Prezentarea sanatoriilor din Republica Moldova: specific, amplasare, prețuri6

Prezentarea sanatoriilor din Republica Moldova: specific, amplasare, prețuri

Se spune că este necesar să te odihnești atât fizic, cât spiritual. Iar dacă corpul, mai are nevoie și de reabilitare, atunci cel mai potrivit loc pentru o asemenea odihnă va fi un sanatoriu. În Republica Moldova există sanatorii care oferă servicii de întremare și odihnă pe tot parcursul anului. Mai jos, vă prezentăm lista și descrierea sanatoriilor din Moldova, în care puteți obține servicii de reabilitare sau unde, pur și simplu, vă puteți petrece timpul într-o ambianță plăcută, gratuit sau pe cont propriu.

Mai întâi, vom încerca să aflăm cine are posibilitatea să se odihnească la sanatoriu gratuit sau poate beneficia de reducere:

Potrivit informației obținute de la Casa Națională de Asigurări Sociale, există două categorii de cetățeni care au dreptul să primească îndreptare pentru proceduri de reabilitare medicală în sanatorii. Este vorba despre veteranii de muncă, veteranii războiului, combatanți, persoane cu dificiențe locomotorii, care au împlinit vârsta de 18 ani și se află în listele autorităților de securitate socială. Distribuirea foilor de odihnă este efectuată în cadrul Oficiilor teritoriale de Asigurări Sociale, conform vizei de reședință. O foaie de reabilitare-medicală se oferă gratuit unei persoane o dată în 3 ani calendaristici, iar invalizilor de război — o dată pe an.

A doua categorie de cetățeni — persoanele asigurate, angajate în câmpul muncii. Aceștia pot obține foaia de odihnă în baza cererii și a indicațiilor medicale de la locul de muncă. În acest caz, ei achită 20 % din costul biletului de tratament și odihnă. În afară de aceasta, transportul nu este prevăzut. La fel ca și pentru prima categorie de persoane, există o limită cât privește obținerea foii de odihnă — o dată la trei ani.

Excepție fac doar persoanele care au suferit infarct miocardic acut sau recurent. În termen de 6 luni de la externarea din spital, ei au dreptul la un bilet de tratament și odihnă la sanatoriul "Speranța", fără a-și aștepta rândul, indiferent dacă le-au fost sau nu oferite anterior foi de odihnă.

Centrul medical de tip Sanatorial "Revimed"

Specializare: tratamentul patologiilor sistemului nervos, locomotor, respirator.
Servicii: Camera de sare (salina). Băi curative (cu ozon, nămol, iodobrom, terebentină, sulfhidrice, cu spirulină, pin, muștar, etc). Sauna infraroșie cu sare. Masaj curativ. Fizioproceduri (laseroterapie, magnetoterapie, electromiostimulare, electroreflexoterapie, tratament cu ultrasunet, raze ultraviolete, electrosomn, micropolarizare cerebrală, tess-terapie, pat-masor). Acupunctură. Consultația medicilor specialiști: neurolog, neurochirurg, terapeut, reabilitolog, psihoterapeut. Diagnostic computerizat neinvaziv.
Preț: fizioproceduri — 120 lei/ora, camera salină — 50 lei/ora, — 200 lei, diagnostic computerizat — 300-500 lei, consultația medicului — 100-150 lei.
Adresa: mun. Chișinău. Filiala Ciocana: str. Mircea cel Bătrîn, 13/2. Filiala Telecentru: str. Lăpușnei, 20.


Centrul medical "Neuromed Sf. Luca"

Centrul medical "Neuromed Sf.Luca" — instituție medicală cu profil neurologic și de reabilitare. Medicul șef - Igor Scobioală — neurolog cu experiență vastă în desfășurarea activității în cadrul unui sanatoriu, specialist în reabilitări neurologice, fizioterapie, hirudoterapie.

Specializare: tratamentul afecțiunilor de tip neurologic, reabilitare medicală.
Servicii: Consultarea neurolugului, a specialistului în reabilitare, psihiatrului. Kinetoterapie, fizioterapie: electroforeză, terapie cu magneți, amplipuls-forez, miostimulare, curenți galvanici, ionoforeză. Hirudoterapie (lipitori); Mezoterapie paravertebrală; Masaj; Tratament cu ventuze; Treapia comportamental-cognitivă etc.
Preț: Consultația medicilor — 200 lei. Masaj general — 250 lei. Injectări — 20-40 lei, perfuzii — 100 lei, mezoterapie terapeutică — 60 lei, hirudoterapie — 50 lei/lipitoarea. Fizioproceduri — 35-55 lei.
Аdresa: or. Chișinău. Buiucani, str. Alba-Iulia, 5/1, 81.


