Apa Buna

Articolul se referă la temele:

Vet-Exotica — asistență veterinară profesională acordată animalelor de companie și speciilor exotice de animale și păsări.

Domenii de specializare:

Clinicile veterinare din Chișinău. Prezentare5

Din păcate, animalele noastre de companie uneori tot se simt rău, iar noi în grabă începem să căutăm cea mai potrivită clinică veterinară. În mod ideal, ar trebui să găsim o asemenea clinică imediat ce a apărut animăluțul în casa noastră, iar o dată pe an să mergem cu el la control profilactic și vaccinare. Dar, de cele mai multe ori, ne adresăm la clinică doar atunci când se întâmplă ceva.

Unde ne adresăm?

Dacă ați luat animalul de la o crescătorie sau de la persoane care se ocupă în mod profesionist cu creșterea și înmulțirea lor, la sigur, ei vă vor oferi datele de contact ale medicilor cu care au ținut legătura și care sunt de încredere.

Dacă nu aveți nici cea mai vagă idee cum să găsiți un medic veterinar, vom încerca să găsim împreună o soluție.

Mai jos vă prezentăm lista celor mai populare clinici veterinare din Chișinău. La fel, vă propunem spre atenție lista medicilor veterinari care vin la domiciliu și clinicile care lucrează non-stop.


Clinica veterinară Vet-Exotica

Vet-Exotica — asistență veterinară profesională animalelor de companie și speciilor exotice de animale și păsări. Fondatorul și medicul șef al clinicii — Natalia Cosiacova, medic veterinar cu experiență vastă în domeniu, unul din cei mai buni specialiști în ginecologia și creșterea animalelor, totodată expert în domeniul animalelor de companie exotice. La fel, în cadrul clinicii activează medici specializați în stomatologie, ortopedie, dermatologie, care oferă tot spectrul de servicii de îngrijire veterinară.
Servicii: Terapie; Chirurgie; Vaccinarea și profilaxia bolilor parazitare; Implantarea cipurilor; Perfectarea actelor pentru călătoria în străinătate cu animalul de companie; Stomatologie: igienizarea cavității bucale; curățarea cu ultrasunete a petrei dentare; Diagnostic de laborator; USG; Tunderea animalelor; Accesorii și hrană; Farmacie; Chemarea medicului la domiciliu.

Аdresa: str. Minsc, 47.
Тelefon: 022 50-50-41, 0 696 7-84-14.


Clinica veterinară "Zoo Life"

Clinica veterinară oferă tot spectrul de servicii veterinare, de la manipulări terapeutice simple până la intervenții chirurgicale de toate nivelurile de complicații. Vă sunt puse la dispoziție nu doar servicii terapeutice, dar și o varietate de proceduri de profilaxie și igienă — deparazitare, vaccinare, curățarea dinților și tăierea ghearelor. Specialiștii clinicii sunt mereu gata să efectueze atât intervenții chirurgicale planificate, cât și urgențe de diferite grade de complexitate. Clinica veterinară este dotată cu echipament modern, mereu dispune de toate preparatele necesare pentru tratament. În cadrul clinicii activează specialiști cu experiență, profesioniști în toate domeniile medicinii veterinare — terapie, chirurgie (inclusiv traumatologie), cardiologie, neurologie, obstetrică și ginecologie, dermatologie, diagnostic de laborator.

Аdresa: str. M. Sadoveanu, 6/6.
Telefon: 022 62-17-02, 0 690 2-08-88.

Аdresa: str. Forilor, 8/1.
Теlefon: 022 44-84-14, 0 690 2-08-88.


