Prezentarea bibliotecilor din Chișinău. Program, contacte, servicii3

Prezentarea bibliotecilor din Chișinău. Program, contacte, servicii

Biblioteca modernă nu mai este doar un loc liniștit unde poți să te retragi și să citești o carte. Ea tinde să devină un adevărat centru cultural, informațional și comunicațional, o piață de schimb pentru idei.

În era dezvoltării informaționale a început automatizarea bibliotecilor, urmată de interconectarea lor în rețele de biblioteci. Și în Republica Moldova, datorită cererii tot mai mari, au fost create biblioteci electronice. Astfel, inițial a fost creat Catalogul electronic pentru a facilita accesul utilizatorilor la fondul bibliotecilor. Apoi are loc scanarea cărților, în special a celor vechi și rare, cu imagini, hărți etc., care numai cu greu ar putea fi puse la dispoziție publicului în mod tradițional.

Și totuși, nimic nu poate înlocui plăcerea mirosului de carte tipărită și foșnetul paginilor în mâinile cititorului.

Mersul la bibliotecă oferă o mulțime de oportunități:

De asemenea citiți:

Enciclopedii pentru copii
  • De a ieși din casă și de a te distrage de la calculator, fiindcă am devenit prea dependenți de acesta.
  • Pentru realizarea unor lucrări științifice, teze și referate, aveți nevoie de liste bibliografice bogate pe care le găsiți doar la bibliotecă, internetul încă nu a cucerit în întregime producția editorială.
  • Aveți posibilitatea de a face cunoștință cu oameni noi, care au aceleași interese, în spațiul real și nu doar virtual.
  • Venind la bibliotecă nu doar citiți, dar aveți posibilitatea de a viziona filme vechi, asculta muzică de calitate înregistrată sau pe viu, în cadrul unor evenimente.
  • Expozițiile de pictură sau fotografie au devenit tradiționale în bibliotecile din Chișinău și vă transpun într-o sală de muzeu sau galerie de artă.

Faceți și copiilor cunoștință cu biblioteca — mergeți împreună la cea mai apropiată bibliotecă pentru copii, rugați bibliotecara să le explice cum funcționează o bibliotecă și cum își pot alege o carte. Mai ales că bibliotecile din capitală frecvent organizează diverse activități pentru cei mici.

Cu siguranță, aceasta va fi o experiență de neuitat!


Așadar, dacă nu ați pășit demult pragul unei biblioteci, vă invităm acum într-o excursie virtuală, un maraton de informații despre serviciile și facilitățile oferite de bibliotecile din Chișinău.

Acestea își deschid ușile pentru cititorii de orice vârstă pentru a le oferi informații din cele mai diverse domenii și nu doar.


Biblioteca Națională a Republicii Moldova

Prima și cea mai importantă bibliotecă a țării, este un centru informațional, documentar și de socializare pentru toți cetățenii țării care au atins vârsta de 17 ani.

Colecția bibliotecii: peste 2,5 milioane de unități materiale, în cele mai răspândite limbi.

Serviciul de împrumut la domiciliu: disponibil doar pentru membrii titulari și membrii corespondenți ai Academiei de Științe a Republicii Moldova, profesori, doctori și doctori habilitați, Președinția, Parlamentul, Guvernul și persoanele cu dizabilități. Toți ceilalți beneficiari pot să consulte documentele în sălile de lectură și să profite de serviciul xerox sau scanare. Este valabil și împrumutul de documente în format digital. La cererea beneficiarilor, BNRM livrează copii de documente scanate (contra plată).

Sala de lectură: funcționează 11 săli de lectură, 9 din ele sunt specializate ("Moldavistica și Heraldica", sală de referințe, "Literaturile lumii", "Carte veche și rară", "Colecție de artă și hărți", "Audiovideoteca" etc.).

Sală de calculatoare: vizitatorii au acces nelimitat în sala de calculatoare conectate la internet.

De asemenea citiți:

10 Cărți pentru preșcolari

Activități culturale organizate: în fiecare an biblioteca desfășoară — simpozioane, serate literare, lansări de carte, ateliere, expoziții de pictură, întâlniri cu persoane de creație, scriitori, savanți, etc. Cel mai important eveniment cultural al anului este Salonul Internațional de Carte care se desfășoară în perioada 31 august–3 septembrie. Pentru melomani se organizează periodic Salonul muzical unde se invită artiști din țara noastră, se discută despre viața și activitatea sa, despre genul de muzică pe care îl abordează și, bineînțeles, se audiază muzică de calitate.

Suplimentar: O noutate la Biblioteca Națională este colecția de CD-uri "Arhiva Vocilor". În scurt timp acestea vor fi puse la dispoziție tuturor doritorilor de a audia interviuri cu personalități marcante din țara noastră.

