Apa Buna

Articolul se referă la temele:

Adaptarea copilului la grădiniță. Sfaturile psihologului0

Adaptarea copilului la grădiniță. Sfaturile psihologului

O etapă atât de importantă și atât de emoționantă – admiterea copilului la grădiniță. Cum îl ajutăm pe micuț să se adapteze și cum am putea transforma perioada de adaptare în una mai blândă? Povestește Natalia Șoșeva, psiholog și mamă.

Odată cu admiterea la grădiniță, în viața copilului începe o etapă nouă și foarte importantă. Dar este important să ajutăm micuțul să se adapteze, astfel încât frecventarea grădiniței să-i ofere emoții și sentimente plăcute, iar aflarea la grădiniță să aibă efect pozitiv asupra dezvoltării sale psihologice. Ce e de făcut?

1. Nu selectați grădinița, alegeți educatorul

Cât de bune nu ar fi condițiile din grădiniță, cât de interesante nu ar fi activitățile, este extrem de important copilul să stabilească o legătură bună cu educatorul. Acesta trebuie să fie pe placul copilului.

În caz contrar, apare riscul major de orientare la semeni, ceea ce actualmente începe să se manifeste nu doar în perioada adolescenței, ci și la o vârstă timpurie, preșcolară. În acest caz, părerea semenilor, compania și aprecierea acestora devin pentru copil cele mai importante. Astfel, părinții, educatorii își pierd forța naturală, autoritatea, crește rezistența, agresiunea, frânează maturizarea psihologică a copilului, acesta devine neascultător. Dar le face pe toate absolut inconștient și instinctiv.

Prin urmare, copiii nu trebuie să se rotească în jurul unul altuia, ci în jurul adulților care au grijă de ei. Și acest lucru se va întâmpla doar dacă educatoarea va fi capabilă să cucerească inima copilului. Atunci la copil va apărea dorința firească de a o asculta, de a i se supune. Acest lucru oferă copilului posibilitatea de a crește deplin și de a se dezvolta.

2. Ajutați educatoarea

Sarcina părinților este de a ajuta copilul și educatoarea să stabilească contact, să facă astfel, încât să se placă reciproc. Este în beneficiul copilului să vadă cum mama comunică pe o tonalitate prietenoasă cu educatoarea. La fel, discret, petreceți împreună timpul liber, remarcați ceva comun între ei (ar putea fi atât trăsături exterioare, cât și interese, abilități), povestiți-le unul despre celălalt. De exemplu, mama îi poate povesti copilului cât de mult acesta i-a plăcut educatoarei, cât de drăguț și bun i s-a părut. Educatoarei, de exemplu, să-i spuneți că copilul merge cu drag la grădiniță, pentru a o vedea pe ea.

Nu accelerați procesul, oferiți copilului timp pentru a accepta o persoană nouă.

3. Obișnuiți treptat copilul cu grădinița

Prima perioada, cel mai bine ar fi să mergeți la grădiniță împreună cu copilul și treptat să măriți timpul de ședere acolo. Peste hotare – acesta este o practică normală. Din păcate în țara noastră nu este așa. Dar, noi, părinții suntem capabili să schimbăm lucrurile.

4. Ajutați la menținerea legăturii

Copilului îi va fi mult mai ușor și liniștit să rămână la grădiniță dacă, de exemplu, înainte de aceasta, îi veți povesti că după prânz sau seara veți veni după el, ce veți face după plecare de la grădiniță. De exemplu, ”Atunci când vom reveni acasă, vom citi cartea ta preferată/vom construi o corabie din Lego”. Puneți accent pe următorul contact, pe întâlnirea voastră. Acest lucru este foarte important!

Lăsați copilului ceva, de ce s-ar putea ”agăța” atât timp cât dvs. veți lipsi, de exemplu, un pandativ cu fotografia dumneavoastră/o fotografie laminată sau orice alt obiect care vă aparține. La fel, ați putea îmbrăca haine de aceeași culoare și să atrageți atenția copilului la acest moment, mama și fiica s-ar putea parfuma cu același parfum, ați putea lăsa copilului desenul familiei sau un răvaș. De asemenea, ați putea povesti copilului o istorioară și să-i ziceți că atunci când îl veți lua acasă îi veți relata continuarea. Sunt o mulțime de variante, important să fie ceva ce îi va aminti copilului despre legătura dintre voi.

5. Creați ritualuri

Ritualurile – acestea, în genere, reprezintă un ajutor magic în multe aspecte ale educației. Doar copilul încă nu e capabil să anticipeze lucrurile, iar ritualurile perfect structurează lumea copilului, îi oferă sprijin și înțelegere a ceea ce-l așteaptă în continuare. Ați putea crea un ritual deosebit de conducere a copilului la grădiniță, de luat rămas bun cu micuțul.

