Articolul se referă la temele:

International Language Training Center — lumea comunicării și a cunoștințelor, lumea prietenilor și a bunei dispoziții!

Cursuri de limbi străine:

Tabăra de vară "Elitex" — o experiență de neuitat pentru copii0

Tabăra de vară "Elitex" — o experiență de neuitat pentru copii

Sunteți în căutarea unei tabere orășenești pentru copil? Vă prezentăm tabăra organizată la grădinița-liceu "Elitex" din capitală. În ce perioade se va desfășura fiecare tură, ce activități sunt propuse copiilor, care este meniul zilei, dar și costul odihnei la tabără — aceste și alte detalii, aflați din articolul nostru.

Vacanța mare în toi, iar cei mai fericiți sunt copiii, care se bucură din plin de zilele însorite de vară. Unii merg la bunei, alții își găsesc diverse activități acasă sau își planifică o vacanță pe cinste la tabără.

Actualmente tabăra nu presupune doar multă distracție, ci reprezintă o nouă experiență pentru copii și un mod perfect de a ocupa eficient timpul — pe care copiii îl au berechet în vacanța de vară. Dacă nu lăsați copilul să meargă la tabără din simplul motiv că este prea departe de casă, în afara orașului, atunci aflați că în prezent există și tabere orășenești. Aici copiii își petrec toată ziua, seara revenind acasă.

O asemenea tabără este organizată la grădinița-liceu "Elitex" din capitală. Mediu sigur și confortabil, alimentație sănătoasă, activități pe cât de interesante, pe atât de utile — ce altceva și-ar putea dori părinții pentru copil. Aflați că toate acestea caracterizează tabăra "Elitex".

Datorită faptului că instituția este amplasată într-o zonă verde a capitalei, ferită de zgomot și factori poluanți, copiii cu drag vin la "Elitex" nu doar pe parcursul anului școlar, ci și în perioada vacanței de vară. Mai ales că programul taberei este destul de atractiv și diversificat.

Timp de 10 zile, atât cât durează o tură, copiii cu vârste cuprinse între 7 și 15 ani, participă la diverse activități — gimnastică, bunele maniere, quilling, design, pictură pe sticlă, origami, atelier de creație, jocuri distractive în aer liber, șah, club de engleză, coreografie, cinema, teatru, planetariu, țesut cu mărgele, pictură în natură, curse sportive, masterclass-uri culinare, experimente fizico-chimice și multe altele.

O dată pe săptămână sunt organizate excursii captivante, copiii merg la teatru, la muzeu sau într-o zonă verde a capitalei. Astfel, în prima tură a taberei, copiii au explorat cosmosul și lumea acvatică la Planetariu. Totodată, au mers la Grădina Zoologică pentru a face cunoștință cu animalele de la menagerie.

Dat fiind faptul că cei mici se află la tabără partea cea mai mare a zilei, în intervalul orelor 8:00-17:00, administrația are grijă să le ofere copiilor trei mese pe zi. Meniul este destul de copios, conține bucate delicioase preparate de o bucătăreasă iscusită. Se pune accent pe bucătăria tradițională, astfel picii se delectează cu sărmăluțe, plăcințele cu cireșe, colțunași — exact ca la bunica.

Despre confortul de care au parte copiii la "Elitex" probabil ați auzit deja. Dacă nu, atunci aflați că aici totul este amenajat cu gust și ținând cont de necesitățile copiilor — mobilier de calitate, materiale didactice alese, spații de joacă dotate (atât de interior, cât și de exterior). Mai mult decât atât, în toate încăperile instituției sunt amplasate camere de supraveghere video, iar o agenție performantă asigură copiilor securitatea necesară.

Așadar, dacă considerați că anume tabăra de la "Elitex" se potrivește cel mai mult cerințelor dumneavoastră și a copilui, aflați că aceasta se va desfășura în 4 ture. Prima tură este pe final, iar cele care urmează vor avea loc în următoarele perioade:

  • 19 iunie – 30 iunie;
  • 3 iulie – 14 iulie;
  • 31 iulie – 11 august.

Într-o tură pot fi înscriși 12-16 copii, iar costul este de 1950 lei.

Pentru a înscrie copilul la tabăra "Elitex" este necesar să prezentați doar copia certificatului de naștere a copilului și a buletinului unuia dintre părinți.

Planificați vacanța copilului astfel încât aceasta să rămână în memoria piciului o perioadă îndelungată!

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Grădinița & Liceul Privat "Elitex" — Instituţie de învăţământ privat str. Dacia, 53/2 Tel.: 022 77-78-60, 0 691 1-15-89, 0 697 5-57-95 liceul.elitex.md

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Dezvoltare»

Articole populare a rubricii «Dezvoltare»