Articolul se referă la temele:

5 cauze ale minciunii la copii. Și, ce facem dacă copilul minte?0

5 cauze ale minciunii la copii. Și, ce facem dacă copilul minte?

Cât e de neplăcut să descoperi că copilul tău, pe care îl cunoști atât de bine — dintr-o dată a început să te mintă. Pentru a reacționa corect — trebuie, întâi de toate, să înțelegi motivele minciunii. Despre acestea vorbește psihologul Anna Crasilnicova.

”Copilul meu a început să mintă! Ce să fac?” — cu mare îngrijorare, rostesc aceste cuvinte părinții, atunci când vin la o consultație. De cele mai multe ori fără a înțelege cauza și fără a ști cum ar putea influența asupra acestui fenomen. De regulă, părinții își pedepsesc copiii pentru minciună, crezând că o asemenea metodă îi va descuraja pe copii să mai spună minciuni. Dar, cunosc din experiență că de la o asemenea ”educație”, copiii nu se dezvață să mintă, ci dimpotrivă, învață să mintă mai iscusit și mai subtil, pentru a nu fi prinși cu minciuna data viitoare. Se dezvoltă o trăsătură stabilă de caracter, pe care, drept rezultat, este incredibil de dificil să o corectezi.

Pentru a înțelege cum să faceți față acestui fenomen, este necesar să cunoașteți cauzele principale ale minciunii la copii:

Prima cauză — frica. Este mințită acea persoană de care copilului îi este frică. Ceea ce înseamnă că anume noi, adulții, deseori îi provocăm pe copii să mintă. O facem prin reacția noastră agresivă, critică, dezaprobatoare la anumite acțiuni greșite, o notă rea, o observație în agendă, pantaloni rupți, jucărie stricată etc. Astfel copilul, pentru a nu fi pedepsit, începe să inventeze, să mintă, găsind niște explicații mai sigure pentru el la cele întâmplate. În acest mod, copilul încearcă să evite o pedeapsă ce-l așteaptă, se protejează de furia părinților și consecințele acesteia. Într-o asemenea situație, minciuna, pentru copil, nu e altceva decât un mecanism de protecție de la o reacție negativă a adultului. Este foarte important pentru părinți să înțeleagă acest lucru!

A doua cauză — exemplul adulților. Copii învață mai repede în baza comportamentului adulților, decât a cuvintelor acestora. Atunci când părinții îi insuflă copilului ideea că nu e bine să minți, iar singuri îi oferă exemple de minciună (”Nu-i vom spune mamei la ce oră te-ai culcat …”, ”Spune-i vecinei că nu sunt acasă …”, ”Nu-i vom spune lui tata cât costă jucăria” etc), , astfel copiii înțeleg că această regulă poate fi evitată. Ei ”copiază” comportamentul adultului, începând să-l imită în totalitate.

A treia cauză — fantezia. Deseori noi, adulții, confundăm fantezia copilului, imaginația sa dezvoltată, cu minciuna. Aproximativ de la vârsta de trei ani, la copil începe să se dezvoltă în mod activ imaginația. El petrece mult timp în lumile pe care și le inventează. Copilului îi este dificil să distingă realitatea de fantezie, doar el crede în magie și în minuni. Povestind părinților despre faptul că a fost noaptea pe o planetă îndepărtată și a salvat locuitorii fabuloși ai acesteia, sau că acum este magician de gradul trei, el sincer crede în aceasta și nici nu-i trece prin cap să vă mintă. Aceasta absolut nu înseamnă că copilul minte, ci semnifică că parcurge o etapă nouă în dezvoltarea sa intelectuală. Din acest motiv, nu e cazul să le spuneți copiilor: ”Încetează să mai inventezi – așa ceva nu există.” O asemenea reacție ar putea provoca ”închiderea copilului în sine”, pierderea încrederii în dvs. sau, în genere, blocarea procesului de dezvoltare a imaginației. Însă, anume imaginația contribuie la dezvoltarea imaginației creative, ajută la îmbunătățirea respectului de sine la copil, contribuie la depășirea temerilor etc. În asemenea situație, cea mai bună soluție va fi — să vă conectați la fantezia copilului, să vă jucați împreună cu el. De exemplu: el se prezintă că e magician. Întrebați-l în ce constă magia lui și dacă are posibilitate să vă fie dascăl. Pentru copii e foarte important ca părinții să vrea să se joace cu ei, să fie capabili să se cufunde în atmosfera jocului lor în totalitate.

