29 iulie 2020

Tehnici chirurgicale moderne și exclusive în tratamentul cancerului mamar la Medpark

Intervenția chirurgicală rămâne o etapă esențială în tratamentul cancerului mamar, indiferent de stadiul bolii. Alegerea tipului de intervenție are un impact semnificativ asupra eficienței tratamentului și asupra calității vieții. De aceea, este important ca pacientele să fie informate despre toate alternativele de tratament și să aleagă împreună cu medicul acea metodă care le-ar asigura șanse maxime pentru vindecarea completă. Dr. Dragomir Tîmbur, chirurg mamolog Medpark, vine cu informații actuale în cele ce urmează.

Tendința majoră în tratamentul chirurgical al cancerului mamar a fost o trecere de la mastectomie către tehnicile de conservare a glandei mamare, care a început acum 30 de ani.

La momentul de față, în practica chirurgicală se utilizează mai multe tipuri de intervenții: mastectomie vs chirurgie de conservare mamară, disecția ganglionilor limfatici axilari vs biopsia ganglionului limfatic santinelă, chirurgia oncoplastică, reconstrucția mamară imediată sau tardivă. Fiecare metodă are avantajele și dezavantajele sale, iar alegerea în privința volumului optim de intervenție depinde de rezultatele investigațiilor efectuate, care trebuie să ofere informații cât mai detaliate despre tipul de cancer și gradul de răspândire în organism (află mai multe despre diagnosticul cancerului mamar pe стр link).

Chirurgia de conservare mamară – recomandată în 60-80% din cazuri

În prezent, majoritatea cancerelor mamare diagnosticate sunt tratate prin chirurgia de conservare mamară imediat după stabilirea diagnosticului sau după ședințe de chimioterapie, care pot fi recomandate preoperatoriu de la caz la caz. Spre deosebire de mastectomie (extirparea sânului), chirurgia de conservare mamară presupune doar excizia formațiunii tumorale, combinată în mod obligatoriu cu radioterapie după intervenție.

Radioterapia aplicată postoperator are rolul de a minimiza riscul de recidive și în ultimul timp apar tot mai multe studii care arată superioritatea acestei metode în raport cu intervențiile mai radicale de mastectomie.

Patologia extemporanee – standardul de aur la etapa chirurgicală

O condiție pentru siguranța oncologică a acestui tip de intervenție este asigurarea că țesuturile adiacente, care rămân în glanda mamară, sunt absolut sănătoase și acest fapt este posibil doar prin patologia extemporanee sau “Frozen section pathology”. Acest procedeu presupune examinarea porțiunilor de țesut excizat chiar în timpul intervenției cu ajutorul unui dispozitiv special numit criotom, disponibil doar la Centrul Oncologie Medpark. Medicul morfopatolog examinează țesutul sub microscop și dacă găsește celule tumorale pe porțiunea respectivă, atunci chirurgul mamolog va face o rezecție mai largă până când se vor obține marje de rezecție fără celule canceroase. Această tehnică permite conservarea maximă a țesuturilor sănătoase. În lipsa acestei tehnologii traumatismul intraoperator ar fi mai mare, iar extirparea în exces a nodulilor limfatici din axilă poate duce la limfostază, edeme cronice (umflarea) brațului, dureri persistente și reducerea mobilității umărului în până la 25% din cazuri.

Când este necesară mastectomia?

Deși intervențiile de conservare a glandei mamare au progresat foarte mult, la unii pacienți se recomandă mastectomia. Aceste cazuri, de altfel, reprezintă și contraindicațiile pentru chirurgia de conservare mamară:

  • mărimea tumorii (în raport cu mărimea sânului);
  • multicentricitate tumorală, atunci când în același sân sunt mai multe focare tumorale situate în diferite cadrane sau la distanță unul de altul;
  • incapacitatea de a obține marje chirurgicale negative după rezecții multiple;
  • radiații anterioare către peretele toracic/sân sau alte contraindicații care nu vor permite administrarea postoperatorie a radioterapiei ca și component obligatoriu al chirurgiei de conservare mamară;
  • nepotrivire pentru conservarea oncoplastică a sânului;
  • alegerea pacientului.

Reconstrucția sânului – posibilă în cadrul aceleiași intervenții

Pe lângă mastectomia simplă și mastectomia cu prezervarea pielii, mastectomia cu prezervarea mamelonului este folosită din ce în ce mai mult. S-a dovedit a fi sigură din punct de vedere oncologic la pacienții selecți și prezintă rezultate cosmetice superioare. Pentru pacienții care au indicație pentru mastectomie, reconstrucția mamară imediată, fie tardivă, sunt ambele opțiuni viabile de realizare a unui aspect estetic postoperator bun.

Reconstrucția mamară imediată face mai ușor acceptată perspectiva pierderii unui sân. Singurul motiv oncologic de a refuza reconstrucția imediată este cazul cancerului mamar inflamator. Nu există dovezi că reconstrucția face mai dificile tratamentele ulterioare și nu este nicio bază științifică pentru viziunea precum că pacienții trebuie să aștepte 1-2 ani după mastectomie.

Chirurgia oncoplastică este cea mai recentă tendință în chiurgia mamară și presupune planificarea intervenției chirurgicale cu respectarea principiilor securității oncologice, concomitent cu intervenția estetică. În chirurgia oncoplastică, reconstrucția mamară se realizează prin câteva tehnici diferite: mamoplastia terapeutică, intervenția de simetrizare contralaterală, mastectomia cu prezervarea pielii, reconstrucția imediată (cu implant sau cu țesuturi proprii). Scopurile chirurgiei oncoplastice sunt excizia completă a tumorii, asigurarea marjelor sigure de rezecție, rezultat cosmetic bun și realizarea tratamentului chirurgical într-o singură intervenție.

Centrul Oncologie Medpark oferă suport deplin pacientelor cu cancer mamar, de la metode performante de diagnostic, până la tratamente chirurgicale moderne, oncologie medicală (chimioterapie, terapie țintită, imunoterapie), radioterapie și până la intervenții plastice de reconstrucție și monitorizare post-tratament. Pentru mai multe detalii accesează linkul.

Pentru o programare la chirurgul mamolog Medpark, apelează 022 40 00 40 (disponibil 24/24).

Vizualizări pe parcursul acestei săptămîni: 0 Vizualizări de la publicare: 510
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Medpark — Spitalul internațional str. A. Doga, 24 Tel.: 022 40-00-40 www.medpark.md