Clinica veterinară Ciavdar Grup

"Ciavdar Grup" include două clinici veterinare, una la Buiucani și una la Botanica, fondatorul și medicul principal al cărora este unul din cei mai respectați medici veterinari din Moldova — Nicolae Ciavdar. Este prima clinică veterinară care a introdus în R. Moldova diagnosticul cu ajutorul USG în tratamentul animalelor. Aici au fost inventate propriile metode de tratament, tehnici pentru anumite intervenții chirurgicale și cusătură specială în cazul sterilizării.
Servicii: consultații, recomandări privind întreținerea animalelor, îngrijirea, alimentația și protejarea sănătății acestora; diagnosticul și tratamentul diferitor boli; măsuri de profilaxie — vaccinarea, prevenirea bolilor parazitare; USG modern; sterilizarea animalelor; alte intervenții chirurgicale.

Adresa: str. N. Costin, 61.
Telefon: 022 51-89-83.

Adresa: str. Independenței, 10/2.
Telefon: 022 56-07-31.


ART-VETERINARIUS

Adresa: str. Mircea cel Bătrân, 3.
Telefon: 022 42-51-47, 42-61-00.

Adresa: str. Moscova, 20.
Telefon: 022 32-40-66, 32-59-99.


ZOOFARMSERVICE

Аdresa: str. Traian, 1/1.
Теlefon: 022 66-08-88.

Аdresa: str. Mircea cel Bătrân, 3.
Теlefon: 022 42-61-00, 42-51-47.

Аdresa: str. Moscovei, 20.
Теlefon: 022 32-40-66, 32-59-99.

"BETHOVEN"

Аdresa: str. Academiei, 9/1.
Теlefon: 022 73-95-55.


Nicoleta Lux

Аdresa: str. Calea Orheiului, 59.
Теlefon: 022 46-75-33, 45-92-47.


VETASIST

Аdresa: str. M. Kogălniceanu, 54.
Telefon: 022 22-13-03.


DOG CLUB

Adresa: str. Mitropolit Dosoftei, 132, of. 3
Теlefon: 022 29-56-48.


Comanda Bravo

Adresa: str. Cuza Vodă, 18/2.
Telefon: 022 66-14-44, 0 691 3-03-17, 0 795 8-83-17.


DiaVet

Аdresa: str. Florilor, 8/1.
Тelefon: 069 9 2-05-57, 022 44-84-14.


Clinica veterinară de la Muncești

Аdresa: str. Muncești, 79.
Теlefon: 0 692 0-35-53, 0 793 3-73-00

Asitență veterinară non-stop


"VetAsist"

Telefon: 022 22-13-03, 0 687 8-68-90.
Adresa: str. M. Kogălniceanu, 54.


"Câinele și Pisica"

Telefon: 022 73-08-84, 0 697 0-34-94.
Adresa: str. Gh. Meniuc, 4.


Asistență medicală la domiciliu

Clinica veterinară "Vet-exotica"

Telefon: 022 50-50-41, 0 696 7-84-14.
Adresa: str. Minsk, 47.


"Ciavdar Grup"

Telefon: 022 56-07-31, 022 51-89-83.
Adresa: Botanica — str. Independeței, 10/2; Buiucani — str. N. Costin, 61.


"Radmila Service"

Telefon: 0 673 2-68-71.


"Câinele și Pisica"

Telefon: 022 73-08-84; 0 697 0-34-94.
Adresa: str. G. Meniuc, 4.


"VetAsist"

Telefon: 022 22-13-03; 0 687 8-68-90.
Adresa: str. M. Kogălniceanu, 54.


"Dia Vet"

Telefon: 022 32-30-83; 0 602 0-46-47.
Adresa: str. Matei Basarab, 9/1.


Clinica veterinară de la Muncești

Теlefon: 0 692 0-35-53, 0 793 3-73-00


Vet Dog

Telefon: 022 49-84-60, 0 692 2-27-53, 0 789 9-55-05.



Unde putem face un examen USG animalului de companie?

În cazul animalelor, examenul USG se efectuează cu scopul de a descoperi tumori, anomalii, pietre, patologii ascunse ale organismului.