Program: Luni – joi, 09:00 – 19:30; sâmbătă și duminică — de la 9:00 până la 17:00; vineri — zi fără program. Ultima miercuri a lunii — zi de curățenie generală.
Adresa: str. 31 August 1989, 78-A.
Telefon: 022 22-51-11.
Site: www.bnrm.md



Biblioteca Națională pentru copii "Ion Creangă"

Principala bibliotecă pentru copii din Republica Moldova. Este destinată copiilor de la vârsta preșcolară pâna la 16 ani, părinților acestora, cadrelor didactice, specialiștilor în domeniul cărții pentru copii, educației și dezvoltării copiilor.

Colecția bibliotecii: peste 250 mii de documente pe diferite suporturi și în diferite limbi.

Serviciul de împrumut la domiciliu: disponibil pentru preșcolari, elevi, părinții/bunicii/tutorii copiilor cu vârstă până la 16 ani, educatori, profesori, scriitori, pictori, editori, jurnaliști, cercetători, bibliotecari și angajații Bibliotecii. Dar nu au dreptul de împrumut de documente persoanele care nu au domiciliul sau locul de studii în mun. Chișinău și adulții, cu excepția celor menționați mai sus.

Sala de lectură: funcționează 5 săli de lectură în funcție de vârstă și tematică (Biblioteca Picilor — preșcolari, 7-10 ani; Activitate cu copii de 11-16 ani; Carte străină; Audiovideo și Multimedia).

Sală de calculatoare: utilizatorii au acces gratuit la calculatoarele destinate publicului în baza permisului de intrare.

Activități culturale organizate: biblioteca desfășoară zilnic diverse activități — expoziții tematice, lansări de carte, lecturi publice, discuții asupra cărții, ore de poveste, ore de poezie, ore literar-muzicale, șezători literare, lecții de ecologie și bune maniere, mese rotunde, dezbateri, conferințe, etc. Dar cele mai de amploare manifestări sunt organizate în cadrul "Zilelor Creangă", "Săptămâna lecturii și a cărții pentru copii", concursul literar republican "La originile înțelepciunii", "Zilele Bibliotecii", "Săptămâna cunoștințelor", etc.

Biblioteca "Ion Creangă" este și co-organizator a "Târgului Internațional de Carte pentru copii și tineret", scopul căruia este de a susține editarea și difuzarea cărții pentru copii și tineri, promovarea cărții de un înalt nivel artistic și sprijinirea celor ce contribuie la crearea și editarea publicațiilor pentru copii.

Suplimentar: Există o varietate de cercuri de creație și cluburi de lectură precum: "Generația NEXT", "Deceluș", Всезнайка, "La Creangă", "Dialogul Generațiilor", "Salonul muzical", etc.


Program:

Perioada 1 noiembrie — 31 martie: luni-joi, de la 10:00 până la 17:00; vineri — 10:00-16:45; duminică — 10:00-16:00.
Perioada 1 aprilie — 31 octombrie: luni-joi — 10:00-18:00; vineri: 10:00-17:45; duminică — 10:00 -17:00 (vara — închis).

Adresa: str. Șciusev, 65.
Telefon: 0 22 22-95-63.
Site: www.bncreanga.md


Filiala nr. 1

Adresa: str. Petru Movilă, 27.
Telefon: 0 22 22 -85-65.

Filiala nr. 2

Adresa: str. 31 August, 121.
Telefon: 0 22 24-16-63.



Biblioteca Municipală "B. P. Hasdeu"

Reprezintă o rețea formată din 27 de filiale cu o arie de cuprindere pe întreg municipiului Chișinău. Este deschisă pentru toate categoriile de public.

Structura Bibliotecii:

  • 3 filiale pentru adulți — Biblioteca Centrală, "Miron Costin", "Codru";
  • 6 filiale pentru copii — "Traian", "Nicolae Titulescu", "Alecu Russo", "Maria Drăgan", "Alexandru Donici", "Visarion Bielinski";
  • 3 biblioteci specializate — Biblioteca de Arte "Tudor Arghezi", Centrul Academic Internațional Eminescu, Biblioteca Publică de Drept;
  • 6 filiale ale minorităților naționale — "Ițic Mangher" (evreiască), "Mihail Ciachir" (găgăuză), "Lesia Ukrainka" (ucraineană), "Mihail Lomonosov" (rusă), "Hristo Botev" (bulgară), "Adam Mickiewicz" (poloneză);
  • 9 filiale deschise în parteneriat cu România — "Ștefan cel Mare", "Alba Iulia", "Onisifor Ghibu", "Maramureș", "Ovidius", "Târgoviște", "Transilvania", "Liviu Rebreanu", "Târgu Mureș".

Colecția bibliotecii: constituie peste un milion de documente pe diferite suporturi — cărți, reviste, manuscrise, imagini, muzică tipărită, documente audio-video, mărci, cărți poștale, tablouri, monede, artefacte.

