Articolul se referă la temele:

Know How — centru de comunicare, certificat în predarea limbilor străine de Universitatea Cambridge.

Avantaje:

Școlile și liceele din Chișinău. Districte de școlarizare conform vizei de reședință. Centru0

Școlile și liceele din Chișinău. Districte de școlarizare conform vizei de reședință. Centru

Conform legii, admiterea copiilor în instituțiile de învățământ se efectuează pe criterii teritoriale, în baza sectorului în care locuiesc sau așa-numitelor districte de școlarizare. Începând cu anul 2017, această regulă este strictă.

Să nimerești într-un liceu prestigios "dacă nu faci parte din acel district școlar" este destul de problematic. Districtul de școlarizare — teritoriu arondat unei instituții de învățământ preșcolar, primar sau gimnazial. Anume copiii din districtul școlar corespunzător sunt admiși în primul rând. Doritorilor din alte districte, le rămâne doar să spere că vor mai rămâne locuri libere.

Cum am putea afla la care școală sau liceu din Chișinău se atribuie casa în care avem viza de reședință? Vă prezentăm listele oferite de Ministerul Educației. Atrageți atenție că diviziunea pe districte este juridică, și nu "populară". De exemplu, strada Bănulescu-Bodoni se referă sectorului Buiucani (deși cu toții ne-am obișnuit că este o stradă din Centrul capitalei), iar Grenoble și Costiujeni aparțin sectorului Centru.

De asemenea, menționăm că fiecare adresă se referă la cel puțin două școli — cu predare în limba română și rusă.

În acest articol vă prezentăm instituțiile de învățământ ce se referă la sectorul Centru, precum și suburbiile acestui sector. La fel, puteți vedea școlile din sectorul Buiucani, Ciocana, Râșcani, Botanica.

Liceul Teoretic "Gheorghe Asachi"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Str. V.Pârcălab 1-72
Str. Alexandr Pușkin 2-30
Str.Armenească 3-81
Str.Mihai Eminescu 1-103, pare și impare
Str.V.Alecsandri 1-129
Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 75-136, 75-83
Str. 31 August 83-105, 58-66
Str. A. Mateevici 32-58
Str. Columna 81-103
Str. Mitropolit Varlaam 73-77 (impare), 74-00 (pare)
Str. Veronica Micle 2-10, 1-11
Str. București 41-67-pare și impare
Str. Șciusev 25-63, 36-62
Str. M.Kogălniceanu 31-63, 30-56
Str. A.Bernardazzi 43-97, 42-78
Str.A.Pușkin 2-30


Liceul Teoretic "Mihailo Koțiubinski"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Str.Armenească 1-66
Str.Eminescu 1-81, 2-84
Str.V.Alecsandri 1-129
Str. Ștefan cel Mare 3,4,6, 73,77,115
Str. 31 August 89-105
Str. V. Pârcălab (de la str. A. Mateevici la str. Columna-toate)
Str. A. Pușkin 81-126
Str.Mircea Eliade (toate impare)
Str. Ion Inculeț
Str. Lev Tolstoi
Bd. Dimitrie Cantemir 1,3
Str. Tăbăcăria Veche
Str. Calea Basarabiei
Bd.Gagarin 1-9
Bd.Negruzzi 1-10
Str.Izmail 2-86
Str.Aleea Gării 1-37
Str.Haltei 1-21
Str.Tăbăcăria Veche 1-33
Str.Caucaz 1-22
Str.Ciuflea 1-49
Str.Melestiu 6-16
Str.Cărbunarilor 25-39
Str.Odesa 1-15
Str.Bazinului 2-6
Str.București 1-38
Str.Fierarilor 1-12
Str-la Haltei
Str-la Melestiu
Str-la Caucazului I, II, III
Str-la Camenița
Str-la Negureni
Str-la Milești
Str-la Scoreni
Str-la Bazinului
Str-la Dumbrăvii
Str-la Stolniceni
Str-la Arțarului
Str-la Gârlei
Str-la Tecuci
Str-la Hrușca
Str-la Cernica
Str-la Tisa
Str-la Zaim
Str-la Oituz
Str-la Fântânilor
Str-la Copaceni
Str-la Socilor
Str-la Pașcani
Str. I. Vasilenco
Str. Albișoara, 5,7,11
Str. Starostenco
Str. Mereșeni
Str. Cocieri
Str. Suruceni
Str. Sărăteni
Str. Coșnița
Str. Chițcani
Str. Geamănă
Str. M.Ciachir