"Zoo life"

Clinica este dotată cu aparate moderne, ceea ce permite stabilirea corectă a diagnozei.

Adresa: Ciocana — str. M. Sadoveanu, 6/6; Râșcani — str. Florilor, 8/1.
Telefon: 022 62-17-02, 022 44-84-14, 0 690 2-08-88.
Program: Filiala Ciocana: luni–vineri, de la 9:00 la 19:00, sâmbăta — de la 9:00 până la 16:00. Filiala Râșcani: luni–vineri, de la 9:00 la 18:00, sâmbăta — de la 9:00 până la 16:00.


"Ciavdar Grup"

Este prima clinică veterinară care a introdus în R. Moldova diagnosticul cu ajutorul USG în tratamentul animalelor.

Adresa: Botanica — str. Independeței, 10/2; Buiucani — str. N. Costin, 61.
Telefon: 022 56-07-31, 022 51-89-83.
Program: 9:00-18:00, sâmbăta — 9:00 până la 15:00.


"Vet-Exotica"

USG și alte metode moderne de diagnostic.

Telefon: 022 50-50-41, 0 696 7-84-14.
Adresa: str. Minsk, 47.


"VetAsist"

Adresa: str. M. Kogălniceanu, 54.
Telefon: 022-22-13-03, 0 687 8-68-90.
Program: 9:00-20:00, sâmbătă și duminică de la 9:00 până la 16:00.


"Radmila Service"

Telefon: 0 673 2-68-71.
Program: zilnic, de la 8:00 până la 20:00.


Unde putem face o radiografie?

"VetAsist"

Adresa: str. M. Kogălniceanu, 54.
Telefon: 022-22-13-03, 0 687 8-68-90.
Program: 9:00-20:00, sâmbătă și duminică — de la 9:00 până la 16:00.

Radiografia poate fi efectuată și la o policlinică obișnuită. Totuși, înainte de a merge cu animalul acolo, întrebați medicul dacă este sau nu de acord.


Cei mai recomandați medici veterinari

Medicul Natalia Koseakova.

Clinica: Vet-Exotica.
Adresa: str. Minsk, 47.
Telefon: 022 50-50-41, 0 696 7-84-14.

Medicul Rustam Cotorobai

Clinica: Clinica veterinară "Zoo Life".
Adresa: str. Florilor, 8/1.
Telefon: 022 44-84-14, 0 690 2-08-88.


Medicul Nicolae Ciavdar

Clinica: Ciavdar Grup.
Adresa: Botanica — str. Independeței, 10/2; Buiucani — str. N. Costin, 61.
Telefon: 022 56-07-31, 022 51-89-83.


Medicul veterinar Natalia Cosiacova

Clinica: Vet-Exotica.
Adresa: str. Minsk, 47.
Telefon: 022 50-50-41, 0 696 7-84-14.


<

Medicul Valeriu Macrii

Clinica: "Vig Pet" pe lângă Departamentul Veterinar al municipiul Chișinău.
Adresa: str. V. Lupu, 48-A.
Telefon: 022 74-25-11, 0 691 8-99-95.


Medicul Iurie Panarii

Clinica: Grădinii Zoologice (medic veterinar superior).
Adresa:str. Dacia, 50/7.
Теlefon: 0 794 0-94-56.


Prețuri aproximative

Castrarea pisoilor — de la 350 de lei, a câinilor — de la 400 de lei.
Sterilizarea pisicilor — de la 450 lei, a câinilor — de la 400 lei.
USG — de la 100 lei.

