Articolul se referă la temele:

7 motive din care copilul nu vrea să învețe9

7 motive din care copilul nu vrea să învețe

Copilul care aleargă cu bucurie la școală și își efectuează cu drag singur temele – e fericirea părinților. Dar, la drept vorbind, așa se întâmplă nu în toate cazurile. Deci, ce facem dacă odraslei în mod deschis nu-i place școala sau chiar refuză să frecventeze lecțiile? Înainte de toate, să aflați motivele. Iar în ajutor vă vine psihologul Irina Dvornina.

Atunci când părinții aud că copilul lor nu vrea să învețe – adesea intră în panică, deoarece atât de mult acest fapt nu se încadrează în viziunea lor de viață. Având în vedere că există o sumedenie de meme despre cât de greu părinții trec prin anii de școală ai copiilor săi. E dificil de acceptat faptul că copilul a pierdut interesul pentru carte. Discuțiile fără sfârșit, îndemnurile, uneori amenințările și pedepsele, de regulă, nu sunt eficiente. Cel mai notabil e că aici părinții singuri nu întotdeauna pot oferi răspuns ferm la una din cele mai importante întrebări – de ce trebuie să învățăm? Prin propriul exemplu, ei demonstrează că instruirea lor personală în niciun fel nu le influențează viața actuală, nu a făcut să fie mai bună, nu le aduce venit, iar serviciul nu are nimic comun cu specialitatea care lor, în genere, nu le e pe plac. Dacă dvs. personal sunteți dezamăgiți de experiența școlară și studențească – vă va fi greu să vă motivați copilul. Îi puteți povesti despre beneficiul efectuării studiilor doar reieșind din experiența proprie.

Pentru început, ar fi relevant să aflați ce stă în spatele lipsei dorinței de a învăța.

1. Copilul nu are succese

În cazul în care copilul frecventează o școală ce nu corespunde abilităților și aptitudinilor lui (de exemplu, un copil cu talent muzical merge la o școală de matematică), sau programul școlar e prea încărcat, iar instruirea i se dă cu dificultate sau, în genere, nu are succese și copilul se simte mereu străin. Mai devreme sau mai târziu el pierde interesul pentru învățătură, are emoții foarte mari și i se formează o atitudine negativă față de procesul de studii în general. Cum poate fi remediată o asemenea situație? Discutați sau testați înclinațiile copilului și înscrieți-l la un studio, cerc de interese. Probabil ar fi corect să schimbați și școala. Sunt cazuri, când copilului îi este greu să asimileze programul de studii din cauza unui șir de particularități personale. Acestea ar putea fi cauze neurologice, copilul poate suferi de disgrafie sau dislexie. În aces caz, este important să înțelegem că motivul nu constă în nedorința de a învăța, el nu lenevește și nu face capricii, ci pur și simplu nu e capabil să asimileze materia prin metode obișnuite.

2. Controlul parental

Deseori observ cum copilul nu pur și simplu e ajutat de părinți în procesul de studii, ci adulții se cufundă atât de profund în acest proces, încât merg la școală în locul copilului. Verifică prin intermediul diferitor grupuri pe viber ce teme are de efectuat copilul, cum și-a îndeplinit odrasla temele, ce comportament are profesorul. Țin sub control total întregul proces. Dacă ar fi să discutăm cu părinții, am afla că aceștia cu adevărat consideră că studiile bune din școală reprezintă fundamentul unui viitor prosper, sau singuri suferă din cauza perfecționismului său. Sincer vorbind, dacă notele la toate disciplinile nu sunt mari – atunci, ce valoare mai au acestea? Ce părere aveți despre note? Ce rol vor avea acestea în viitorul copilului dvs.? Și va fi oare acel viitor, pe care vi l-ați dorit pentru el. Ce e mai important – notele pe care le va lua copilul la școală sau au valoare cunoștințele și aptitudinile?

3. Lipsa motivației

Este un moment dificil, ce merită a fi discutat în mod special, în acest caz este important și învățătorul concret, și metodele sale de formare a motivației pozitive, și prezența motivelor cognitive la elev. Dar, dacă e să vorbim pe scurt – cel puțin, lăudați-vă copilul. Fetițele și băiețeii trebuie lăudați în mod diferit. Dar și unii, și alții e important a fi lăudați pentru eforturile depuse în acest proces.

