Apa Buna

Articolul se referă la temele:

Oratorica — centru de studiere a limbilor europene, activitatea căruia este orientată către rezultatele studenților.

Cursuri de limbi străine pentru copii și adulți:

Școlile și liceele din Chișinău. Districte de școlarizare conform vizei de reședință. Râșcani0

Școlile și liceele din Chișinău. Districte de școlarizare conform vizei de reședință. Râșcani

Conform legii, admiterea copiilor în instituțiile de învățământ se efectuează pe criterii teritoriale, în baza sectorului în care locuiesc sau așa-numitelor districte de școlarizare. Începând cu anul 2017, această regulă este strictă.

Să nimerești într-un liceu prestigios "dacă nu faci parte din acel district școlar" este destul de problematic. Districtul de școlarizare — teritoriu arondat unei instituții de învățământ preșcolar, primar sau gimnazial. Anume copiii din districtul școlar corespunzător sunt admiși în primul rând. Doritorilor din alte districte, le rămâne doar să spere că vor mai rămâne locuri libere.

Cum am putea afla la care școală sau liceu din Chișinău se atribuie casa în care avem viza de reședință? Vă prezentăm listele oferite de Ministerul Educației. Atrageți atenție că diviziunea pe districte este juridică, și nu "populară". De exemplu, strada Bănulescu-Bodoni se referă sectorului Buiucani (deși cu toții ne-am obișnuit că este o stradă din Centrul capitalei), iar Grenoble și Costiujeni aparțin sectorului Centru.

De asemenea, menționăm că fiecare adresă se referă la cel puțin două școli — cu predare în limba română și rusă.

În acest articol vă prezentăm instituțiile de învățământ ce se referă la sectorul Râșcani, precum și suburbiile acestui sector. La fel, puteți vedea școlile din sectorul Centru, Ciocana, Buiucani, Botanica.

Liceul Teoretic "Ion Creangă"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Str. Studenților 9/18, 9/19, 9/20, 9/21, 9/22, 10/1, 10/2, 12/1,12/2, 12/3,12/4
Bulevardul Moscovei 18/1, 20, 20/2, 20/3, 20/4, 22, 22/2, 24, 26, 26/2, 28
Str. Dimo 29/1, 29/2, 29/3, 29/4, 31/1, 31/2
Str.Primar Gherman Pîntea 3-229, 102-142
Str-la Primar Gherman Pîntea
Str.Academician Sergiu Rădăuțanu
Str.Lidia Istrati
Str.Petru Leșcenco
Str-la Petru Leșcenco
Str.Olga Vrabie
Str-la 1 Olga Vrabie
Str-la 2 Olga Vrabie


Liceul Teoretic "Mihail Kogălniceanu"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Str. Studenților 1, 1/1,3, 3/1, 3/2, 5, 5/1, 2,4
Str. Miron Costin 1/1, ½, 1/3, 3/1, 5/1, 11/2, 11/3, 11/3a, 11/4
Str. Florilor 12/1, 12/2, 12/3, 12/4, 14/1, 14/2, 16/1, 16/2, 16/3, 18/1,18/2, 26-32, 32/1, 32/2, 34/1
Bd. Moscovei 11, 11/1, 11/8, 13, 13/2, 13/3a, 13/4, 13/5, 15/1, 15/2, 15/3, 15/6, 17/1, 17/2, 17/3
Str. MateiBasarab 1, 2, 6, 2/1
str. Academician Eugen Coșeriu, 8, 3, 17, 17/1- toate
str. Emil Loteanu
str. Pavel Barbalat
str. Andrei Ciurunga
str. Constantin Constantinov
str. Academician Silviu Berejan
str. Vasile Țepordei
str. Academician Nicolae Corlăteanu
str. Eugen Rusev
str. Operațiunea Iași - Chișinău
str. Dumitru Gheorghiță
str. Gherman Pîntea 12-64


Instituția Publică Liceul Teoretic "Ștefan cel Mare"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Str.Bogdan Voevod
Str.Florilor 2-10
Bd.Moscovei 1-9 (impare)
Str.Spartacus
Str.Valentin Roșca
Str.Nadejda Russo
Str.Miron Costin 2-10 (pare)
Str. Petrăriei 54-62, 49-53


