Cum scăpăm de vergeturi?2

După publicarea listei produselor de preîntîmpinare a vergeturilor, am primit de la voi mai multe întrebări de genul: ce ne facem cu vergeturile deja apărute? Este real să scăpăm de ele pentru totdeauna sau promisiunile – sunt doar o strategie de marketing, a producătorilor de soluţii "minune" anti-vergeturi?

Dacă e să vorbim de soluţiile cosmetice: creme, seruri, păi efectul lor, într-adevăr, este aproape nul. După părerea multor femei, toate, chiar şi cel mai scumpe creme anti-vergeturi, sunt neefective. Dar, cosmetologia modernă ne propune metode alternative - mai sofisticate, uneori dureroase, dar şi mai efective.

Liliana Botnari, medic dermatocosmetolog, Clinica de Medicină Estetică Sancos:

 Vă spun din start – dacă vergeturile deja au apărut, revenirea la starea iniţială a pielii (cea de pînă la sarcină) este imposibilă. Straturile pielii sunt "crăpate", iar în locurile traumate, s-a format un ţesut conjunctiv, care nu mai poate fi acoperit cu un strat gros epitelial. Varianta extremă este operaţia estetică, însă aceasta poate lăsa cicatrici, şi să nu uităm de faptul că, orice intervenţie chirurgicală este un risc pentru sănătate. Totuşi, ăsta nu este un motiv de disperare. Este în puterile noastre să reducem vizibilitatea vergeturilor, cu ajutorul procedurilor cosmetice. Trebuie doar să ne înarmăm cu răbdare şi să ne pregătim serios pentru a păstra frumuseţea propriului corp.

Una dintre cele mai efective metode, este considerată şlefuirea cu laser, prin care se ard 2 straturi superioare de piele. Dar înainte să încercaţi această metodă destul de dureroasă, eu recomand peeling-ul chimic, în combinaţie cu mezoterapia. La început, pielea este şlefuită cu soluţii abrazive, drept consecinţă, pe piele apare o crustă, care va cădea peste cca 2 săptămîni (la dorinţă, procedura poate fi făcută cu anestezie). După asta, se face un curs de mezoterapie – injectarea preparatelor, care contribuie la regenerarea straturilor pielii şi îmbunătăţirea structurii ei (colagen,aminoacizi,extracte naturale). În rezultat, vergeturile devin mai puţin vizibile, mai puţin adînci, capătă o culoare firească şi pielea devine mai netedă.

Dar pentru a evita toate aceste proceduri, nu prea plăcute, ar fi bine să preîntîmpinaţi apariţia vergeturilor: dacă sunteţi predispusă genetic la vergeturi, încercaţi să aveţi grijă de piele şi pînă la sarcină: utilizaţi creme hidratante, uleiuri cu vitamine, faceţi împachetări reci, masaj, faceţi sport şi alimentaţi-vă corect.

Dacă aţi optat pentru şlefuire

 Este important să ştiţi – exfolierea şi şlefuirea sunt contraindicate pe timp de vară, în perioada caldă a anului. 2-3 luni după procedura de exfoliere (chimică sau cu laser), pielea va fi foarte sensibilă. De asemenea, în perioada caldă a anului, există riscul infecţiilor, de aceea nu vă grăbiţi şi aşteptaţi toamna.

 Cu siguranţă, este bine să interveniţi cît mai repede în rezolvarea acestei probleme. Desigur, dacă vergeturile au apărut în timpul sarcinii, tinerele mame, în deosebi cele care alăptează, ar fi bine să nu facă aceste proceduri stresante. Dar este preferabil, să faceţi procedurile de exfoliere pe „urme fierbinţi”, adică în primul an de apariţie a vergeturilor.

 Pentru că în timpul exfolierii se desprind 2 straturi de piele, este necesar să pregătim serios organismul pentru această procedură. Pentru regenerarea activă a celulelor, e nevoie să consumăm produse bogate în vitaminele C şi E. Acelaşi lucru se referă şi la pregătirea din timp a pielii – utilizarea cremelor care să conţină aceste vitamine şi colagen.

 Dacă vă este frică de durerea care ar putea surveni în timpul procedurilor de curăţare chimică sau cu laser, încercaţi o metodă mai blîndă - microdermabraziunea. Este o metodă mai potrivită pentru vergeturile din zona delicată a pieptului. Spre deosebire de „artileria grea”, a astfel de exfoliere nu se va isprăvi cu vergeturile mai vechi, plus mai e necesară repetarea procedurilor (10 şedinţe).

 Şedinţa de mezoterapie, propusă de cosmetologi, poate ajuta pielea să se regenereze, să o îmbogăţească cu componentele necesare: colagen, microelemente, de aceea dacă starea financiară vă permite, încercaţi această metodă.

Dacă exfolierea nu va ajutat

Cum s-a menţionat deja, nici exfolierea chimică, nici cea cu laser nu sunt capabile să elimine total rupturile de piele. Vergeturile vor deveni mai pale, mai puţin vizibile şi pe pielea nebronzată - practic, invizibile. Şi nimeni nu le va observa.

Dar nu oricine poate fi mulţumit de un asemenea rezultat. În afară de asta, sunt cazuri, cînd pe lîngă problema vergeturilor este şi cea a pielii în exces de pe burtă, rămasă, fie în urma sarcinii, fie în urma pierderii bruşte în greutate. Dacă aţi încercat toate metodele posibile, atunci această problemă vă poate aduce la chirurg. Această intervenţie se numeşte abdominoplastie şi este o intervenţie chirurgicală de amploare, ce are drept scop îndepărtarea excesului de piele si grăsime de la nivelul abdomenului inferior. Desi nu este intotdeauna posibil sa fie eliminate, vergeturile, uneori sunt înlăturate cu pielea în exces. Suturile cosmetice sunt practic inviyibile, dar important în această chestiune, este să găsiţi un bun specialist.

Cineva ar putea crede că metoda chirurgicală este cea mai efectivă. Dar să nu uităm de posibilele consecinţe: necesitatea anesteziei, o perioadă grea de reabilitare, pielea în locul suturii îşi pierde elasticitatea şi există întotdeauna riscul de a adăuga în greutate. Este cazul totuşi, să încercăm toate metodele posibile, înainte să facem un pas atît de radical.

Mai multă răbdare, mai multă dorinţă şi pas cu pas o să vă realizaţi visul. Modul activ de viaţă şi alimentaţia corectă vor minimaliza micile imperfecţiuni. Ţineţi minte, că bărbaţii ne iubesc nu pentru calităţile noastre, ci în ciuda neajunsurilor))

Sursa: Интернет-портал Semia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Produse și servicii la tema

Vezi harta
  • Sancos Instituție medicală multidisciplinară

    or. Chișinău, str. Moscova, 16
    022 909-909, 022 909-908

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Sănătate»

Articole populare a rubricii «Sănătate»