Cauza nr. patru — insuficiența atenției din partea părinților. Atunci când copilului nu-i ajunge grijă, milă din partea mamei sau a tatălui, minciuna devine pentru el un instrument de a obține cele dorite. Copilul, spre exemplu, ar putea minți părinții că este agresat la grădiniță sau la școală. De cele mai multe ori, copiii se prefac că s-au îmbolnăvit. Nu o fac cu gând rău, ci din motiv că au mare nevoie de atenția părinților. În asemenea caz, nu trebuie să certăm copilul pentru minciună. Mult mai bine ar fi – să discutați calm cu acesta și, neapărat, să-i oferiți afecțiune, asigurându-i nevoia de atenție.

Cauza nr. 5 — dorința de a se evidenția. Uneori, copiii îi mint nu doar pe adulți, ci și pe semenii lor, din dorința de a se evidenția, de a impresiona. Ei sunt conduși de dorința de a fi în centrul atenției. Deseori își preamăresc acțiunile și faptele. Unul dintre motivele unui asemenea comportament ar putea fi lipsa încrederii copilului în propriile forțe, iar minciuna reprezintă un fel de compensare. Copilul începe să creadă în ceea ce vorbește. Pentru asemenea copii, opinia semenilor are mare valoare. Este important ca această fantezie a copilului să fie direcționată în alt domeniu. Ar putea să i se potrivească un cerc teatral, unde el ar avea șansa să se autoexprime sau ați putea să propuneți unui asemenea copil să înceapă să inventeze povestiri sau istorii fantastice, în care, în măsură completă, el își va putea realiza talentul de fantezist.

Ce facem în cazul în care ați descoperit o minciună?

În primul rând — să analizați situația și să vă întrebați unde ați greșit.

Doi — să discutați calm și binevoitor cu copilul. De exemplu: copilul și-a ascuns agenda pentru că a luat un doi, iar dvs. vă zice că a pierdut-o. Nu e cazul să strigați la el: ”Nu ai primit doar un doi, ci ai și ascuns agenda și mă minți în cel mai urât mod.” Credeți-mă, de la o asemenea reacție, copilul nu-și va mărturisi doar acțiunile, ci va începe și mai mult să opună rezistență. Respectiv, cel mai bine e să nu întrebați copilul: ”Unde îți este agenda?”, ci să-i spuneți calm și cu zâmbet (în acest caz umorul este inevitabil, nu trebuie confundat cu ironia și sarcasmul – acestea sunt inadmisibile în comunicarea cu copilul): ”Eu cred că agenda nu s-a pierdut, ci îi este rușine și incomod din cauza notei primite sau a unei obervații, dar nu trebuie să te îngrijorezi atât de mult, nimeni nu e perfect. E important să faci tot posibilul aceasta să nu se mai repete”. Și doar atunci când veți vedea că copilul s-a calmat, puteți solicita detalii. Credeți-mă, după asemenea cuvinte, copilul vă va fi extrem de recunoscător. Și, evident, va fi încrezut de faptul că nu va fi pedepsit pentru aceasta. Credeți-mă, aceasta este mult mai bine pentru bunăstarea lui emoțională și relația dintre voi.

Este important ca adulții să nu-i pună aceste fapte în frunte copilului, numindu-l minciunos. Părinții ar trebui să înțeleagă că orice comportament al copilului este o formă de comunicare, pe care el a învățat-o în familie sau fiind influențat de părinți și stilul de comunicare al acestora.

Iubiți-vă copilul și fiți pentru el cel mai bun exemplu de urmat!



Anna Crasilnicova
Anna Crasilnicova

Psiholog pentru copii, mama a doi copii minunați, soție iubitoare. Este pasionată de inventarea poveștilor terapeutice pentru fiul său. Îi place să gătească dulciuri sănătoase și delicioase pentru copii.

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Anna Crasilnicova — Psiholog Tel.:

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Până la 1 an»

Articole populare a rubricii «Până la 1 an»