Gimnaziul cu profil teatral "Ion Luca Caragiale"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Str. Studenților 3/6, 3/10, 7/1, 7/2, 7/3, 7/7, 7/8, 7/9, 7/10, 7/11
Str.Miron Costin 12-26/3, 13/1,13/2,13/3, 15/1, 15/2, 17/3, 19/1, 19/2, 19/3, 19/4, 19/5, 19/6, 21, 23,25
Bd.Moscovei 2-16, 18 - pare
Str.Dimo 15/1, 15/2,19/6, 19/5, 19, 19/4, 21, 21/1, 21/2, 23, 23/2, 23/3, 25, 27/1
Str.Matei Basarab 8-16 pare, 5-9/1
Str. Alecu Russo 1/2 pînă la 13/4


Liceul Teoretic "Matei Basarab"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie în ciclul gimnazial a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Str. M. Basarab 5-9; 8-16/1
Str. Miron Costin-13/1,13/2,13/3,15/1,15/2, 19/1,19/2,19/3,19/4,19/5,19/6,17/3,21,23
Str.Dimo-21/2,23/2, 25,27, 29, 31, …
Bd..Moscovei 12-2
Str. Studenților -10-12
Str.Primar Gherman Pîntea
Str-la Primar Gherman Pîntea
Str.Academician Sergiu Rădăuțanu


Liceul Teoretic Bulgar "Vasil Levski"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie în ciclul gimnazial a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Str.Lidia Istrati
Str. Petru Leșcenco
Str-la Petru Leșcenco
Str.Olga Vrabie
Str-la 1 Olga Vrabie
Str-la 2 Olga Vrabie
Str. Valentin Roșca
Str.Studenților 3/5, 3/6, 7/3, 7/4, 7/7


Instituția Publică Liceul Teoretic "Alexandru Ioan Cuza"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie în ciclul gimnazial a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Str.Calea Orheiului 1- pînă la capăt
Str-la Calea Orheiului
Str.Gheorghe Madan 1-75, 2-44
Str.Doina 1-119, 2-90
Str.Victor Crăsesc 2-50, 1-57
Str-la Victor Crăsescu 1-35, 2-34 Str.Constructorilor 1- pînă la capăt
Str.8 Martie 2-70, 1-63 – pînă la capăt
Str-la 8 Martie I
Str-la 8 Martie II
Str.Bariera Orheiului
Str.Lalelelor
Str.Liliacului
Str.Solidarității
Str.Criuleni 2-58, 1-65
Str.la I Criuleni – 2-38, 1-43
Str.Pitulicii 2-24, 1-11
Str-la Pitulicii
Str. Dubăsari
Str-la Dubăsari I
Str-la Dubăsari II
Str-la Dubăsari III
Str-la Poștei
Str.Poștei
Str.Podgorenilor 1-97, 2-84
Str.Damian 1-58 (pare-impare)
Str.C.Brîncoveanu 1-45 (pare-impare)
Str.Teodoroiu 1-45, 2-26
Str.Timișoara 1-35, 2-36
Str.Hotin 1-35, 2-50
Str.Poșta Veche
Str.Moldovița
Str-la Petricani I
Str-la Visterniceni
Str-la Cărăușilor
Str.Magda Isanos
Str. Putnei 2-82, 1-79
Str. Vasile Badiu
Str-la Carierei 1, 2
Str. Carierei
Str. Grădinarilor
Str. Hipodromului
Str-la V. Comarov
Str. Andrei Lupan
Str. Călușari
Str. Montana
Str-la Doina
Str-la Bulbocica I, II
Str. Circului
Str-la Circului
Str. Liviu Damian 1-57, 2-58
Str.Spicului


Liceul Teoretic "G. Călinescu"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie în ciclul gimnazial a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Str. Socoleni
Str. Ceucari
Str. Grătiești
Str. Iazului
Str. Cucorilor
Str-la Studenților
Str. Gheorge Madan - nr.46 pînă la sfîrșit, nr.77 pînă la sfîrșit
Str. Doina de la 22- pînă la capăt , de la 121 - pînă la sfîrșit
Str. V.Crăsescu de la 59 – pînă la sfîrșit, de la 52 pînă la sfîrșit
Str- la V.Crăsescu 36 – 88 ( pare și impare )
Str. Criuleni 60 – 82, 67-85
Str. Criuleni6 9 – pînă la capăt
Str-la Circului 40-60, 45-63
Str. L. Damian – 60-82, 59-81
Str. Podgorenilor 86 –pînă la capăt
Str. Moldovița – numerele pare
Str-la Liviu Damian toată
Str. Putnei 84-94, 81-91
Str. Hotin 52-60, 37-47
Str. Timișoara 36a-46; 35a-45
Str. E. Teodoroiu 38-48, 47-59
Calea Orheiului 109, 111, 113,…90, 90a, ...
Str.Pitulicii 26-32, 13-29, 37…


