Secretele și particularitățile dezvoltării psihologice a preșcolarilor mici — de la 3 ani0

Psiholog-consilierul Ecaterina Preguza vorbește despre cele mai importante repere în dezvoltare psihologică a preșcolarului mic. Vârsta analizată — 3-5 ani.

Bună ziua. Continuăm tema "Perioadele de creștere a copilului" și analizăm astăzi vârsta de 3 ani. Este vorba despre acea vârstă preșcolară mică. Ce se întâmplă cu micuțul nostru? Este o perioadă destul de interesantă, deoarece toți știu ce înseamnă criza de la trei ani, și toți părinții se pregătesc de această etapă.

Haideți să vedem ce se întâmplă cu micuțul. Spre vârsta de trei ani, la copil deja se formează o asemenea abilitate precum dorința de a fi independent, dorința de a efectua ceva de sine stătător, pentru că atât din punct de vedere motoric, cât și fizic el deja este capabil să facă acest lucru. Și aici apărem noi, adulții, care presupunem că copilul încă nu e capabil de asemenea acțiuni. Ce se întâmplă în realitate? Lupta pentru EU-l propriu, adică "eu pot", "eu vreau și oferă-mi posibilitatea să fac acest lucru". Ei bine, evident, în limitele permisibile, noi în calitate de părinți, de adulți, tutore, permitem copilului. Deja am înțeles că micuțul a asimilat multe funcții motrice, el deja e capabil să mănânce de sine stătător, în mod independent poate face o alegere cât privește activitățile pe care să le desfășoare, el potrivește culorile și formele. La 3 ani, copilul ar putea cunoaște în jur de 1000-1500 cuvinte, pe care le poate utiliza. De asemenea, bineînțeles, copilul potrivește cuvintele, adică, de exemplu este un obiect, copilul e capabil să numească forma acestuia, totodată el cunoaște formule de adresare către un adult.

La 4-5 ani, copilul nostru face cunoștință cu mediul ambiant prin legarea unor noi prietenii. Îi apar anumite priorități în planul comunicării, de exemplu — acolo sunt fetițe, dincolo băieței. El deja se poate determina în mod sigur ce i-ar fi interesant și a conștientizat anumite particularități gender pe care le are. Este curios că la 5 ani, voumul atenției și memoriei la copil, progresează cu pași grăbiți. La cinci ani el poate deja memoriza 4-5 obiecte. Da, adică vom juca într-un joc anume, micuțul nostru se va isprăvi minunat la memorizarea unei consecutivități sau va putea restabili o anumită secvență. La fel, copilul asimilează anumite clasificări, adică el potrivește obiectele după volum, după formă, e capabil să joace într-un joc de roluri deja. Da, la 4-5 ani, apare jocul de roluri, în cadrul căruia pot fi determinate anumite roluri sociale. De exemplu fetițele se pot juca dea medicul, mamă-fiică, băieții — în jocuri de luptă, cu mașinuțele. Adică, apar jocuri de gen.

La ce aspecte ar trebui să atragem atenție noi, părinții? Dacă la trei anișori copilul încă nu vorbește, sau rostește sunete și rugăminți foarte succinte, fie micuțul manifestă comportament neobișnuit drept reacție, atunci când copilul este capabil să solicite ceva manierat, dar nu o face, apare un comportament nedorit — țipete, isterică - evident aceasta nu are legătură cu criza de la trei ani. De asemenea, noi, părinții trebuie să acordăm atenție la stabilitatea atenției copilului. Deoarece la trei ani, copilul este capabil să se concentreze timp de câteva secunde, până la 15-20 secunde, atunci când se concentrează pentru a îndeplini o sarcină. Și în jur de 15 minute copilul poate efectua o sarcină. Dacă e să vorbim despre vârsta de 4-5 ani, atunci la această vârstă stabilitatea atenției și a memoriei va fi mult mai înaltă, să zicem așa. Și micuțul nostru deja e capabil să stea la masă circa 20 de minute, să practice activitatea preferată.

Un alt moment care necesită atenția părinților — cu cine se joacă copilul și ce interese are acesta. Din motiv că este foarte important mediul social în care se află copilul, dacă contactează cu copiii la grădiniță, dacă se simte confortabil acolo. Dacă ceva nu e în regulă, atrageți atenție la starea de spirit cu care copilul merge la școală, la grădiniță, la un anumit centru de dezvoltare. Deoarece confortul pe care îl are copilul în mediul în care se dezvoltă. El nu trebuie să se simtă stresat în instituția de învățământ în care își face studiile.

Am analizat vârsta preșcolară mică și am discutat câteva particularități de dezvoltare, precum și aspectele la care ar trebui să atragem atenție noi, părinții. În cazul în care dv. ați observat că ceva nu e în regulă, neapărat solicitați ajutorul unui specialist, eu voi răspunde cu drag la întrebările dv. Adresați-le în comentarii. Pe curând.

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Psihologi»

Articole populare a rubricii «Psihologi»