Top English School of Today (TEST) — școala de limbi străine unde studenții învață limba engleză într-un mediu liber și dinamic.

Cursuri:

Cele mai răspândite probleme în comunicarea părinților cu copilul adolescent. Sfaturi cum să avem o cumunicare eficientă0

Cele mai răspândite probleme în comunicarea părinților cu copilul adolescent. Sfaturi cum să avem o cumunicare eficientă

Familia cu un copil adolescent întâlnește mai multe probleme odată. Pe lângă faptul că adolescentul însuși trece printr-o perioadă de furtuni emoționale și de dezvoltare, familia ca un tot întreg este afectată, ca și cum ar apărea un nou membru. Care sunt principalele provocări care perturbă echilibrul relativ al unei familii și ce este important să știm, înainte de a ne întâlni nas în nas cu adolescența? Explică psigologul, Vera Budan.

Problema 1. Controlul sau mai degrabă senzația că acesta ne scapă cu desăvârșire.

Părinții de copii adolescenți vor înțelege perfect senzația de lipsă totală de control și disperarea care apare din această cauză. Pentru că părinții au fost obișnuiți mult timp că lucrurile merg bine doar dacă ei au grijă/controlează anumite aspecte din viața copilului, atunci când acesta din urmă încearcă să „lărgească zgarda” ei devin derutați și chiar panicați. Tendința de control pare uneori unicul instrument care poate funcționa, totuși, când îl amplificăm acesta poate duce naștere la revoltă, agresivitate pasivă sau activă, sabotarea sau, uneori supunerea exagerat de pasivă și docilă față de reguli. Pe de o parte, părintele simte că, dacă scapă controlul vor fi urmări grave, pe de altă parte, copilul are nevoie în această perioadă de încredere și înțelegere din partea adulților. În unele familii controlul devine un fel de atribut magic pentru care toți luptă. Este ca și cum a fost până acum la părinți și copilul îl fură și vrea să-i ducă pe toți la pierzanie cu ajutorul acestui atribut.

Sunt câteva întrebări pe care și le pot adresa părinții, dacă simt că există această problemă în raport cu propriul copil adolescent:

  • Ce poate să se întâmple atât de grav dacă nu controlez eu absolut tot ce se întâmplă cu copilul meu?
  • Sunt aspecte în viața mea pe care la fel încerc să le controlez?
  • Au fost experiențe în trecut, în care am avut impresia că s-au întâmplat anumite lucruri, tocmai pentru că nu am avut cum să le controlez?
  • Cum mă simt în momentele când cineva încearcă să mă controleze?
  • Cât de multă încredere am eu în copilul meu? Cred că se va descurca, va face față?
  • Ce mă preocupa/interesa pe mine când eram la vârsta copilului meu?

Problema 2. Senzația că nu sunt respectați de proprii copii adolescenți.

Din păcate încă avem impresia că respectul este egal cu supunerea și că trebuie să fim anume respectați de copiii noștri, ca să ne simțim părinți suficienți de buni. Avem impresia că noi am făcut tot ce a depins de noi și acum, după atâta chin, copiii ar trebui să fie recunoscători și „să ne asculte” din respect pentru tot ce am făcut.

Aici apar două aspecte foarte importante:

  • Pe de o parte, nu este corect față de copiii noștri să îi vedem ca pe un proiect care ne-ar crește sau defini propria valoare. De multe ori eforturile noastre (uneori prea mari) sunt îndreptate spre a ne crește valoarea proprie. Dacă mă dedic trup și suflet, ani buni, la a crea ceva valoros din copilul meu, pentru a putea spune că eu însămi/însumi sunt valoros, oare voi putea fi mulțumit vreodată?
  • Pentru separarea emoțională de care au nevoie copiii în câteva etape este necesară negarea autorităților și împotrivirea, lipsa de ascultare și supunere, care pe alocuri pare sau chiar devine lipsă de respect. Chiar dacă pare straniu, pentru maturizare psihică sănătoasă, avem nevoie să ne desprindem și să ne detașăm emoțional de părinți. Este un proces dureros, uneori poate naște conflicte de lungă durată, dar este un proces necesar. Este ca și cum un organism întreg s-ar rupe în două ca să apară din acesta 2 organisme. Dacă doriți să fiți un tot întreg cu propriul copil, a-i impune cu orice preț respectul, așa cum îl vedeți, este calea cea mai simplă.