Liceul Teoretic "Mihail Lomonosov"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie în ciclul gimnazial a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Str.Brîncoveanu Constantin
Str.Teodoroiu
Str.Timișoara
Str.Hotin
Str.Putnei
Str.Calea Orheiului
Str.Poștei
Str-la Poșta Veche
Str.Moldovița
Str. Magda Isanos
Str.Constructorilor
Str.L.Damian
Str-la L.Damian
Str.Iazului
Str.Gh.Madan
Str.Doina
Str.V.Crăsescu
Str-la Crăsescu
Str. 8 martie
Str.Criuleni
Str-la Criuleni
Str-la Pitulici
Str.Pitulici
Str-la Criuleni
Str-la Dubăsari I
Str-la Dubăsari II
Str-la Dubăsari III
Str-la Poștei
Str.Podgorenilor
Str.Răzeșilor
Str.Putna
Str.Grădinarilor
Str-la Putnei
Str-la 8 Martie
Str.Bariera Orheiului
Str.Lalelelor
Str.Liliacului
Str.Solidarității
Str.Socoleni
Str-la Studenților
Str.Ceucari
Str.Grătiești
Str.Cucorilor
Str. Vasile Badiu
Str-la Studenților
Str. Doina
Str-la Circului 40-60, 45-63
Str-la Calea Orheiului
Str.Doina 1-119, 2-90
Str. Dubăsari
Str.Poșta Veche
Str-la Petricani I
Str. Petricani
Str-la Visterniceni
Str-la Cărăușilor
Str. Vasile Badiu
Str-la carierei 1,2
Str. Carierei
Str. Hipodromului
Str-la V. Comarov
Str. Andrei Lupan
Str. Călușari
Str. Montana
Str-la Doina
Str-la Bulbocica I, II
Str. Circului
Str-la Circului
Str. Strășeni
Str. Ipotești
Str. A. Belski
Str. Astronom Nicolae Donici
Str. T Panfile
Str. Memoriei
Str. Valea Albă
Str. Zamolxe
Str. Voluntar Filip Lupașcu
Str. Volunta Gh. Vîrtosu
Str. Vasile Harea
Str. Spicului


Liceul Teoretic "Nicolae Milescu Spătaru"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie în ciclul gimnazial a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Str.Studenților 1/1-7, 9/21, 2, 10-13
Bd.Moscovei 11, 11/1, 11/8, 13, 13/2, 13/3a, 13/4, 13/5, 15, 15/1, 15/5, 15/2, 15/3, 15/6,17/1, 17/2, 17/3
Str.Florilor 12/1-32, 34/1
Str.Miron Costin 1-11 (impare)
Str.M.Basarab 2, 2/1, 4, 6


Liceul Teoretic "Lucian Blaga"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie în ciclul gimnazial a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Str. Dimo 1-17, 4-24
Str. Kiev 3/3, 2-16/1, 16/3, 16/4
Str. Aleco Russo 2, 4, 6, 8/1, 8/2
Str. Braniștii
Str. D.Râșcanu 9-37
Str. Andrei Saharov 1,3,5,2,4, 4/3
Str. Tudor Vladimirescu 18,20,22


Liceul Teoretic "Mihail Sadoveanu"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie în ciclul gimnazial a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Str.Tudor Vladimirescu, cu excepția 1/1, ½, 1/3
Str.Luncii
Str.Pajurii
Str.Macilor
Str.Dumbrava Roșie
Str.Zimbrului
Str-la Florăriei I, II
Str-la I Circului
Str.Cornești
Str.Crîngului
Str.A.Saharov 6, 10, 11, 11/2, 11/3, 13
Str-la Adamovici
Str-la Vadul lui Vodă
Str. Aerodromului
Str. Florica Nița
Str. Andrei Doga, cu excepția nr.32
Str. Vadul lui Vodă 17(a, b, c…)
Str. D. Rîșcanu 1-7, 2-20/2


Instituția Publică Școala Primară - Grădiniță nr.199

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie în ciclul gimnazial a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Str.Tudor Vladimirescu 1/1, ½, 1/3
Str. Andrei Doga 32


Gimnaziul "Taras Șevcenco"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie în ciclul gimnazial a copiilor din microsectorul:

