Articolul se referă la temele:

Top English School of Today (TEST) — școala de limbi străine unde studenții învață limba engleză într-un mediu liber și dinamic.

Cursuri:

Temperamentul copilului tău. Sfaturile unui psiholog3

Temperamentul copilului tău. Sfaturile unui psiholog

Temperamentul este o latură înnăscută a personalității și începe să iasă la iveală după vârsta de un an. Dacă veți determina ce fel de temperament are copilul dvs., veți putea anticipa diverse situații dificile, veți ști cum să modificați anumite aspecte ale comportamentului celui mic — îi veți oferi o educație pozitivă.

Irina Novac, psiholog-consilier, vorbește despre trăsăturile celor patru tipuri de temperament — coleric, sangvinic, melancolic și flegmatic; dar și despre alte aspecte importante, legate de temperament.

Dacă vorbim în parte despre cele 4 tipuri de temperament — coleric, sangvinic, melancolic și flegmatic; care sunt trăsăturile de comportament, care ne-ar permite să stabilim ce fel de temperament are copilul nostru?

De fapt, cele patru tipuri de temperament nu se întâlnesc în natură pură la o persoană. Uneori, ne pare că avem un copil coleric, dar în anumite situații, la același copil putem observa trăsăturile unui sangvinic sau ale unui flegmatic. Dacă e să vorbim despre particularitățile celor patru tipuri de temperament, atunci:

Sangvinicul este acel copil foarte energic, care dorește mereu să atragă atenția oricui și, respectiv, va face orice pentru aceasta. Sunt copiii care au probleme de concentrare în anumite activități. Acești copii vorbesc despre tot ceea ce văd; ei nu pot face ceva minuțios; sunt impulsivi; nu pot sta mult timp în același loc. Este acel copil, pe care nu reușești să-l întrebi ceva, și el deja îți sare cu răspunsul. Sangvinicii sunt zâmbăreți, foarte optimiști, uneori naivi și ușor de manipulat. Totodată, copiii sangvinici sunt foarte convingători, se orientează extrem de bine în spațiu și lucrează efectiv în echipă. Dacă ne referim la bebelușii sangvinici, atunci acești micuți reușesc foarte repede să țină bine o jucărie în mânuță, ei primii încep să vorbească.


Colericul are adevărat "foc în vene", dar spre deosebire de sangvinic, este încăpățânat. Are un dezvoltat spirit al concurenței, al competiției. Vrea mereu să fie șeful echipei, dar nu știe să valorizeze oamenii din jurul lui. Acești copii dorm foarte puțin, sunt pasionați de tot felul de filme/desene animate de acțiune, nu se tem de obstacole.


Melancolicul are mereu tendință spre perfecționism, este emotiv și sensibil. Este un copil preocupat de detalii, . Sunt copii intelegenți, empatici, atenți la trăirile și problemele altora. Copii care preferă să stea frecvent singuri, au o față gravă, serioasă. Le este frică de schimbare și tot ce-i înconjoară este plin de sens. Este un prieten fidel, are nevoie să-i fie păstrată intimitatea, nu se apucă de orice activitate, iar dacă începe ceva — face cu trup și suflet.


Flegmaticii sunt copiii la care aparent totul pare a fi bine. Sunt niște copilași leneși, care au nevoie de timp pentru a începe ceva. Un tip de copil axat pe sine, un foarte bun mediator, o fire concretă. Are relații armonioase cu foarte multă lume, dorește să fie apreciat, dar nu exteriorizează aceste lucruri.

Cât de important este ca părintele să determine la timp temperamentul copilului său?

Noi, părinții suntem obligați să depistăm particularitățile sau individualitatea copilului nostru și în funcție de aceasta să organizăm joaca, activitățile, regulile, cerițele față de copil. Și, nu în utimul rând, să-i putem gestiona potențialul, astfel încât el să aibă rezultate, succes, creștere. Să reușim să înțelegem reacțiile copilului, mai ales cele de isterie/izolare, pentru că toate au o anumită logică și aici nu trebuie să generalizăm, pentru că ne-am putea ciocni de anumite probleme. De fapt, în relația cu copilul, părintele nu ar trebui să fie un om care îl tutelează sau îl protejează, ci un ghid care-l ajută să cunoască viața, lumea, tot ceea ce se poate găsi (atât de bine, cât și de rău), pentru că de toate acestea, copilul va avea nevoie ulterior, când va fi adult.

