Articolul se referă la temele:

Botezul copilului6

Botezul copilului

Ce semnifică botezul? Ce obligație au nașii de botez? Care nume nu sunt bine-văzute de către Biserica Ortodoxă de la noi? Despre toate acestea, dar și multe alte nuanțe referitoare la botezurile de la noi, aflați de la Protoiereul Mitrofor Rostislav Postică.

Ce este botezul? Ce semnifică această "procedură"?

Botezul este una dintre cele 7 mari taine ale Bisericii Ortodoxe. Prin botez orice copil este spălat de păcatul strămoșesc (conform Bisericii Ordodoxe, chiar înainte de a se naște cineva, el, deja, are după sine un păcat strămoșesc — cel al lui Adam și Eva, istoria cărora, cred că o știți) și astfel se face membru al bisericii noastre. Tot la botez, copilul primește un înger păzitor de la Dumnezeu, acesta are să fie alături de el pe parcursul întregii vieți, îl va ocroti chiar și după moarte.

Însăși "procedura", așa cum ați numit-o, constă în întreita afundare a copilului în apă sfințită, iar preotul rostește formula de botez: "Se botează robul lui Dumnezeu... în numele Tătălui Amin, a Fiului Amin, a Sfântului Duh, Amin."

Ce trebuie să luăm cu noi pentru botez?

Importat pentru botez este, bineînțeles, prezența copilului și măcar a unui nan de botez. După tradiție, ca jertfă, în biserică se aduc (la dorință) o pereche de colaci, o sticlă de vin și dulciuri.

Ce înseamnă să fii nan?

A fi nan sau, mai corect, naș de botez înseamnă să-ți iai obligația de a răspunde de educarea moral-spirituală a acestui copil. Anume nanii au datoria de a învăța copilul primele rugăciuni, de a-i explica, în terminii pe care să-i înțealeagă, ce este biserica, cine este Dumnezeu. Nanii sunt ca și părinții, ei urmează a fi legați pe viață de acest copil — la nevoie să-l ajute și să-l îndrume. Nașul de botez trebuie să-i facă vizite copilului, să-i aducă (după putință) daruri. Nu tocmai cadouri valoroase, dar ceva prin care ți-ai arăta dragostea față de el.

Câți nani poate avea un copil? Din câte cunosc, în unele regiuni din Rusia, se obișuiește să fie doar un singur nan sau nană.

Da, este adăvărat. La ruși, este răspândit ca la botez să se ia doar un singur nan de botez. La noi, în Moldova, se iau până și "99 de cumătri", vorba cântecului. Eu sunt împotriva acestui obicei, este mai mult un fel de fală, botezul ajunge a se limita doar la festivități, dansuri, petreceri, daruri. Mai bine și mai corect ar fi ca copilul să aibă 1, 2 sau 3 nași de botez, care într-adevăr să aibă grijă de el, decât mulți care să uite și cum îl cheamă.

Cât costă un botez? În cazul în care nu avem bani, putem să ne botezăm gratis micuțul?

Nu există un preț exact stabilit. Fiecare parohie, în dependență de situația ei, stabilește prețul. Mitropolia poate doar să ne dea niște recomandări cu privire la aceste taxe, dar nimic nu este bătut în cui. În Moldova, în dependență de localitate și parohie, prețul variază de la 200 la 500 de lei. De regulă, nașii de botez achită această sumă. Toate botezurile sunt scrise în Registrul de Evidență. După botez înmânăm și certificat de botez.

În cazul în care există o familie nevoiașă, se botează fără de bani. Eu și mulți alți preoți cunoscuți de mine așa facem, ba mai mult, chiar putem să ajutăm cu ceva această familie — să strângem hăinuțe sau produse alimentare.

De ce la botez nu se admit mamele?