4. Atmosfera din interiorul familiei, sănătatea

Climatul nefavorabil din familie, relațiile elevului cu părinții afectează puternic performanțele copilului. În acest caz poate fi observată și minciuna, și chiulirile, și izolarea excesivă, și tulburări neurologice etc. În cazul în care copilul are multă energie, apare comportament rău și abateri disciplinare în cadrul lecțiilor, respectiv relații corespunzătoare cu cadrele didactice. Drept rezultat – lipsa dorinței de a învăța.

5. Incapacitatea de a învăța în mod independent

Dacă anterior cineva făcea tot în locul său, apoi ”dintr-odată” el va începe să învețe de sine stătător. El pur și simplu nu e capabil. În clasă copilul îndeplinește instrucțiunile profesorului, iar acasă se pierde, pentru că nu înțelege cum și ce se cere de la el. În acest caz și părinții vor avea de lucru asupra lor. Iar să învețe treptat școlarul să-și planifice lucrul și să se autoorganizeze e posibil și e necesar.

6. Lipsa interesului pentru disciplină

Una dintre sarcinile fundamentale ale învățătorului – de a trezi interesul elevului pentru disciplină, de-ai insufla dragoste. Apoi de a-l învăța logica acestei discipline. Știu din propria experiență de activitate în cadrul unei instituții de învățământ, cum își pierd copiii dragostea față de disciplină atunci când este înlocuit profesorul. Părinții pot încerca să capteze interesul față de o disciplină prin forțe proprii. Cunoștințele pot fi la maxim asociate cu viața, folosind abilitățile lingvistice în timpul călătoriilor, fizica și chimia în viața cotidiană. Puteți viziona filme documentare istorice. Povestiți copilului diferite informații atractive din istorie, legate de disciplinile școlare care îi displac copilului, informații care ar face copilul să privească altfel aceste discipline.

7. Conflicte cu colegii de clasă

În perioada adolescenței, se schimbă prioritățile și auto-percepția. Dacă liderii din clasă demonstrează nedorința de a învăța, atunci e mare probabilitatea că copilul dvs. îi va susține. Noi adesea nu suntem la curent despre conflictele pe care le are copilul în mediul în care se află. Doar noi singuri i-am învățat să facă față situației de sine stătător și să nu solicite ajutor.

Iar conflictele și relațiile problematice cu colegii de clasă omoară interesul nu doar față de școală per ansamblu, ci și față de procesul de studii. Învățați copilul 5 metode de bază de soluționare a conflictelor. Ei și, evident, trebuie să contactați mereu cu copilul, pentru ca acesta să aibă încredere în dvs. și să simtă că întotdeauna va avea susținerea, sprijinul dvs.

Întotdeauna există cale de ieșire

Motive pentru nedorința de a învăța sunt o mulțime, practic cu fiecare vă puteți clarifica și remedia situația, luând în considerație particularitățile copilului.

Părinții este important să rețină că școala este o parte mare și valoroasă a vieții, dar nu e unica. Copilul trebuie să știe și să simtă că sunteți de aceeași parte a baricadei cu el și că împreună veți rezolva toate problemele ce vor apărea în cale, oricât de dificile nu ar fi aceastea.

Posibil, în anumite situații, va fi nevoie să schimbați școala sau să alegeți învățământul individual la domiciliu.

Copiii, care își apără alegerea de a nu învăța, adesea ne amintesc de celebritățile care au abandonat școala și nu și-au finalizat studiile din variate motive. Deși nu sunt adepta unei asemenea abordări, totuși, ar trebui împreună să recunoaștem că calea spre faimă, succes și recunoaștere nu întotdeauna este prin certificatul de absolvire și diploma de bacalaureat.



Irina Dvornina
Irina Dvornina

Psiholog. Oferă consultații individuale și în grup. Lucrează cu copiii, adolescenții și părinții acestora. Specialist în temele ce se referă la relație și dificultățile corespunzătoare cu partenerul, familia, părinții. Abordează temele ce țin de pierderile perinatale, infertilității psihologice .

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Irina Dvornina — Psiholog Tel.: 0 794 3-60-18

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Mai mari de 7 ani»

Articole populare a rubricii «Mai mari de 7 ani»