Liceul Teoretic "Academician C.Sibirschi"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Șos.Hâncești 40-258; 107-257
Str.Ciocârliei
Str.Ciocârliei 1a, 2a
Str.Pietrarilor 1-19 (pare și impare)
Str.Primar Carol Șchmidt
Str.Nichita Smochină
Str-la. I N.Smochină
Str-la.II N.Smochină
Str-la.III N.Smochină
Str-la.IV N.Smochină
Str.Academiei 1-17
Str.Drumul Viilor 36-99
Str.Dealul Cucului I și II
Str.Miorița 3-14
Str.Docuceaev 1-73
Str.Gh.Asachi 31-103
Str.Vânătorilor
Str.Rândunelelor
Str.Mărăcinelor
Str.V.Țepeș
Str.Brăila
Str.Galați
Str.Lămâiței
Str.Griviței
Str.Baltagi
Str.Bugeacului
Str.Mărășești
Str.Costești
Str.Turturele
Str.A.Vlaicu
Str.Măcieșilor
Str.Mărțișor
Str.Schinoasa
Str.Focșani
Str.Constanța
Str-la Ciocârliei I și II
Șos.Hâncești 107-258
Str.Lermontov 1-122
Str.Valea Rădiului 1-69
Str.Tatarbunar 6-40
Str.Ialoveni 1-102
Str.Sf.Vineri 1-25
Str.Vieru 1-59
Str.Roguleni 1-69
Str.Cimbrului
Str.Porumbiței
Str.Văleni
Str.T.Malai
Str.Garoafelor
Str.Cișmele
Str.Mugurel
Str.Spicului
Str.Crinilor
Str.Crizantemelor
Str.Orhideelor
Str.Zodiac
Str.Capricorn
Str.Fecioarei
Str-la Lermontov I-II
Str-la Sf.Vineri I-II
Str-la Cupcin
Str. Lech Kaczynski
Str. Trifan Baltă


Instituția Publică Liceul Teoretic "Mihai Viteazul"

Instituția efectuează școlarizarea din districtul:

Blocuri locative
Str. Academiei 2,4,6/1, 6/2, 8/1, 8/2, 10, 12
Str. Gh. Asachi 4, 8, 10, 12, 14, 16,18,22,24,26,26/1,28,34,38/1,40,40/4,40/3,44/2,52, 60/1, 62/5
Str. Gh. Tudor 2,3,5,4/2a, 2b
Str. Hâncești 3,5,11,15, 21, 23, 25, 29, 29/2, 31, 33/3, 35,39 ,41, 43
Str. Mitropolit Gurie Grosu 1,3,4, 5,7, 9/1,11, 11/2,12/2, 13/2, 15, 15/1,15/3
Str. Docuceaev 1,1a,1/2,1/3, 2,4,6
Str. R. Williams (toată)
Str. M. Lomonosov 40/1, 40/2, 38, 40, 49/1, 49/2
Str. I. Nistor
Str. Aurel David - toate
Str. Gh. Cașu
Str. Pomilor
Str. Pan Halippa
Str.Academician L.Grosul
Str. Lech Kaczynski
Str. I.Inculeț 105/1, 105/2, 105/3, 105/4
Str. A.Cosmescu
Str.Nistor
Str-la Costiujeni 1a
Str-la Costiujeni 2a


