pazl

14 septembrie 2020

Chisturile ovariene și riscul de cancer. Interviu cu dr. Lilian Guțu, chirurg ginecolog-oncolog

Cancerul ovarian ocupă locul al 7-lea ca frecvență între bolile oncologice feminine și reprezintă a 5-a cauză de deces prin cancer la femei, la nivel mondial.

Una dintre principalele sarcini ale ginecologiei practice moderne este diagnosticul precoce al tumorilor ovariene. În prezent, nu există programe recunoscute de screening pentru cancerul ovarian. Totuși, cele mai eficiente metode sunt examinarea ginecologică, combinată examenul ultrasonografic al organelor pelvine.

Despre simptome, diferențe între tumori benigne și maligne, dar și despre ce poate favoriza dezvoltarea cancerului ovarian discutăm în cele ce urmează cu chirurgul ginecolog-oncolog, Lilian Guțu.

Ce este un chist ovarian?

Având în vedere că ovarul la vârsta reproductivă este în continuă activitate, crearea ovulelor, corpului galben, dar și sinteza hormonilor sexuali feminini este însoțită frecvent de formarea chistului ovarian, care este un săculeț cu un anumit conținut. Uneori el poate apărea chiar în perioada dezvoltării intrauterine, manifestându-se doar în perioada juvenilă sau la maturitate.

Cum putem recunoaște prezența unui chist?

Orice durere a abdomenului inferior poate fi sugestivă. Da, este un simptom comun mai multor afecțiuni, cum este apendicita, indigestia sau altele, dar durerea primează în depistarea unor formațiuni ovariene.

În multe cazuri, chisturile nu sunt însoțite de durere și atunci ne adresăm la ginecolog când avem o dereglare de ciclu menstrual, sângerări vaginale, urinări frecvente, uneori pot semnala o boală amețelile, senzația de greață sau chiar voma. Și încă o dată aș vrea să subliniez obligativitatea controlului anual ginecologic odată cu începerea vieții sexuale.

Câte tipuri de chisturi există?

  • Chistul ovarian folicular, care este un chist simplu și care apare dacă nu se produce ovulația și nu trebuie să-l confundăm cu un folicul dominant.
  • Chistul de corp galben, care, ca și cel folicular, poate involua de la sine.
  • Chistul hemoragic tot este unul funcțional, care include respectiv o cantitate anumită de sânge și care poate fie să dispară, fie necesită o operație.
  • Chistul dermoid este anume acel dezvoltat încă intrauterin, adică embrionar și se depistează la femeile tinere.
  • Chistul endometrioid apare din celulele de endometru care prin trompă au migrat pe suprafața ovarului și solicită efectuarea unei operații.
  • Ovarele polichistice caracterizate prin multiple chisturi ale ovarelor, dar și o simptomatologie endocrină variată și infertilitate.
  • Chistul adenomatos sau chistadenomul umplut cu mucus este o tumoare benignă care poate ajunge la dimensiuni mari și necesită intervenție chirurgicală.
  • Ce sunt tumorile ovariene?

    Tumorile ovariene sunt cauzate de creșterea în exces fie a celulelor ovarului, fie a celor migrate pe suprafața lui. Majoritatea tumorilor ovariene sunt inițial benigne, iar odată cu trecerea timpului poate crește numărul de mitoze în aceste celule, adică apare cancerul și are loc înmulțirea necontrolată a celulelor. Mai există și tumori limitrofe, adică de hotar, ale căror celule se divid mai mult decât la tumorile benigne, însă nu atât de mult ca la cele maligne.

    Diferența dintre tumorile benigne și maligne se poate face doar prin biopsie după ce tumoarea ovariană este înlăturată chirurgical și se examineaza de către anatomopatolog.

    Important! Tumorile ovariene pot fi complet asimptomatice! În astfel de cazuri, diagnosticul poate fi stabilit numai în timpul unei examinări preventive la medicul ginecolog.

    Ce ar putea diminua riscul formării tumorilor ovariene?

  • Folosirea contraceptivelor orale;
  • Prima naștere până la 25 ani;
  • Multiparitatea (mai multe sarcini);
  • Ligatura tubară;
  • Tratamentul cu progestative;
  • Alăptarea.
  • Ce poate favoriza dezvoltarea cancerului ovarian?

  • Nuliparitatea (lipsa nașterilor);
  • Menarha (prima menstruație) precoce;
  • Menopauza tardivă;
  • Prima naștere după vârsta de 35 de ani;
  • Femeile cu istoric familial sugestiv pentru cancerul de ovar (BRCA1 și BRCA2) și pentru sindrom Lynch;
  • Istoric de boli inflamatorii pelvine;
  • Terapia de substituție hormonală la pacientele aflate în menopauză;
  • Fumatul;
  • Obezitatea.
  • Dacă am fost diagnosticată cu cancer ovarian, care sunt următorii pași?

    Tenologiile în cancer au evoluat foarte mult și în cadrul Medpark oferim suport deplin pacientelor cu acest diagnostic, începând de la investigații, tratament chirurgical, chimioterapie și radioterapie, atunci când este necesară, inclusive monitorizare post-tratament.

    După stabilirea diagnosticului oncologic, vom întocmi un plan de investigații suplimentare pentru a afla cât mai multe despre gradul de extindere și stadializarea afecțiunii oncologice. Ulterior, în baza rezultatului investigațiilor și în urma consultărilor în cadrul echipei multidisciplinare “Tumor Board” vom elabora planul de tratament.

    În niciun caz nu amânați investigațiile și tratamentul recomandat de medicul ginecolog-oncolog. Orice ezitare înseamnă risc de răspândire a procesului și complică procesul de tratament.

    De ce să alegi Centrul Oncologie Medpark:

  • Cel mai modern și dotat centru oncologic din țară;
  • Singura instituție medicală care lucrează în baza principiilor „Tumor board” – planificarea și evaluarea răspunsului la tratamente în cadrul echipei oncologice multidisplinare;
  • Prima instituție medicală care lucrează în baza standardelor și protocoalelor internaționale (NCCN, ESMO);
  • Toată gama de echipamente de diagnostic și infrastructură chirurgicală performantă;
  • Medicamente și consumabile de cea mai înaltă calitate;
  • Colaborarea cu spitale de top la nivel mondial pentru realizarea tratamentelor ce nu pot fi efectuate în țară;
  • Acreditarea Joint Comission International – cea mai înaltă apreciere în domeniul medical, care garantează calitatea serviciilor și siguranța pacientului.
  • Pentru programări și detalii apelează (+373) 22 40 00 40 (disponibil 24/24).

    Vizualizări pe parcursul acestei săptămîni: 59 Vizualizări de la publicare: 59
    Îmi place

    Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

    Informație de contact

    Medpark — Spitalul internațional str. A. Doga, 24 Tel.: 022 40-00-40 www.medpark.md