Serviciul de împrumut la domiciliu: este valabil în toate filialele cu excepția Bibliotecii Centrale.

Sala de lectură: în toate filialele sălile de lectură sunt cu acces liber la raft și doar la Biblioteca Centrală se face cerere la depozit și esti servit de bibliotecarul de serviciu. Fililale au săli amenajate pentru copii, cu literatură potrivită vârstei și locuri de joacă.

Sală de calculatoare: la Biblioteca Centrală sunt câteva calculatoare pentru public și Wi-Fi gratuit în sala de lectură. De asemenea, vizitatorii pot utiliza cele câteva tablete/e-reader. În acest an urmează să fie dotate cu calculatoare pentru acces liber a publicului încă 16 filiale.

Activități culturale organizate: Biblioteca organizează sau găzduiește periodic diverse evenimente, nu numai cu tematică literară, utilizatorii având posibilitatea de a participa la târguri de caritate, expoziții de artă, ateliere handmade, întâlniri cu oameni de valoare din diferite domenii (scriitori, psihologi, avocați, critici, artiști) ș.a.

Programe de lectură pentru toate categoriile de cititori: Cele mai de amploare sunt "Bătălia Cărților" și "Chișinăul citește". Participanții la "Bătălia Cărților" sunt copii cu vârste între 11-14 ani și adolescenții de 15-18 ani, locuitori ai mun. Chișinău. Pentru "Chișinăul citește" sunt trei categorii de vârstă — copii, adolescenți și adulți citesc câte o carte, iar pe parcursul anului în toate filialele se organizează diverse activități cu publicul la tema respectivă: prezentări de carte, întâlniri cu autorul/autorii volumului lecturat, discuții/dezbateri, ore de lectură, înscenări teatralizate, activitate expozițională etc.

Servicii noi:

  • "Ora poveștilor" — pentru cei mai mici utilizatori, în toate filialele cu sală pentru copii.
  • "BiblioPoșta" — pentru pensionari, la filiala A. Mickiewicz (informarea despre diferite facilități: zilele când își pot măsura gratuit indicele glicemic, când și unde pot beneficia gratuit de o frizură, unde pot găsi la magazinele din zonă produse de panificație mai ieftine, organizarea surprizelor cu ocazia zilelor de naștere, însoțirea la Centrul medicilor de familie, etc.).
  • Livrare cărți la domiciliu pentru persoanele cu dizabilități — filialele Codru și Ovidius.
  • Consultații juridice gratuite pentru chișinăuieni (în zile speciale) — Biblioteca Publică de Drept.
  • Clubul Вязалочка pentru toți amatorii croșetatului — la filiala L. Ukrainka.
  • Povești digitale — suport în crearea unei un filmuleț cu fundal muzical, voce înregistrată, text și poze — la filiala Târgoviște, etc.

Biblioteca Centrală

Program: luni-vineri — 09:00-20:00; sâmbăta și duminică — 10:00-17:00.
Adresa: str. Ștefan cel Mare, 148.
Telefon: 022 22-50-06.
Site: www.hasdeu.md


Filiala "Adam Mickiewicz"

Program: luni — joi — 09:00-18:00; vineri, duminică — 10:00-18:00.
Adresa: str. Lech Kaczynski, 2/1.
Telefon: 022 72-58-45.


Filiala "Alecu Russo"

Program: luni-joi — 09:00 – 17:00; vineri, duminică — 09:00-17:00.
Adresa: str. Alecu Russo, 22.
Telefon: 022 33-77-32.


Filiala de Arte "Tudor Arghezi"

Program: luni-joi, 09:00- 18:00; vineri, duminică — 10:00-18:00.
Adresa: str. Grădinilor, 21.
Telefon: 022 27-45-75.


Filiala "Alba Iulia"

Program: luni — joi, 09:00-19:00; vineri, duminică — 10:00-18:00.
Adresa: str. Alba Iulia, 202.
Telefon: 022 58-01-53.


Filiala "Alexandru Donici"

Program: luni — vineri — 09:00-17:00.
Adresa: str. Studenților, 12/3.
Telefon: 022 32-36-00.


Filiala "Centrul Academic Eminescu"

Program: luni — vineri — 09:00-19:00.
Adresa: str. Dacia, 20.
Telefon: 022 77-14-03.


Filiala "Codru"

Program: luni — joi, 09:00-18:00. Vineri, duminică — 10:00-18:00.
Adresa: str. Muncești, 792/2.
Telefon: 022 24-90-20.


Filiala "Biblioteca Publică de Drept"

Program: luni–joi, 09:00-19:00. Vineri și duminică, 09:00-17:00.
Adresa: str. Armenească, 42.
Telefon: 022 27-52-78.