Blocuri locative
Str.M.Costin 12-22, 26/2, 26/1, 26/3-pare
Str.Aleco Russo ½, 3/1, 3/2, 5/1, 5/2, 7/1, 7/2, 9/1, 9/2, 11/2, 132/, 13/3, 13/4
Bd.Moscovei 2, 8, 10, 10/1, 10/2 - pare
Str.Dimo 21-23,20,22,24 - pare


Liceul Tehnologic Resurse Educaționale și Training Tehnologic (OPT) "Beniamin Zeev Herțli"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Str.Tudor Vladimirescu
Str.Luncii
Str.Pajurii
Str.Macilor
Str.Dumbrava Roșie
Str.Zimbrului
Str-la Florăriei I, II
Str-la I Circului
Str.Cornești
Str.Crîngului
Str.A.Saharov -toată
Str-la Adamovici
Str. Nicolai Dimo -1-9/1, 9/2, 9/3; 2-14, - pare
Str. Kiev 2, 4
Str. Braniștii 1-9/2
Str-la Vadul lui Vodă
Str. Aerodromului
Str. Florica Nița
Str. Andrei Doga
Str. Vadul lui Vodă 17(a, b, c…)
Str. D. Rîșcanu 1-37, 2-20/2


Liceul Teoretic "Kiril și Metodii"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie în ciclul gimnazial a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Str.Ismail 49-108
Str.Tighina 48-56, 67, 65
Str.Albișoara 8-86
Str.Columna 40-…
Str.Alexandru cel Bun -toată
Str-la Bălănescu
Str. Sf.Petru
Str.Eminescu 61-63, 70, 72
Bd.Grigore Vieru 12-26
Str.Vasile Alexandri 131-…, 88-…
Str.Ioan Botezătorul
Str.Armenească 63-104 (pare și impare)
Str.Titu Maiorescu
Str.Bulagră 99-107, 98-106
Str.Sf.Gheorghe toată
Str.Cojocarilor
Str.A.Hâjdău 29-124
Str.Habad Liubavici
Str.Octavian Goga
Str.Grigore Ureche
Str.Grădinilor
Str.Pușkin 54-…
Str.Alexandru Vlahuța
Str.Cojbuc 2-26
Str.Cahul
Str.Junimea
Str-la Hâncu
Str.Fantalului
Bd Dmitrie Cantemir de la 57-…
Str. Bălți
Str. Avram iancu
Str. Sîrbească
Str. romană
Str. Măzărache
Str.Sf.Ilie
Str.Zaichin
Str.Căpriana
Str.B.P.Hajdeu toată
Str.Sf.Andrei
Str.Cantonului 2-20
Str.Ion Doncev
Str.Ion Pruncul
Str.Botezatu Andrei
Str.Petricani
Str.Moara Roșie
Str.Buna Vestire
Str.Colina Pușkin
Str.Constantin Stamati 2-10 (pare)
Str.Zamfir Arbore
Str.Mircești
Str.Maria Cibotaru 63-69
Str.S.Lazo 21-29 (impare), 50
Str.Sfatul Țării 32-…, 63-…
Str.Columna 112-154 (pare)
Str.Bănulescu Bodoni 51-….
Str.Anton Pan 9,11
Str.Movila lui Burcel
Str.Cramei
Str.Petru Rareș
Str-la Pescarușilor
Str-la Arhanghelul Mihail
Str-la Codrul Cozminului
Str. Căpriana
Str. Romană
Str. Buna vestire
Str. Mihai Viteazul 78
Str. Strășeni
Str. Ipotești
Str. A. Belski
Str. Astronom Nicolae Donici
Str. T Panfile
Str. Memoriei
Str. Valea Albă
Str. Zamolxe
Str. Voluntar Filip Lupașcu
Str. Volunta Gh. Vîrtosu
Str. Vasile Harea
Str. Spicului


Liceul Teoretic "Miguel de Cervantes Saavedra"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie în ciclul gimnazial a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Str.Ismail 49- …, 88-108
Str.Tighina 48-56, 67, 65
Str.Albișoara 8-62
Str.Columna 40-84
Str.Alexandru cel Bun 1-49, 2-60, 62
Str-la Bălănescu
Str. Sf.Petru
Str.Eminescu 61-63, 70, 72
Bd.Grigore Vieru 12-26
Str.Vasile Alexandri 131-…, 88-…
Str.Ioan Botezătorul
Str.Armenească 63-104 (pare și impare)
Str.Titu Maiorescu
Str.Bulagră 99-107, 98-106
Str.Sf.Gheorghe toată
Str.Cojocarilor
Str.A.Hâjdău 29-124
Str.Habad Liubavici
Str.Octavian Goga
Str.Grigore Ureche
Str.Grădinilor
Str.Pușkin 54 -…
Str.Alexandru Vlahuța
Str.Cojbuc 2-26
Str.Cahul
Str.Junimea
Str-la Hâncu
Str.Fantalului
Bd. Dmitrie Cantemir de la 57 -…
Str. Bălți
Str. Avram Iancu
Str. Sîrbească
Str. romană
Str. Măzărache


