Articolul se referă la temele:

Anxietatea. De unde o avem și cum îi facem față?0

Anxietatea. De unde o avem și cum îi facem față?

De ce uneori, fără motiv, începem să ne facem griji, să ne emoționăm, să ne imaginăm lucruri teribile? Sau motive există, însă reacția la ele este disproporționat de mare, în timp ce, anterior depășeam perioade mult mai dificile cu stoicism și fără panică? Explică psihologul Vera Budan.

Mulți dintre cei care ajung în cabinetul unui psiholog pentru consiliere simt o încordare și o tensiune interioară permanentă. Uneori sunt conștienți de ea, alteori o descoperim împreună, după mai multe ședințe, uneori deranjează și persoana dorește să scape de ea, alteori pare să nu deranjeze. Sunt cazuri când a devenit atât de firească, încât, avem impresia că ne ajută.

Ați simțit această încordare în anumite perioade ale vieții?

Uneori descoperiți că vă doare capul sau spatele, după o zi dificilă, deși pe parcurs nici măcar nu ați observat cât de încordat/ă erați?

Despre ce este vorba?

Anxietate generalizată, neliniște, îngrijorare

Nu contează pentru ce, pentru cine sau cum se manifestă, de cele mai multe ori ea este fără un motiv concret și care ar merita. Mai degrabă ea este o stare care caută motivul, decât este declanșată de unul.

Ne îngrijorăm pentru părinți, copii, partener, ne îngrijorăm pentru propriile note și reacția părinților la ele, apoi pentru rezultatele la serviciu, apoi pentru sănătatea și notele copiilor noștri, pentru familiile acestora…

Atunci când avem predispoziția pentru a fi anxioși, motivul va fi creat de stare și, cel mai important, nu va trece de la sine (deși avem impresia că la pensie, când vor mai crește, când vor pleca/se vor întoarce, am putea să ne liniștim).

De ce avem tendința să fim neliniștiți?

Dacă am simplifica foarte mult, motivul ar suna cam așa: din punct de vedere evolutiv, în trecut oamenii precauți aveau mai multe șanse să supraviețuiască decât cei liniștiți și relaxați. Creierul nostru obișnuiește să se agite pentru a ne asigura viața, pentru a ne salva. Partea mai puțin evoluată a creierului are sarcina primordială de a ne menține în viață, cu orice preț, chiar și cu prețul încordării și nefericirii prezente.

Deci neliniștea are o funcție, chiar dacă ne place nouă sau nu. Nu există proces psihic, care să nu aibă un sens, care să fie creat ca să ne încurce și să ne strice viața, din contra. De aici ar trebui să începem pentru a ne da seama ce-i de făcut în privința neliniștii generalizate - să înțelegem de ce creierul nostru vede în situația creată un PERICOL.

Pentru a clarifica lucrurile, ar fi bine să ne adresăm următoarele întrebări:

  • Ce anume mă neliniștește în acest moment?
  • Ce anume simt în corp?
  • Când/în ce momente/în ce situații, m-am mai simțit la fel?
  • Ce vrea creierul meu să-mi transmită prin această stare?
  • Ce este și ce nu este în controlul meu, în această situație?
  • Cum pot acționa, pentru a-mi asuma partea mea de responsabilitate?

Ar fi util să răspundem la aceste întrebări în scris, atunci când observăm că ne copleșește anxietatea, pentru că, punând în cuvinte și scriind răspunsurile, se schimbă focalizarea atenție și astfel se activează zone mai avansate din creier, responsabile pentru inhibarea reacțiilor de frică și pentru autocontrol în general.

Este uneori de ajutor doar să punem în cuvinte senzațiile pe care le simțim în corp, sau să observăm cum respirăm.

Pare atât de simplu, dar este dificil uneori să fim atenți la ce se întâmplă în interiorul nostru (metacogniție), atunci când atenția noastră este toată cuprinsă în scenarii cu balauri care mai decare.

Pentru ca atunci când ne întâlnim față în față cu anxietatea să fim pregătiți, ne-ar putea ajuta ca de fiecare dată când ne aducem aminte, să ne întrebăm „ce simțim acum”, „ce gândim acum”. Conștiința de sine ne poate ajuta enorm să construim acele circuite neuronale care ne pot ajuta, la nevoie, să ieșim din stări de anxietate și să reușim să ne detașăm. Este necesar să exersăm, pentru a înțelege că lucrurile care se întâmplă acum nu sunt nici pe departe un „urs” (nu sunt cu adevărat un pericol) așa cum vrea să ne convingă creierul nostru.

A observa de fiecare dată când se intensifică starea de neliniște interioară, este un pas enorm și un progres mare față de momentul în care medicul ne spune că avem mușchii prea încordați sau că durerile de cap sunt cauzate de reacțiile fiziologice automate la stres.

Următorul pas ar fi să ne dăm seama de contextele pe care le percepem ca fiind periculoase și să descoperim legăturile dintre experiențele trăite în trecut și reacția actuală la anumiți stimuli.

Desigur în consiliere se poate lucra mai profund în acest sens, dacă simțiți nevoia și sunteți gata să depuneți efortul necesar.

Să găsiți liniștea și echilibrul!

Să vă fie cu folos!


Vera Budan
Vera Budan

Psiholog Clinician licențiat în psihologie, master în psihologie clinică. Psihoterapeut în formare, NLP Practitioner, NLP Master, Master în Comunicare Hipnotică. Autoarea cărții "Calea Feminității".

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Vera Budan — Psiholog Tel.: 079 03-65-86 psiholog-verabudan.md

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Armonia interioară»

Articole populare a rubricii «Armonia interioară»