Ce este important în educația unui copil sangvinic, coleric, flegmatic sau melancolic? Cum îndrumăm copilul în funcție de temperamentul său?

De exemplu, sangvinicul are trei nevoi pe care dacă părintele le va satisface, el va scăpa de acea stare de deconcentrare. În primul rând, el trebuie să simtă că-i suntem prieteni. Dacă va ști că mama sau/și tata îi sunt în preajmă, va face tot ce ne dorim. Cu el trebuie mereu să vorbiți, să-l întrebați cum a fost la grădiniță, la școală, la terenul de joacă; să-i citiți povești. Să vă manifestați interes vădit față de personalitatea sa. De asemenea, copilul sangvinic are nevoie de spațiu relativ mare, pentru că el nu poate sta locului. Dar, în același timp, el are nevoie de reguli și sarcini diverse, acestea pot fi simple, dar cât mai multe — așa el se va putea concentra. Trebuie să-l ajutăm să-și dezvolte capacitatea de a se interioriza. Să-i arătăm care va fi rezultatul final, pentru că astfel îl vom intriga.

Colericul are nevoie de sarcini precise, dar dificile, provocatoare. El trebuie să aibă impresia că învață în permanență. Sarcinile trebuie să fie și complexe. Cu acești copii nu trebuie să fii dur, pentru că te vor ataca. Dar, nu trebuie să fii nici nehotărât, pentru că ei te vor taxa. Trebuie să apelați la un stil democrat de educație. Le puteți da o însărcinare, de realizarea căreia ei mereu să răspundă. Astfel îi veți satisface nevoia de a se simți important. Trebuie să-i învățați să-i respecte pe cei din jur.

Pentru copilul melancolic este important să țineți cont de interesele lui, să-i fiți în preajmă și să-l ascultați. Acești copii trebuie angajați în activități sociale. Este foarte important să-i ajutați să se exteriorizeze.

Flegmaticii au nevoie de discuții pedagogige, de "dialog Socrate", cu întrebări științifice. Cu el trebuie să colaborați și să negociați, să-l lăsați să facă ceea ce consideră că este necesar. Stimulați-l cu lucruri reale, concrete.

În acest fel putem modela anumite comportamente ale copilului?

Exact! Determinând temperamentul, vom putea corecta defectele. De exemplu, dacă ne referim la melancolic, atunci acești copii sunt predispuși la stări de singurătate, de tristețe, depresie. Dar nu este vorba de "depresia clasică". El este obișnuit cu asemenea stări și pentru el acestea nu sunt tragice, catastrofale, iar dacă știi de unde vin, atunci cunoști ce atitudine trebuie să ai față de aceste mici "defecte" sau aceste minusuri ale temperamentului copilului tău.

Dar, trebuie să sesizăm că, de fapt, temperamentul nu se schimbă, noi ne naștem cu el. De aceasta este important să știm care sunt avantajele și dezavantajele temperamentului, pentru a ști cum să controlăm, să dirijăm energia copilului.

Dacă un părinte nu reușește singur sau el nu este convins că abordează corect temperamentul copilului său, este necesar să se adreseze unui specialist?

Nu. De fapt, trebuie să urmărească foarte atent reacția copilului. Și dacă este o reacție recompensată sau care parcă îi aduce pierderi copilului, atunci părintele trebuie să-și revizuiască comportamentul său și să încerce să procedeze într-un alt mod, ca să obțină o altă reacție din partea copilului. Iar dacă, indiferent de ce faci, reacția copilului este tot aceeași, atunci trebuie de văzut — poate e o problemă de calitate a relației. Și atunci, da, poate fi cerut sfatul unui om din afară, dar nu neapărat a unui specialist. Puteți vorbi cu un educator, învățător, pentru că e mult mai simplu să analizezi situația din exterior.

Apropo, de educatori, învățători. Cât de important este pentru un pedagog, să determine, să analizeze temperamentul discipolilor săi?

Este arhiimportant! Pentru că dacă noi acasă avem unu sau 2-3 copii, atunci într-o clasă sunt 20-30 de elevi, și toți sunt cu temperamente diferite. Și, dacă un profesor nu știe să scaneze nevoile copiilor, el nu va avea succes, va pierde din autoritate, iar copiii vor avea de suferit.

Sursa: Familia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Mai mari de 7 ani»

Articole populare a rubricii «Mai mari de 7 ani»