Comform regulilor Bisericii, 40 de zile după naștere femeia nu este "curată" (știți doar că are scurgeri de sânge) și, pentru a avea permisiunea de a intra în biserică, trebuie să vină la preot să i se citească o rugăciune specială ("molitvă" — așa și se numește). Dacă botezul are loc înainte de împlinirea acestor 40 de zile, mama nu are voie să asiste la botez. Dacă se botează după trecerea acestor 40 de zile, mama poate asista la botez.

Dumnezeu îi protejează doar pe copiii botezați? Doar nu e vina copiilor dacă părinții nu i-au botezat.

Dumnezeu are grijă de fiecare în parte. La botez primim și un înger păzitor, care putem spune că amplifică această grijă a lui Dumnezeu. Dar, în nici un caz, un copil nebotezat nu este lipsit de protecția sau dragostea Dumnezeiască. Dacă din anumite motive nu ați fost botezat, oricând vă puteți boteza, chiar și la 60 de ani.

E adăvărat că la slujbele de sănătate, nu avem dreptul să scriem copiii sau persoanele nebotezate?

Da, e adevărat. Acestea sunt regulile Bisericii.

Se spune că sunt cazuri când nu doar preotul poate să boteze. Cine și în ce circumstanțe mai poate boteza un copil?

Din nefericire, de multe ori, micuții se nasc cu diferite maladii, iar la câteva ore de la naștere se sting din viață. În cazuri excepționale, atunci când vedeți că un copil, care este nebotezat (sau chiar și un matur) mai are de trăit foarte puțin, oricine poate să-l boteze, fie moașa de la maternitate, fie însăși mama. Este deajuns să ia apă sfințită, dacă nu este la îndemână, poate lua apă simplă sau nisip sau țărână și să stropească de 3 ori în semnul crucii copilul, rostind formula de botez pe care v-am spus-o la început.

Cum se alege numele de botez a copilului? Există cărți speciale pe care părinții le pot consulta?

Este corect ca părinții să numească copiii cu nume din calendarul bisericesc ortodox sau cu numele sfinților care se sărbătoresc în ziua în care s-a născut copilul. Vă puteți consulta cu preotul sau puteți consulta "Dicționarul numelor creștine". În Romania, am întâlnit asemenea dicționar, dar și la noi, în Moldova, unii preoți îl au.

Care este atitudinea bisericii față de prenumele excentrice, europene?

Nu este recomandat ca părinții să apeleze la astfel de nume. Doar, pe lângă îngerul păzitor, pe copil pe parcursul vieții îl protejează și sfântul, al cărui nume poartă. Dar numele europene nu se regăsesc în calendarul ortodox. Totuși, preotul nu are dreptul să refuze să boteze copilul cu așa nume.

Dar numele duble, gen Ana-Lucia?

Este oprit de Biserică de a pune copiilor nume duble, doar avem o singură viață, un singur suflet și trebuie să avem doar un singur nume.

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Comentarii 4

Sortare
  • Nou
  • Anterior
  • 02 feb. 2016 15:04 #1 Аня Замахина

    Daca prietena mea este nasa lui copilul meu, eu pot sa fiu nasa lui copilul ei? Ea nu este nasa mea de cununie, pur si simplu nasa de botez!

    Răspundeți
  • 03 feb. 2016 10:34 #2 Daniela Rotaru

    #1 Аня Замахина, Trebuie sa va consultați cu un preot. Dar, din câte cunosc, nu puteți fi.

    Răspundeți
  • 29 feb. 2016 22:11 #3 Татьяна Гринюк

    Можно ли крестить ребенка в пост?

    Răspundeți
  • 02 feb. 2018 18:44 #4 Iura Morari

    oare dumnezeu a dat ca preotii sa ia asa sume de bani pentru un botez o cununie si asa mai departe. eii de dumnezeu au frica?cine le pune lor asa tacse?

    Răspundeți

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Relații și armonie interioară»

Articole populare a rubricii «Relații și armonie interioară»