Liceul Teoretic "Titu Maiorescu"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Șos.Hâncești 2-60/3; 41-57
Str.G.Tudor (toată)
Str.Gh.Asachi 2-62-/5, 1-63
Str.Lomonosov (toată)
Str.A.Cozmescu (toată)
Str.M.Eliade (toate numerele pare)
Str.P.Halipa (toată)
Str.G.Grosu (toată)
Str.I.Inculeț 76 -…
Str.Lacului
Str.Drumul Viilor 1-97, 2-30
Str.A.Crihan
Str.Valea Dicescu
Str.G.Meniuc
Str.Nucarilor
Str.Trifan Baltă
Str-la Ciocârliei II
Str. Academiei – 2-…
Str. R. Wiliams
Str-la Costiujeni I, II
Str. I. Nistor
Str.Timiș (toată)
Str.Docuceaev (toată)
Str.Frumoasa (toată)
Str.Cheltuială (toată)
Str.V.Cupcea (toată)
Str.N. Moroșanu (toată)
Str-la Geamănă
Str-la Cozmescu
Str-la Drumul Viilor I și II
Str. Dâmbului
Str. Onești
Str. L.Blaga
Str. Cireșilor
Str-la Nucarilor
Str. Ganea
Str-la G.Malarciuc
Str. Pomilor
Str. Academician I. Grosul
Str. Lăpușnei
Str.T. Aman
Str. Universității
Str. Galbenă
Str. N Pirogov
Str-la N. Pirogov
Str. Bujorilor
Str. Belșugului
Str. Aviator Eugenia Crușevan
Str. Vasile Alecsandri 1-59
Str. A. Mateevici 1-77
Str. Korolenko 1,3,5,7, 57


Instituția Publică Gimnaziul "D.Matcovschi"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Str.Universității 1-39
Str.A.Mateevici 1-65
Str.Drumul Viilor 1-40
Str.A.Crihan 1-42
Str.Valea Dicescu 1-73
Str.Lacului 1-170
Str.G.Meniuc 1-60
Str.Nucarilor 1-24
Str.Timiș 2-29
Str.Frumoasa 2-19
Str-la Cheltuială
Str.V.Cupcea 1-35, 2-24
Str.Moroșanu 1-25
Str-la T.Aman
Str-la Drumul Viilor I și II
Str-la Dâmbului
Str-la Onești
Str-la L.Blaga


Gimnaziul nr.53

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Șos.Hâncești 40-106
Str.Ciocârliei 1a
Str.Pietrarilor 1-19
Str.Academiei 1-17
Str.Drumul Viilor 19a, 28, 28/1, 34-99
Str.Miorița 3-14
Str.V.Cheltuială
Str.Valea Dicescu 53-119; 94-156
Str.V.Cupcea 26-84, 39-109
Str.Nucarilor
Str.Timiș
Str. G. Grosu 1-25
Str. Gh. Asachi 31-103
Str. Academiei
Str. Onești 1-11; 2-12
Str. Gh. Tudor 10, 23
Str. Cireșilor 58-88; 15-71
Str. Lăpușnei
Str. Vânătorilor
Str. Griviței
Str. N. Pirogov
Str.Galbenă
Str. T. Aman
Str. Bujorilor
Str. Belșugului
Str. Av. Eugenia Crușevan
Str. Trifan Batâr 2; 9


Instituția Publică Liceul Teoretic "Universul"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Șos.Hâncești 107-258
Str.Lermontov 1-122
Str.Valea Rădiului 1-69
Str.Tatarbunar 6-40
Str.Ialoveni 1-102
Str.Sf.Vineri 1-25
Str.Vieru 1-59
Str.Roguleni 1-69
Str.Cimbrului
Str.Porumbiței
Str.Văleni
Str.T.Malai
Str.Garoafelor
Str.Cișmele
Str.Mugurel
Str.Spicului
Str.Crinilor
Str.Crizantemelor
Str.Orhideelor
Str.Zodiac
Str.Capricorn
Str.Fecioarei
Str-la Lermontov I-II
Str-la Sf.Vineri I-II
Str-la Cupcin
Str. Rândunele
Str. Măcieșilor