Sanatoriul "Speranța"

Specializare: afecțiuni ale sistemului cardiovascular, afecțiuni ale aparatului respirator, neuroze, afecțiuni ale aparatului osteo-articular.
Preț: 315-350 de lei/zi.
Adresa: mun. Chișinău, or. Vadul lui Vodă, str. Balneară, 11.


Sanatoriul "Constructorul"

Specializare: afecțiuni ale aparatului respirator cu caracter tuberculos, astm bronșic, boli ale sistemului cardiovascular, boli digestive, afecțiuni ale sistemului musculo-scheletic, afecțiuni ale rinichilor, boli ale sistemului nervos.
Servicii: ozonoterapie, mezoterapie, baroterapie, hidrocolonoterapie, hirudoterapie, apiterapie, reflexoterapie, acupunctură și altele.
Preț: de la 5900 de lei până la 7400 lei. În preț este inclusă cazarea, alimentația și tratamentul pentru 19 zile. Este posibilă calcularea prețului pentru 12 zile.
Аdresa: mun. Chișinău, str. Zelinski, 15.


Sanatoriul "Nistru"

Specializare: organele tractului digestiv, sistemul circulator, boli de piele, afecțiunile aparatului locomotor, afecțiunile sistemului nervos, probleme ginecologice.
Servicii: băi terapeutice cu dioxid de carbon, oxigen, brom, terebentină, sulfat de magneziu, spirulină; ultrasonografia organelor intrene; analiza biochimică a sângelui; efectuarea imunoanalizei la microanalizator; aprecierea statusului hormonal al glandei tiroide; testări medicale în caz de boli gastrice și ulcer duodenal; gastroscopie, colonoscopie, rectoromanoscopia, USG, veloergometrie, monitorizarea zilnică a activității inimii, diagnosticare cu raze X. Diagnosticul de laborator include investigații clinice, biochimice, bacteriologice, imunologice.
Preț: cazare — 28-52$ în funcție de nivelul numărului ales; serviciile de tratament și alimentația se achită suplimentare (în mediu, consultația medicului costă 2$).
Adresa: s. Camenca.


Sanatoriul "Codru"

Specializare: maladii gastriointestinale, afecțiunili ale aparatului locomotor, maladiile sistemului nervos central și periferic, boli ginecologice, prostatită cronică, maladiile căilor respiratorii.
Servicii: izvor cu apă minerală, băi cu nămol, sală pentru terapie fizică, fizioterapie, inhalații, cabinete stomatologice (inclusiv de protezare), cabinet ginecologic, cabinete pentru masaj, duș subacvatic, diagnosticare funcțională, cabinet de gastrofibroscopie, cabinet de rectoromanoscopie; laborator clinic, biochimic și bacteriologic; cabinet de acupunctură.
Preț: de la 360 de lei până la 700 de lei pe zi, în funcție de nivelul salonului. Foile de odihnă sunt prevăzute pentru 13-18 zile. În preț se include: cazarea, alimentația de 3 ori pe zi, 3-4 proceduri terapeutice la indicația medicului.
Аdresa: or. Călărași, s. Hîrjauca.


Sanatoriul "Nufărul Alb"

Specializare: afecțiuni ale aparatului locomotor, maladiile sistemului nervos central și periferic, afecțiuni ale sistemului cardiovascular, boli ginecologice, boli ale pielii și ale tractului gastro-intestinal, gastrite cronice cu funcția normală, înaltă și joasă a stomacului.
Servicii: galvanizare, electrosomn, electrostimulare, diadinamoterapie, amplipulsterapie, darsonvalizaree locală, interferențterapie, terapie cu câmp electric de frecvență foarte înaltă, terapie cu unde decimetrice, magnitoterapie, iradiere ultravioletă, laseroterapie, masaj curativ, vibroterapie, terapie ultrasonoră, terapie manuală, ozocheritoterapie, aeroionocromomuzicoterapie, terapie prin inhalare, fitoaromaterapie, haloterapie, hidroterapie, hidrocolonoterapie (irigare intestinală), irigare ginecologică, bazin, duș-masaj subacvatic, cocktail-uri de oxigen.
Preț: Costul foilor de odihnă și tratament la sanatoriu (cazare, alimentație, tratament) pentru anul 2015 — 3 795 lei / 6 zile, 8 675 / 21 zile. Prețul se stabilește în funcție de nivelul cazării.
Аdresa: or. Cahul, str. Nucilor, 1.


