente?”
În cazul comportamentelor dificile, este important să înțelegem de ce apar, nu doar să încercăm să le oprim. Un comportament poate avea funcția de a obține ceva, de a evita o situație, de a transmite o nevoie sau autostimulare.
Analizăm ce se întâmplă înainte și după comportament, apoi îl învățăm pe copil alternative mai potrivite. De exemplu, în loc să lovească atunci când nu mai dorește o activitate, îl putem învăța să spună sau să indice „gata”, „pauză” sau „nu”.
3. „Nu înțelege sau nu urmează instrucțiuni. Poate fi învățat să coopereze?”
Da. Cooperarea se dezvoltă treptat, pornind de la cerințe simple și adaptate nivelului copilului. Fiecare reușită este consolidată, iar dificultatea crește progresiv.
Este important să nu urmărim doar „ascultarea”, ci să dezvoltăm și înțelegerea limbajului, toleranța la frustrare, flexibilitatea și capacitatea copilului de a cere ajutor sau o pauză.
4. „Nu se joacă și nu interacționează cu alți copii. Se poate dezvolta această abilitate?”
Da. Jocul și interacțiunea socială sunt abilități care pot fi învățate și dezvoltate, chiar dacă pentru unii copii acest proces necesită mai mult timp.
Putem începe cu forme foarte simple de joc: explorarea funcțională a jucăriilor, imitarea unor acțiuni, jocuri de tip „rândul meu – rândul tău” sau activități scurte împreună cu adultul. Ulterior, putem dezvolta jocul simbolic, inițierea interacțiunii, împărtășirea interesului și participarea la jocuri cu alți copii.
Un aspect important este să nu forțăm interacțiunea socială, ci să o facem predictibilă, accesibilă și plăcută pentru copil. Dacă un copil nu știe încă să intre într-un joc, nu este suficient să îi spunem „joacă-te cu ceilalți”. Este nevoie să îi arătăm concret cum poate face acest lucru.
În terapie, putem descompune o abilitate complexă în pași mici și îi putem oferi copilului numeroase oportunități de a exersa. În timp, aceste abilități pot fi transferate în contexte naturale, inclusiv acasă, la grădiniță sau în parc.
5. „Nu este autonom în activitățile de zi cu zi. Poate terapia să îl ajute să devină mai independent?”
Da. Autonomia este una dintre abilitățile importante pe care le putem dezvolta prin intervenție.
În terapie, o activitate poate fi împărțită în pași mici și poate fi predată progresiv. Pe măsură ce copilul dobândește abilitatea, ajutorul oferit de adult este redus treptat, astfel încât copilul să poată realiza cât mai mult singur.
Un principiu important este generalizarea. Nu ne dorim ca un copil să poată realiza o abilitate doar în sala de terapie și doar cu terapeutul. De aceea, este esențial ca abilitățile să fie exersate și acasă, în contexte cât mai apropiate de viața de zi cu zi.
În final, independența nu înseamnă că un copil trebuie să facă totul singur. Înseamnă să îi oferim cât mai multe instrumente pentru a participa activ la propria viață și pentru a avea nevoie de cât mai puțin ajutor, acolo unde este posibil.
Fiecare copil are nevoie de un plan adaptat lui
În cazul TSA, al întârzierilor în dezvoltare și al altor dificultăți de neurodezvoltare, nu există o singură soluție care să funcționeze identic pentru toți copiii. Nevoile, abilitățile și ritmul de progres sunt diferite.
Terapia comportamentală urmărește să transforme obiectivele mari în pași concreți și accesibili pentru copil, lucrând asupra abilităților care îi pot îmbunătăți comunicarea, comportamentul, autonomia și participarea la viața de zi cu zi.
La Centrul de dezvoltare psiho-emoțională Asertiv din Chișinău, specialiștii evaluează nevoile copilului și elaborează intervenția în funcție de particularitățile acestuia, în colaborare cu familia.
Dacă aveți întrebări despre comportamentul sau dezvoltarea copilului și nu știți care ar fi următorul pas, o discuție cu un specialist poate fi un început bun.
Contactați Centrul Asertiv pentru a afla mai multe despre terapia comportamentală și despre modul în care poate fi adaptată nevoilor copilului dumneavoastră: 0 794 2-23-75, 0 678 4-23-65
Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text
.