Liceul Teoretic "Natalia Gheorghiu"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie în ciclul gimnazial a copiilor vorbitori de limba rusă din districtul:

Blocuri locative
Str.Bogdan Voevod
Str.Spartacus
Str.Nadejda Russo
Bd.Moscovei 1-9(impare)
Str.Miron Costin 2-10 (pare)
Str-la Bulbocica I
Str-la Bulbocica II
Str. Hipodromului
Str. Carierei
Str-la Carierei I, II
Str. Circului
Str-la Circului
Str.Florilor 2-10
Strada Petrăriei 54-62, 49-53


Instituția Publică Școala Primară - Grădiniță "Ilie Fuga"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Străzile A. Mateevici, Livezilor, Tineretului, Nistreană șiGrătieștide la strada Păcii spre Nord;
Străzile Viilor, I. Creangă, V. Alecsandri, D. Matcovschi de la drumul spre fazende spre Nord;
Străzile Frunze, B.P. Hașdeu, 31 August, Nucarilor, Trandafirilor, Miorița, Salcîmilior, M. Eminescu, Șt. Cel Mare, Mugurel, C. Stamati, Unirii, Renașterii, Biruința, Orheiului, Dacia, Dragoș – Vodă


Liceul Teoretic "George Meniuc"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie în ciclul gimnazial a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Str.Albișoara 64 - 86
Str.Sf.Ilie
Str.Zaichin
Str.Căpriana
Str.B.P.Hajdeu toată
Str.Sf.Andrei
Str.Cantonului 2 - 20
Str.Ion Doncev
Str.Ion Pruncul
Str.Botezatu Andrei
Str.Petricani
Str.Moara Roșie
Str.Buna Vestire
Str.Colina Pușkin
Str.Constantin Stamati 2-10 (pare)
Str.Zamfir Arbore
Str.Mircești
Str.Maria Cibotaru 63-69
Str.S.Lazo 21-29 (impare), 50
Str.Sfatul Țării 32-…, 63-…
Str.Columna 112-154 (pare)
Str.Alexandru cel Bun 91-117, 100 -…
Str.Bănulescu Bodoni 51 -….
Str.Anton Pan 9, 11
Str.Movila lui Burcel
Str.Cramei
Str.Petru Rareș
Str-la Pescarușilor
Str-la Arhanghelul Mihail
Str-la Codrul Cozminului
Str. Căpriana
Str. Romană
Str. Buna vestire
Str. Mihai Viteazul 78
Str. Strășeni
Str. Ipotești
Str. A. Belski
Str. Astronom Nicolae Donici
Str. T Panfile
Str. Memoriei
Str. Valea Albă
Str. Zamolxe
Str. Voluntar Filip Lupașcu
Str. Volunta Gh. Vîrtosu
Str. Vasile Harea
Str. Spicului


Liceul Teoretic "Alecu Russo"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie în ciclul gimnazial a copiilor din districtul:

Blocuri locative
Str.Dimo 11-17, 16-24
Str.Kiev 6-16/1, 16/3, 16/4
Str.Aleco Russo 2-8
Str.Braniștii 11-…


Liceul Teoretic "Grătiești"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie a copiilor din comuna Grătiești.

Gimnaziul nr.45

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie a copiilor în limba rusă din comuna Ciorescu.



Instituția Publică Liceul "Nicolae Bălcescu"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie a copiilor din com. Ciorescu cu instruirea în limba română.



Liceul Teoretic "Alexei Mateevici"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie a copiilor din localitate a copiilor cu instruirea în limba română.



Gimnaziul nr.77

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie a copiilor cu instruirea în limba rusă din orașul Cricova.



Gimnaziul nr.93

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie a copiilor cu instruirea în limba română din satul Hulboaca.



IP Liceul Teoretic "Nicolae Bălcescu"

Instituția efectuează școlarizarea obligatorie a copiilor din districtul comunele Ciorescu, Făurești, Goenii Noi și Vechi.

Sursa: Интернет-портал Semia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

step_deti apabuna

Noutățile partenerilor

Noutăți

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Educația și munca»

Articole populare a rubricii «Educația și munca»