6. Acceptați sentimentele copilului

Copilul poate fi trist, poate plânge, atunci când vine momentul despărțirii. Nu vă fie frică de aceste lacrimi, dar nici nu încercați să schimbați copilul. Mai bine vorbiți despre sentimentele lui, de exemplu: ”Micuțule, ești foarte supărat că trebuie să ne despărțim, dar mama trebuie să meargă la serviciu. Educatoarea va avea grijă de tine. Iar atunci când îți va fi trist, poți deschide pandativul cu fotografia noastră, eu l-am umplut cu săruturi pentru ca să-ți ajungă pentru toată ziua. ”

Și mângâiați copilul. Lăsați-l să simtă că îi acceptați și împărțiți sentimentele. Cu timpul, copilul se va adapta cu plecarea dumneavoastră și despărțirea va fi mult mai simplă.

*Mai detaliat despre cum lacrimile ajută în procesul de adaptare, am scris în acest articol LACRIMILE COPILULUI. CUM REACȚIONĂM CORECT, ASTFEL ÎNCÂT SĂ AJUTĂM COPILUL SĂ CREASCĂ O PERSONALITATE REZISTENTĂ PSIHOLOGIC?

7. Pregătiți copilul din timp de despărțire și de faptul că se va putea întrista

Spuneți-i că este ceva normal, că și dumneavoastră vă va fi dor de el și vă veți gândi la el toată ziua. Dar mai comunicați-i și că aveți încredere că el va face față situației, iar atunci când vă veți revederea, veți povesti unul altuia ce-a fost interesant în acea zi.

8. După grădiniță, ajutați copilul să-și exprime tristețea

La grădiniță, copilul ar putea avea un comportament minunat, ar pute fi vesel și fericit. Iar seara, acasă sau pe drum spre casă, să facă scene de isterie, parcă ”fără motiv”. Ajutați copilul să depășească această tristețe, acceptați-i sentimentele și comunicați-i: ”Ție ți-a fost astăzi, la grădiniță, dor de mine, iar mie de tine”. Ajutați copilul să se plângă pe tot ce nu a mers bine pe parcursul zilei, lipsa contactului cu dvs. Lăsați-l să vă simtă alături brațele grijulii și calde.

Și, pe scurt: 3 pași la etapa de despărțire

  1. Cuceriți atenția copilului, stabiliți contact vizual și oferiți copilului ceva ce-l va ajuta să păstreze legătura cu dumneavoastră de la distanță (punctul 4).
  2. Salutați educatoarea, stabiliți cu ea contact cald și prietenos lăsați copilul în grija ei. Încredințați-vă că și educatoarea s-a străduit să cucerească atenția copilului, să intre în contact cu el.
  3. Comunicați copilului când veți reveni, luați-vă rămas bun.

La final, aș vrea să vă povestesc pe scurt câteva istorii ale clienților, din practica psihologului canadian Deborah MacNamara, despre ajutorul oferit copilului în perioada de adaptare la grădiniță:

  1. ”Fiul mei își făcea griji în privința grădiniței, din acest motiv m-am agățat de posibilitatea de a face din timp cunoștință cu educatoarea și de a o cunoaște mai bine. Copilul a luat cu sine cărțile preferate, am venit la educatoare și, făcând cunoștință cu ea, eu le-am propus să citească împreună. Educatoarea era minunată. Ea i-a zis fiului meu că aceasta este una dintre poveștile ei preferate. Apoi el i-a arătat ce are în rucsac, iar ea cu interes asculta istorioara fiecărui obiect. Eu cu plăcere urmăream cum ei contactau”.
  2. ”Tatăl lui Austin, un băiețel de 5 anișori, a depus efort special pentru a face cunoștință copilului cu educatoarea de la grădiniță. În fiecare dimineață, tata spunea că el este rege și anunța ”Eu vă transmit pentru o zi comoara mea cea mai de preț, primul meu urmaș”. Apoi el punea mânuța lui Austin în mâna educatoarei și spunea băiețelului: ”Te voi lua, feciorule mai târziu și te voi duce acasă, în castelul nostru pentru a lua cina cu regina, mama ta. Să ai o zi bună, fiul meu! Lui Austin îi plăcea această modalitate glumeață de a-l prezenta educatoarei, fapt care îi reducea anxietatea”.

Vă doresc succes în depășirea perioadei de adaptare la grădiniță!

Natalia Șoșeva
Natalia Șoșeva

Psiholog. Oferă consultații părinților cu privire la diferite probleme legate de emoțiile, sentimentele și grijile părintești. La subiectul educației și disciplinei copiilor, relația dintre frați, adaptarea la grădință, situații de divorț sau despărțirea de durată a copiilor cu părinții.

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Shosheva Natalia — Psiholog Tel.: 0 672 6-03-22 www.facebook.com/shosheva.nataly

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Până la 1 an»

Articole populare a rubricii «Până la 1 an»