12 februarie 2026

Grădiniță sau școală? Ai ajuns în punctul în care simți că micuțul tău nu e încă pregătit nici pentru una, nici pentru cealaltă?

Sunt momente în care, ca părinte, simți că trebuie să iei o decizie importantă, dar niciuna dintre variante nu pare potrivită. Grădinița pare deja prea ușoară, iar școala… prea devreme, prea serioasă, prea multă schimbare dintr-odată. Și atunci apare întrebarea: unde îi este locul copilului meu acum?

Pentru acei copii care au nevoie de încă puțin timp să crească în ritmul lor, există clasa 0 la Bright Wise — un pas de tranziție, gândit special pentru a face trecerea mai lină spre școală.

La această vârstă, copiii sunt plini de curiozitate și dorință de a descoperi lumea. Au nevoie să învețe într-un loc în care se simt în siguranță și prind curaj. Clasa 0 îi ajută să se obișnuiască treptat cu activitățile și ritmul școlii, fără grabă, pas cu pas

Aici, învățarea nu înseamnă doar caiete și exerciții. Înseamnă descoperire, jocuri care dezvoltă gândirea, activități care îi ajută pe copii să comunice mai ușor și să lucreze împreună. Înseamnă să înveți să fii atent, să ai răbdare, să îți exprimi ideile și să capeți curaj.

Pentru mulți copii, cea mai mare provocare nu sunt literele sau cifrele, ci schimbarea: un loc nou, cerințe noi, mai multă responsabilitate. De aceea, această etapă intermediară poate face o diferență reală. Copiii capătă încredere, iar părinții au liniștea că trecerea spre școală se va face mai ușor

Fiecare copil are propriul ritm. Unii sunt gata mai devreme, alții au nevoie de încă puțin timp. Și este în regulă. Important este să le oferim spațiul în care să crească frumos, fără presiune, dar cu ghidare.

Clasa 0 la Bright Wise este, pentru mulți, exact acel pas care lipsea între grădiniță și școală un început calm, sigur și plin de descoperiri.

La Bright Wise, fiecare copil este auzit, încurajat și ajutat să se dezvolte armonios!

Contactează-ne:

Instagram:brightwise.md
Facebook: brightwise.md
Tiktok: brightwise_md
Nr. de telefon: 078118382

Vizualizări pe parcursul acestei săptămîni: 12 Vizualizări de la publicare: 12
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

FasTracKids — Centru de educație pre-școlară Tel.: 0 793 3-63-36 www.fastrackids.md