Sanatoriul "Bucuria-sind"

Specializare: afecțiuni cardiovasculare, afecțiuni ale aparatului locomotor, sistemului nervos și endocrin, sistemului gastrointestinal și urinar etc.
Servicii: tratament cu ape minerale (produs local), cu luarea în considerație a caracteristicelor individuale; fitoterapie, balneoterapie, hidropatie, hidrocolonoterapie, parafinoozoceritoterapie, argiloterapie, masaj, masaj mecanic, aeroionomuzicoterapie, fizioterapie, gimnastică curativă, acupunctură, stomatologie.
Preț: de la 343 lei / pe zi. În preț se include: cazarea, tratamentul, alimentația.
Аdresa: mun. Chișinău, or. Vadul lui Vodă, str. Balneară, 1.


Sanatoriul "Struguraș"

Specializare: bolile aparatului locomotor, bolile sistemului nervos periferic, boli endocrine, de nutriție și metabolism, bolile aparatului respirator, bolile aparatului digestiv, bolile aparatului genito-urinar, bolile aparatului circular, bolile pielii și ale țesutului celular subcutanat, sechele ale leziunilor traumatice.
Servicii: nămol galvanic, tratament cu argilă; aplicații cu parafină și ozocherită; băi cu salvie, terebentină, conifere, sare de mare, duș subacvatic; fizioterapie, masaj manual, irigații intestinale și microclisme, inhalații, haloterapie, acupunctură, dietoterapie, fitoterapie, gimnastică curativă, saună finlandeză, aromoterapie, apă minerală, enoterapie (tratament cu vin), vacum gradient terapie.
Preț: de la 390 până la 590 de lei pe zi, în funcție de nivelul de cazare. În preț este inclus: cazarea, procedurile terapeutice — 4 pe zi, alimentația — 4 mese pe zi.
Аdresa: Dubăsari, s. Cocieri.

Centrul de Recuperare pentru copii "Ceadîr-Lunga"

Specializare: tulburări neuromusculare de tip neurologic, traumatic, reumatologic, ortopedic etc. (paralizie cerebrală, patologii ale coloanei vertebrale, scolioză, luxație congenitală de șold etc.); patologii pulmonare în remisiune (bronșite cronice, pneumonii cronice, astm bronșic); afecțiuni ale aparatului locomotor de origine diferită.
Servicii: aplicații cu parafină și ozocherită, diverse băi terapeutice, fizioterapie, masaj, sală de forță.
Preț: 193,70 lei pe zi (cazare, alimentație, tratament). Dacă copilul este însoțit de un adult — 95 de lei pe zi (cazare și alimentație). Înainte de a vizita stațiunea, ar trebui să precizați prețul, dat fiind faptul că se preconizează o mică creștere a acestuia.
Аdresa: or. Ceadâr-Lunga, str. Sanatoriului, 1.

Pentru a beneficia de îndreptare, trebuie să vă înscrieți copilul în lista de așteptare, prezentând următoarele acte: certificat de la medicul de familie în care să fie specificate indicațiile pentru tratament și absența contraindicațiilor (formular 070E); o copie a certificatului medical al copilului (dacă copilul este cu handicap); copie a certificatului de naștere. La Ceadâr-Lunga, copiii de până la 7 ani și copiii cu handicap, indiferent de vârstă, primesc foaie de odihnă și tratament care prevede însoțirea de către mamă (de tip "Mama și Copilul"). Copiii mai mari de șapte (opt) ani, nu sunt însoțiți de adulți.

Dacă părinții doresc să fie alături de copiii lor în timpul tratamentului, ei achită de sine stătător cazarea și alimentația.

Ați putea opta pentru odihna la un sanatoriu din afara țării, de exemplu în România, Ucraina, Cehia, Bulgaria, Ungaria etc. Foile de odihnă le puteți procura prin intermediul agențiilor de turism, acestea de multe ori au oferte destul de atractive.

Sursa: Интернет-портал Semia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Tag-uri:

Produse și servicii la tema

Vezi harta
  • Revimed Centru medical

    or. Chișinău, str. Mircea cel Batrin, 13/2
    022 60-50-60, 0 794 2-29-08

  • Neuromed Sf.Luca Centrul medical

    or. Chișinău, str. Alba Iulia, 5/1, 81
    022 74-52-51, 0 610 8-34-34, 0 693 7-24-24

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Turism și agrement»

Articole populare a rubricii «Turism și agrement»