Gimnaziul nr.42

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Str.Sihastrului 1-102
Str-la Sihastrului I, II, IV
Str.Sf.Ștefan
Str.Schinoasa Deal 1-94
Str-la Schinoasa Deal I și II
Str.Izvoarelor
Str-la Izvoarelor I, II
Str. Cobzarilor
Str-la Cobzarilor I-VIII
Str-la Pomicultorilor I-IV
Str-la Pădurilor I
Str.Haiducilor
Str-la Aleea Verde
Str.Sergiu Rădăuțan 2
Str. Sfinții martiri Brâncoveni
Str. Livădarilor
Str. Costești
Str. Viticultorilor
Str. Pădurilor
Str. Elena Alistar
Întovărășiri pomicole:
Vieru
Progresul
Vesna
Codru
Flaximan
Dumbrava


Școala Primară – Grădiniță nr.88

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Str. Costiujeni 1-123; 8/2, 8/3, 8/4, 8/5, 8/5a, 12/5
Str.Câmpului
Str.Luminoasei
Str.Olimpică
Str.Roadei
Str.Soarelui
Str.Grenoble 130/1, 130/4, 130/3
Str.Potârnichii
Str.Prepeliței
Str.Jubiliară
Str. A.Gohberg
Str. Sf.Maria
Str. Sf.Ion
Str. Sfântul Pavel
Str. Sfântul Nicolai
Str. Sfântul Petru
Str. Sf.Gheorghe
Str. Sf. Dumitru
Str. Plaiului
Str-la Plaiului
Casele de pe sectorul Spitalului Psihoneurologic


Liceul Teoretic cu Profil de Arte "Nicolae Sulac"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Str.Ungureanu 1-14
Str.Costiujeni 2-160, 6, 6/1, 6/2,7, 14, 15, 15/1, 15/2, 14/1, 14/2
Str.Grenoble 159/1-6; 161/1-5; 165/1-5 163/1-7; 159/7; 130/2, 106 a, b, u, 104,128/2, 128/1
Str.Crișan - toată
Str.D.Moruzi - toată
Str.Arborilor - toată
Str.Testimițeanu - toată
Str. Academician Natalia Gheorghiu
Str.C.Vârnav - toată
Str.Soroceanu 2-69
Str.Corolenco
Str.G.Cașu 2-31
Str.Malina Mică 1-72
Str. Miorița
Str.Romantica
Str.Schinoasa Vale
Str.Molocanilor
Str.Drumul Schinoasei
Str.Schinoșica
Str.Sf.Vasile
Str. Gh.Asachi 67, 67a, 67b, 71/1, 71/2, 71/3, 71/4, 71/5, 71/6, 71/7
Str.Sprâncenoaia 1, 5b, c, d, e, h, g, f, l
Str.Prepeliței
Str.Potârnichei
Str.Bujorilor
Str.Busuiocului
Str.Sclifos
Str-la Soroceanu
Str-la Mărășești
Str-la Costești
Str-la Codru
Str-la Olimpică I-II
Str-la Sf.Vasile
Str-la Arborilor I-II
Str-la Avicena
Stradela Colinei I și II
Str. Sitarului
Str. Gutuiului
Str. Dumbravei
Str. Actor Chiril Știrbu
Str. Pictor Mihai Grecu
Str.Protoereu Mihail Berezovschi
Str.Dr.Tudor Strișcă
Str. Arheolog Ion Cassian-Suruceanu


Liceul Teoretic "Vasile Lupu"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Str.Ungureanu 1-14
Str.Costiujeni 2-160
Str.Grenoble 159/1-6; 161/1-5; 165/1-5; 163/1-7; 159/7; 130/2, 106 a, b, u, 104
Str.Crișan 1-17
Str.D.Moruzi 1-14
Str.Arborilor 1-12
Str.Testimițeanu- toată
Str. Academician Natalia Gheorghiu
Str.G.Vârnav 1-11
Str.Soroceanu 2-69
Str.Corolenco
Str.G.Cașu 2-31
Str.Malina Mică 1-72
Str.Malina Mare
Str.Romantica
Str.Schinoasa Vale
Str.Molocanilor
Str.Drumul Schinoasei
Str.Schinoșica
Str.Sf.Vasile
Str.Prepeliței
Str.Potârnichei
Str.Bujorilor
Str.Busuiocului
Str.Sclifos
Str-la Soroceanu
Str-la Mărășești
Str-la Costești
Str-la Codru
Str-la Olimpică I-II
Str-la Sf.Vasile
Str-la Arborilor I-II
Str-la Avicena
Stradela Colinei I și II
Str. Sitarului
Str. Gutuiului
Str. Dumbravei