Sursa: Интернет-портал Semia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Tag-uri:

Produse și servicii la tema

Vezi harta
  • Ciavdar Grup Clinica veterinară

    or. Chișinău, str. N. Costin, 61
    022 51-89-83

  • Zoo Life Clinică Veterinară

    or. Chișinău, str. M. Sadoveanu, 6/6
    022 62-17-02, 0 690 2-08-88

  • Vet-Exotica Clinică Veterinară

    or. Chișinău, str. Minsk, 47
    022 50-50-41, 0 696 7-84-14

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Toate comentariile

Comentarii 22

Sortare
  • Nou
  • Anterior
  • 01 aug. 2016 11:40 #1 Alexei Batco

    Ветеринарный кабинет BETHOVEN Адрес: ул. Алдя-Теодорович, 8, оф. 82. Не понравилось отношение врача, вёл себя угрюмо и с одолжением!!! Никакой толковой консультации или осмотра кошки!! Зато денег взял по максимуму!!! да и чека де дал!! В общем не советую услуги этого кабинета!!

    Răspundeți
  • 25 aug. 2016 16:03 #2 Viktor Bulat

    НАМ ОЧЕНЬ ПОНРАВИЛОСЬ ОБСЛУЖИВАНИЕ ВРАЧА СЕРГЕЯ ЮРЬЕВИЧА ЗАДОРИНА!!! ВНИМАТЕЛЬНЫЙ .ЗНАЮЩИЙ СВОЁ ДЕЛО ,ВЫСОКОКВАЛИФИЦИРОВАННЫЙ СПЕЦИАЛИСТ .КСТАТИ ООЧЕНЬ СКРОМНЫЙ ЧЕЛОВЕК. СОВЕТУЕМ!!!! DOG CLUB АДРЕС. УЛ. М. ДОСОФТЕЙ ,132/3 022 295648

    Răspundeți
  • 15 sep. 2016 21:02 #3 Tronciu Gheorghe

    salut cine imi recomanda o clinica pentru a taia urechile la un pitbull, preturi ?

    Răspundeți
  • 25 oct. 2016 22:17 #4 Doina Diaconu

    Bună, recomandati-mi va rog unde pot face acte pentru pisoi ca sa plecam peste hotare. Și care sunt preturile aproximative

    Răspundeți
  • 30 apr. 2017 23:57 #5 Алла Ливадарь

    Клиника "кот и пёс" врач Варзарь Роман знающий и внимательный.удачно оперировал нашу возрастную девочку.сейчас идём на поправку.и цены вполне доступные.советуем кому нужен профессионал

    Răspundeți
  • 02 iun. 2017 03:47 #6 Dima Cebanas

    Clinica veterinară "Câinele și Pisica" nu lucreaza non stop! Telefonul este deconectat, excludeti din lista Non Stop!

    Răspundeți
  • 02 iun. 2017 13:33 #7 Veronica Gorceac

    #6 Dima Cebanas, Multumim pentru sugestie, vom corecta

    Răspundeți
  • 11 iun. 2017 20:37 #8 Anea Opinca

    Propuneti o clinica pentru sterilizarea motanului.

    Răspundeți
  • 20 iun. 2017 11:57 #9 Veronica Gorceac

    #8 Anea Opinca, Mai jos de articol sunt datele de contact a clinicilor - partenerilor nostri. Alegeti care e mai aproape de voi - toate fac sterilizarea motanilor.

    Răspundeți
  • 21 iul. 2017 12:49 #10 Olga Cemortan

    Recomandatimi varog pe cineva care pote sa terilizeze un cine ?

    Răspundeți
  • 31 iul. 2017 16:37 #11 Veronica Gorceac

    #10 Olga Cemortan, Vedeti mai jos de articol sunt indicate contactele mai multor clinici. Alegeti oricare - peste tot fac sterilizarea cainilor.

