”Lupta” înainte de somn. Cum soluționăm problema mersului la culcare?0

”Lupta” înainte de somn. Cum soluționăm problema mersului la culcare?

Uneori, adulții depun tot efortul pentru a convinge copilul să meargă la culcare. Se întâmplă că parcă copilului i-ar fi somn, dar se zvârcolește, mereu își distrage atenția sau solicită tot felul de ”vreau” (să mănânce, să bea, să meargă la oliță). Citiți recomandările psihologului Natalia Șoșeva, referitor la modul în care ați putea face față unor asemenea situații.

De cele mai multe ori, problema mersului la culcare este cauzată de faptul că copilul se ciocnește de o puternică separare de persoanele de care s-a atașat, pe care le iubește (de regulă de mama, tata). Copiii de 5-7 ani, drept urmare a imaturității lor, încă nu sunt capabili să prevadă situația din timp și îi sperie faptul că somnul îi va despărți de persoanele dragi, iar când va avea loc o nouă întâlnire - pentru ei nu e clar. Se spune că somnul este o mică moarte, și e foarte aproape de sentimentele pe care le au copiii în legătură cu aceasta.

Deborah Mcnamara, psiholog canadian, scrie: ”Somnul și starea de inconștiență reprezintă pentru copil cea mai semnificativă despărțire, unde nu este nimeni, care va avea în cel mai direct mod grijă de el. La fel, este momentul în care ar putea crește anxietatea de separare, acumulată pe parcursul zilei. Dacă copilul se ciocnește de un nivel înalt al despărții, ar putea fi mai excitat înainte de somn. ”

În acest fel, copilul cu toată forța, inconștient, se poate opune somnului din cauza fricii de despărțire cu persoanele apropiate. Iar dacă, pe lângă aceasta, pe parcursul zilei, copilul a simțit lipsă de contact cu adulții importanți pentru el (mama, tata), atunci anxietatea înainte de culcare poate deveni și mai intensă.

Ce e de făcut?

1. Respectați un ritual pentru a merge la culcare. Acesta trebuie să fie calm și agreabil, trebuie să ofere copilului toată căldura și dragostea dvs. Mulți părinți subestimează acest punct, dar în realitate acesta este foarte important pentru a oferi copilului ajutor să se pregătească calm și ușor de somn.

De exemplu, întâi de toate băița și curățarea dinților, apoi mergeți în pat și îmbrățișați discutați despre ziua care a trecut (dacă copilul este mic – pur și simplu, povestiți-i despre aceasta), citiți o carte, povestiți copilului ce va fi mâine (detalii găsiți în punctul 4), îngânați un cântecel de leagăn, nu încetați să-l sărutați, îmbrățișați și să-i fiți alături.

2. Relaxați-vă, străduiți-vă să alungați gândul – oare când va adormi copilului. Citiți-i cărțulii cu tematică liniștită (apropo, există multe cărți bune recomandate de a fi citite anume înainte de somn). Alegeți-le pe cele care vor fi interesante și pentru dvs. sau ați putea oferi copilului posibilitatea de a alege o carte. Amintiți-vă despre ziua ce a trecut, destăinui-ți copilului cât de mult v-a fost dor de el, cât de mult v-ați gândit la el, cât de mult îl iubiți și cât de fericită sunteți că el există în viața dumneavoastră.

3. ”Acoperiți” diviziunea de noapte. Acest punct este extrem de important! Acesta presupune că trebuie de fiecare dată să se pună accent pe întâlnirea dvs. următoare, pe următorul contact, trebuie mereu să amintiți copilului că nici somnul, nici nimic altceva nu vă va despărți unul de celălalt. Îi puteți spune că-i veți apărea în vis. La fel, îi puteți povesti despre planurile pentru ziua următoare, ce veți avea de făcut împreună. De exemplu, ”Aștept cu mare nerăbdare ziua de mâine, pentru a merge împreună la plimbare”. ”Imediat cum te vei trezi, iarăși te voi îmbrățișa și te voi săruta”. ”Eu voi fi alături, îți voi veghea somnul”!

Așadar, este foarte important în fiecare zi să puneți accent pe faptul că după ce va trece noaptea vă veți întâlni din nou , pentru ca somnul în viziunea copilului să nu se mai asocieze cu despărțirea, ci să fie parcă un pod spre următoarea voastră întâlnire.

4. Străduiți-vă să excludeți orice influență, grăbire, de exemplu: ”Îți ajunge să te zbengui!”, ”Culcă-te mai repede, în caz contrar nu-ți voi citi nimic!”, ”Culcă-te mai repede, eu sting lumina!”, ”Este ultimul pahar de apă”, ”Când vei adormi odată?!” etc.

Și chiar e mai bine să excludeți frazele mai liniștite, de exemplu: ”Adormi mai repede”, ”Iar acum e timpul să dormi”, până problema mersului la culcare nu se va soluționa.

Toate acestea nu fac decât să intensifice anxietatea și separarea de dumneavoastră. Iar din câte am aflat noi, anume emoțiile și împiedică copilului să adoarmă liniștit. Deci, de ce să le intensificăm?

Ei și , la urma urmei, oare poți adormi atunci când ești impus de cineva? De regulă somnul vine, atunci când suntem, într-o stare de liniște și relaxare.

Pur și simplu fiți alături de copil, oferiți-i toată atenția și dragostea dvs.