Gimnaziul nr.7

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Bd.Ștefan cel Mare și Sfânt 3,4,6
Bd.D.Cantemir- toată
Bd. Gagarin 1-9
Bd. Negruzzi 1-10
Str.Izmail 2-86
Str.Tolstoi 1-63 (pare și impare)
Str.Aleea Gării 1-37
Str.Haltei 1-21
Str.Tăbăcăria Veche 1-33
Str.Aleea Gării 3-11
Str.Caucaz 1-22
Str.Ciuflea 1-49
Str.Melestiu 6-16, 26/10, 16/3
Str.Cărbunarilor 25-39
Str.Odesa 1-15
Str.Bazinului 2-6
Str.București 1-38
Str.Fierarilor 1-12
Str.31 August (Ismail-Hrușcă)
Str-la Haltei
Str-la Melestiu
Str.Valea Trandafirilor
Str-la Caucazului I, II, III
Str-la Camenița
Str-la Negureni
Str-la Milești
Str-la Scoreni
Str-la Bazinului
Str-la Dumbrăvii
Str-la Stolniceni
Str-la Arțarului
Str-la Gârlei
Str-la Tecuci
Str-la Hrușca
Str-la Cernica
Str-la Tisa
Str-la Zaim
Str-la Oituz
Str-la Fântânilor
Str-la Copaceni
Str-la Socilor
Str-la Pașcani
Str. I. Vasilenco
Str.Albișoara, 5,7,11
Str. Starostenco
Str. Ion Inculeț
Str. Mircea Eliade
Str. Mereșeni
Str. Cocieri
Str. Suruceni
Str. Sărăteni
Str. Coșnița
Str. Chițcani
Str. Geamănă
Str. M. Ciachir


Instituția Publică Liceul Teoretic "Minerva"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Str. Armenească 2-84
Str. Ștefan cel Mare și Sfânt 65-124
Str. 31 August 32-46, 29-63
Str. A. Mateevici 2-30 pare
Str. Columna (de la str. Armenească până la str. Ismail 49-65 numerele impare)
Str. Mitropolit Varlaam (între str. Armenească și str. Ismail) 46-65
Str. București 14-30, 13-37
Str. Șciusev 2-32, 7-31
Str. M. Kogălniceanu (între str. Armenească și str.Pușkin) 2-28, 1-25
Str. Bernardazzi (între str. Armenească și str.Pușkin) 3-41, 2-40
Str. Bulgară 1-41, 2-71
Str.Tighina 1-61, 2-46


Școala Primară-Grădinița nr.226

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Str. Drumul Viilor 36, 36/2, 38, 38/1
Str. Pietrarilor 1, 3, 3/1, 14/1, 14/2, 14/3, 14/4, 12
Str. Lech Kaczynski 2/3,2/4, 2/5
Str. Ciocârliei
Str-la I, II Ciocârliei
Șoseaua Hâncești, pare 64-84
Str. Trifan Baltă
Str. Dealul Cucului
Str. Miorița 6-10
Str.Vânătorilor
Str.Rândunelelor
Str.V.Țepeș
Str.Brăila
Str.Galați
Str.Lămâiței
Str.Griviței
Str.Baltagi
Str.Bugeacului
Str.Mărășești
Str.Costești
Str.A.Vlaicu
Str.Măcieșilor
Str.Mărțișor
Str.Schinoasa
Str.Focșani
Str.Constanța
Str. Rovinari
Sursa: Интернет-портал Semia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

apa_buna

Noutățile partenerilor

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Educația și munca»

Articole populare a rubricii «Educația și munca»