Filiala "Hristo Botev"

Program: luni — joi, 09:00–18:00. Vineri, duminică 10:00-18:00.
Adresa: str. Grigore. Vieru, 25.
Telefon: 022 22-87-52.


Filiala "Ițic Mangher"

Program: luni — joi, 09:00-19:00; vineri — 09:00-16:00; duminică — 09:00-17:00.
Adresa: str. A. Diordiță, 4.
Telefon: 022 24-12-03.


Filiala "Lesia Ukrainka"

Program: luni — joi — 09:00-18:00; vineri și duminică,10:00-18:00.
Adresa: str. Columna, 171.
Telefon: 022 29-52-77.


Filiala "Liviu Rebreanu"

Program: luni — joi, 09:00-19:00; vineri, duminică — 10:00-18:00.
Adresa: str. Socoleni, 9.
Telefon: 022 46-49-44.


Filiala "Maria Drăgan"

Program: luni-joi, 09:00-17:00; vineri și duminică, 09:00-17:00.
Adresa: str. Maria Drăgan nr. 26/3A.
Telefon: 022 47-52-54.


Filiala "Maramureș"

Program: luni — joi, 10:00-19:00; vineri și duminică, 10:00-17:00.
Adresa: str. Grenoble, 163/5.
Telefon: 022 24-86-22.


Filiala "Mihail Ciachir"

Program: luni — joi, 10:00-19:00; vineri și duminică, 10:00-18:00.
Adresa: str. Florilor, 12/1.
Telefon: 022 44-51-76.


Filiala "Mihail Lomonosov"

Program: luni-joi, 09:00-19:00; vineri și duminică, 10:00-18:00.
Adresa: str. Dacia, 4.
Telefon: 022 77-84-00.


Filiala "Miron Costin"

Program: luni-joi, 09:00 -18:00; vineri și duminică, 10:00-18:00.
Adresa: str. Miron Costin, 15/2.
Telefon: 022 32-57-08.


Filiala "Nicolae Titulescu"

Program: luni-joi, 09:00-17:00; vineri și duminică 10:00-17:00.
Adresa: str. N. Titulescu, 49/1.
Telefon: 022 55-02-75.


Filiala "Onisifor Ghibu"

Program: luni — vineri, 10:00-18:00.
Adresa: str. N. Iorga, 21A.
Telefon: 022 23-26-25.


Filiala "Ovidius"

Program: luni — joi, 09:00-19:00; vineri și duminică, 10:00-18:00.
Adresa: str. Hâncesti, 32.
Telefon: 022 72-71-94.


Filiala "Ștefan cel Mare și Sfânt"

Program: luni — joi, 09:00-18:00; vineri și duminică, 10:00-18:00.
Adresa: str. Decebal, 91.
Telefon: 022 55-14-83.


Filiala "Târgoviște"

Program: luni-joi, 09:00-19:00; vineri și duminică, 10:00-18:00.
Adresa: str. Ion Creangă, 82/1.
Telefon: 022 74-14-47.


Filiala "Târgu-Mureș"

Program: luni-joi, 09:00-19:00; vineri și duminica, 10:00-18:00.
Adresa: str. Moscova, 8.
Telefon: 022 43-83-55.


Filiala "Traian"

Program: luni-joi, 09:00-17:00; vineri, duminică, 09:00-17:00.
Adresa: str. Traian, 23/1.
Telefon: 022 77-05-22.


Filiala "Transilvania"

Program: luni-joi, 09:00-19:00; vineri, duminică 10:00-18:00.
Adresa: str. Mircea cel Bătrân, 7.
Telefon: 022 33-11-43.


Filiala "V. Bielinski"

Program: luni — joi, 09:00-18:00; vineri și duminică, 10:00-18:00.
Adresa: str. V. Bielinski, 59.
Telefon: 022 74-92-11.

Sursa: Familia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Comentarii 4

Sortare
  • Nou
  • Anterior
  • 27 sep. 2016 15:22 #1 Lidia Kulikovski

    bravo, pentru prezentarea bibliotecilor!

    Răspundeți
  • 27 sep. 2016 15:51 #2 Daniela Gorincioi

    LA Biblioteca Centrală e greşită adresa web - e hasdeu.md

    Răspundeți
  • 28 sep. 2016 09:00 #3 Natalia Ghimpu Bibliotecar

    O informaţie şi promovare amplă despre Biblioteca Municipală "B.P. Hasdeu". Mulţumim

    Răspundeți
  • 28 sep. 2016 15:19 #4 Daniela Rotaru

    #2 Daniela Gorincioi, Bună ziua, Daniela. Vă mulțumim pentru atenționare. Adresa web a fost corectată.

    Răspundeți

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Mai mari de 7 ani»

Articole populare a rubricii «Mai mari de 7 ani»