5. Lăsați copilului un obiect care îl va ajuta să simtă noaptea legătura cu dvs.

De exemplu, ați putea îmbrăca pijamale identice sau să lăsați tricoul cu aroma dvs. în patul copilului. I-ați putea spune că ați umplut perna cu săruturi și îmbrățișări, și acestea îi vor fi alături toată noaptea. O altă opțiune – să puneți sub pernă o carte și să spuneți copilului că dimineața neapărat o veți citi, să puneți o fotografie de familie lângă pătuț. Pot fi o mulțime de idei.

6. Încercați să deslușiți în spatele diferitor ”vreau” ale copilului, frica și îngrijorarea lui de despărțire de dvs.

Nu credeți că copilul vrea să vă facă rău atunci când cere de zeci de ori un pahar de apă, ceva de mâncat sau la veceu. El este îngrijorat și singur nu înțelege ce-l deranjează. Copilul într-adevăr are impresia că vrea toate acestea și că astfel s-ar putea liniști. Toate acestea au loc la nivel inconștient.

Străduiți-vă în timpul culcării copilului, să-i aparțineți micuțului, chiar în gânduri! Copilul fără probleme ar putea să vă simtă îngrijorarea sau graba, faptul că nu-i sunteți alături cu gândul. Păstrați calmul, lăsați acest proces să fie umplut de bucurie, căldură și plăcere. Îmbrățișați și sărutați mai des copilul, spuneți-i cât de mult îl iubiți, fiți sinceri, lăsați copilul să se umple de căldura și dragostea dvs., lăsați-l să simtă cât de mult îl iubiți, cât de important este pentru dumneavoastră.

Nu impuneți copilul să crească mai devreme decât trebuie. Frica separării de oamenii, pe care îi iubești – este cea mai puternică și dureroasă frică, mai ales pentru copiii mici, și este absolut firească. Nu încercați să-o ”zdrobiți”, ci ajutați copilul să-o depășească, blocați-o și umpleți copilul cu dragostea dumneavoastră. Încercați să urmați toate aceste puncte și mersul copilului la culcare, treptat, va deveni un proces mai ușor și plăcut, mai rapid și îmbucurător.

Iar la final aș vrea să vă împărtășesc istora superbă a unor părinți (preluată din cartea Deborei Mcnarama) despre cum au soluționat ei problema mersului la culcare a fiicei lor.

«…Emily și Dan s-au străduit să o ajute pe Seidl să simtă legătura cu ei în timpul somnului și să-i demonstreze că îi sunt aproape. Au preluat rolul cel mai important de a o face să se calmeze, și atunci când Seidl spunea: ”Nu pot adormi. Nu sunt obosită”, - ei răspundeau: ”Nu trebuie să-ți faci griji pentru somnul tău. Pentru aceasta sunt mama și tata”. Ei au schimbat poziția: în loc să se simtă ostaticii mersului la culcare, ai devenit generoși. În loc de grabă și influență în timpul pregătirii pentru somn, ei respectau ritualul mersului la culcare, străduindu-se să transmită bucurie, plăcere, căldură. Își ajutau fiica să se calmeze: includeau lampa de noapte, înainte ca ea să solicite acest lucru (!), vorbeau despre planurile pentru ziua următoare, sărutând-o și mângâind-o pe spinărușă mai mult (!) ca de obicei. Nu părăseau odaia ei mai mult de 5 minute și reveneau cu inimioare decupate din hârtie, pentru ca ea să se poată ține de acestea. Seidl iubea acele inimioare, și ea aștepta momentul în care îi vor fi oferite altele, în fiecare 5 minute, apoi 10 și tot așa mai departe. Atunci când se trezea dimineața, pe dulăpiorul de lângă pat erau de 2 ori mai multe inimioare decât avea ea înainte de a adormi. Părinții spuneau că au intrat pe tot parcursul nopții prin camera ei, iar Seidl îi credea, doar era o fetiță de vârstă preșcolară. ”

Iată așa o istorioară minunată. Unicul lucru, dacă copilul reacționează prost atunci când dvs. ieșiți din cameră, chiar dacă îi ziceți: ”Merg să beau apă și mă întorc”, nu faceți deocamdată acest lucru. Concentrați-vă la umplerea copilului cu dragoste, apropiere de dvs. Atunci când anxietatea se va diminua puțin, veți putea (la dorință) uneori să ieșiți și să reveniți în camera copilului. Unicul lucru, neapărat ”asigurați-vă” plecarea! În loc de ”Dacă nu adormi acum, voi pleca” sau ieșirea în liniște din cameră, spuneți copilului pe un ton calm și afectuos că, de exemplu, mergeți să faceți un duș sau să spălați vasele, iar apoi veți reveni să continuați să-l pupați.

Rețineți, copiii vor crește și nu vor mai avea așa mare nevoie de dumneavoastră. Dar căldura și bucuria, pe care o veți oferi copilului înainte de culcare, vor rămâne în amintirea lui toată viața.

Fie ca procesul de culcare a copilului să devină pentru dumneavoastră plăcut și special!


Natalia Șoșeva
Natalia Șoșeva

Psiholog. Oferă consultații părinților cu privire la diferite probleme legate de emoțiile, sentimentele și grijile părintești. La subiectul educației și disciplinei copiilor, relația dintre frați, adaptarea la grădință, situații de divorț sau despărțirea de durată a copiilor cu părinții.

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Psihologi»

Articole populare a rubricii «Psihologi»