Problema 3. Comportamentele de risc

Comportamentele de risc sunt poate cele mai temute de părinții de adolescenți și de cele mai multe ori credem că anume datorită pierderii controlului acestea pot apărea. Totuși, aceste comportamente nu apar în legătură cu „educația” copilului, nu apar doar la copiii „scăpați de sub control” sau „răsfățați” așa cum se poate presupune de multe ori. Acestea apar pentru că adolescenții au nevoie să fie acceptați în grupurile de semeni și vor fi diferite în funcție de grup. Fiecare dintre noi când ne-am maturizat am avut nevoie să ne desprindem de propria „haită” și să ne alăturăm unei „haite” de aceeași vârstă, unde ne-am simțit acceptați și înțeleși.

În acest caz sunt 2 extreme, ambele nesănătoase:

  • Adolescentul nu are deloc prieteni și nu reușește să se simtă acceptat în grupurile de aceeași vârstă. În asemenea cazuri, de cele mai multe ori, problema respingerii vine din copilărie și se lucrează cu copilul dar și cu părinții pentru a depăși provocările apărute.
  • Adolescentul alege grupuri unde, comportamentele auto-distructive sunt la ordinea zilei. La fel ca și mai sus, poate fi necesară adresarea la un specialist, care va lucra la relația dintre copil și părinte și la starea emoțională a acestora, pentru a le ajuta să depășească situația creată.

Concluzii finale:

  • Adolescența este o perioadă dificilă și cu foarte multe provocări și disconfort în primul rând pentru adolescent. De obicei părinții au impresia că adolescentul se împotrivește și se răzvrătește pentru a le face rău, totuși nu este așa. Chiar dacă adolescentul pare un monstru prin comportamentele sale, acestuia pur și simplu îi este extrem de dificil să se descurce, este ca și cum ar fi rupt în bucăți.
  • Este inutil să păstrăm aceleași metode și strategii de educație pe care le-am aplicat când erau mici. Este și mai inutil să intensificăm și mai mult aceleași metode. Nu va funcționa.
  • Cu cât controlul și autoritatea (lipsite de înțelegere și empatie) vor fi mai puternice, cu atât mai mult vom îndepărta copilul și cu atât mai multe comportamente deviante va avea.
  • Felul în care un adolescent va trece prin încercările vârstei depinde mult de dezvoltarea emoțională, relația de încredere și lipsită de vină a părinților când acesta era mic (mai ales până la 18 luni de viață).
  • Uneori părinții văd comportamentele copilului ca fiind mult mai grave decât sunt de fapt.
  • Uneori comportamentele inadecvate indică disfuncții mai largi, la nivel de sistem familial, mult mai profunde și mai dăunătoare pe termen lung pentru toți membrii. De exemplu comunicare defectuasă între toți membrii, triunghiul dramatic (agresor, victimă, salvator) în care fiecare membru „joacă” pe rând câte un rol, violență emoțională sau financiară... Un adolescent pare să perturbe un echilibru care era în familie, când de fapt, el doar încearcă să arate dezechilibre mai profunde. În toate aceste cazuri se va lucra și cu familia, sau cel puțin cu adultul care se adresează după ajutor.

Despre această temă se poate discuta la nesfârșit, am încercat totuși să vin cu cele mai acute aspecte ale ei, ca să vă fie mai ușor să luați o decizie în vederea implicării unui specialist.

Să vă fie cu folos!


Vera Budan
Vera Budan

Psiholog Clinician licențiat în psihologie, master în psihologie clinică. Psihoterapeut în formare, NLP Practitioner, NLP Master, Master în Comunicare Hipnotică. Autoarea cărții "Calea Feminității".

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Vera Budan — Psiholog Tel.: 079 03-65-86 psiholog-verabudan.md

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Mai mari de 7 ani»

Articole populare a rubricii «Mai mari de 7 ani»