    Răspundeți
  • 04 aug. 2017 01:11 #12 Inna Sadovnikova

    Хочу оставить негативный, увы, отзыв о вет.враче по имени Юрий Кухарский. Сейчас, пролистав форум поняла, что почти обо всех врачах можно найти как положительные, так и отрицательные отзывы. Да, любой врач может ошибиться, но некоторые совершают настолько грубые ошибки, что обращаться к ним после этого может только сумасшедший. Десять дней назад хапнули с котенком историю, решил он полетать с пятого этажа...Сломал заднюю лапу, от коленки болталась, перелом закрытый. Проштудировала форумы, дожидаясь утра, стала звонить в вет. клиники, о которых нашла хорошие отзывы. Первым ответил Кухарский, сказал, что приедет. Глянул на котика, сказал -всё понятно, перелом такой-то (пара терминов), надо ставить гипс, тут без вариантов. Ну что вы скажете на это? Врач же, знает, наверно..Робко предложила сделать сначала рентген..Нет, говорит, не надо, всё понятно, несите тазик...Уколол котенка, тот вырубился, стал наматывать гипс...Наматывался он плохо, комками.. -Сейчас другой возьму,-говорит,- немецкий, этот будет подкладкой...Короче, намотал тяжеленный гипс, выглядел он ужасно, я бы так же намотала, наверно..-Через месяц позвоните, приеду сниму.Взял 320 лей и уехал. Самое ужасное началось, когда котенок стал выходить из наркоза: по минуте-две бился в судорогах, переворачивался через голову, я еле успевала подхватить..Затем опять засыпал..Так продолжалось много часов, я чуть не рехнулась..Но пришел в себя в конце концов. На другой день я всё же решила сделать рентген на Когэльничану.. На снимке отчетливо видно, что кость чуть ли не на сантиметр отстоит от положенного места..Врач принес толстенный ветеринарный талмуд,чтобы показать мне, что при таком переломе гипс никогда не ставится.Да, кость могла выйти уже после наложения гипса, когда котенок бился в судорогах, но на кой тогда ты его ставил?..Когда я ему позвонила сообщить такую новость, он ответил: "ну тогда я не знаю, что делать...Шину я ставить не берусь, порвет сустав"...Короче, обратились в другую клинику, там сделали операцию, вставили шину, вроде всё хорошо, пытается за мухами гоняться..Клинику рекламировать не буду, потому что исход всего процесса пока неизвестен, но очень надеюсь на хорошее. Чего и всем желаю, а к Кухарскому лучше не обращайтесь.

    Răspundeți
  • 08 aug. 2017 18:30 #13 Valentina Hmelinina

    Добрый день. Скажите пожалуйста, все жители Молдовы едут со своими питомцами в Кишинев? Я просила информацию о клиниках на юге страны. Где можно получить такую инфорацию? Спасибо.

    Răspundeți
  • 22 aug. 2017 13:32 #14 Andreea Sorana

    Cursuri de cosmetica canina?

    Răspundeți
  • 30 oct. 2017 12:45 #15 Silvia Vasilevna

    buna ziua, vreau sa plec peste hotare cu papagalul meu perus, ce acte am nevoie? am inteles ca ceva de la medicul veterinat, dar nu cunosc precis, ma poate cineva ajuta?

    Răspundeți
  • 18 apr. 17:24 #16 Daniel Wolf

    icf vet 1000: este ? La ce pret ?

    Răspundeți
  • 22 apr. 11:15 #17 Максим Дегтяренко

    #2 Viktor Bulat, здравствуйте Виктор я хотел узнать а котов он лечит?

    Răspundeți
  • 05 iun. 12:46 #18 Руслан Гырбу

    Тут не все ветеринарные кабинеты. И не все врачи.

    Răspundeți
  • 05 iun. 12:50 #19 Руслан Гырбу

    Тут не полная информация предоставлена. Сайт не компетентен

    Răspundeți
  • 31 iul. 02:27 #20 Анастасия Богородская

    #2 Viktor Bulat, Поддерживаю

    Răspundeți
  • 31 iul. 02:27 #21 Анастасия Богородская

    #2 Viktor Bulat, Поддерживаю

    Răspundeți
Alte 20 comentarii

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Casa»

Articole populare a rubricii «Casa»