Apa Buna

Articolul se referă la temele:

Cum să nu ”picăm” examenul la educația copilului? 2 Poziții părintești periculoase0

Cum să nu ”picăm” examenul la educația copilului?  2 Poziții părintești periculoase

Haideți să reflectăm de ce poate depinde dorința copilului de a se supune, de a fi ascultător, de a-și urma părinții? De calitatea relației cu ei, mai exact, de felul cât de sigură este atașarea copilului față de părinți.

Deseori credem că odată ce suntem părinți și suntem responsabili pentru copil, atunci el trebuie să ne asculte. Dar nu e chiar așa. Pentru copil este important un lucru: este sau nu atașat de noi și cât de sigură este această atașare.

Deci, cum ar trebui să fie relațiile, încât copilul să vrea să se supună și să fie ascultător, în mod natural, nu din frica de a fi pedepsit sau din dorința de a fi remunerat?

Este foarte important relațiile să fie ierarhice. Atașarea presupune că părintele, pe de o parte, are grijă, protejează, ajută, apără, iar, pe de alta, stabilește limite, conduce și învață. În asemenea condiții, la copil apare dorința firească de a-și urma părinții, de a fi ascultător, de a se supune și de a le accepta grija.

În acest fel, părintele trebuie să posede autoritate și grijă naturală și este foarte important ca acestea să fie acordate în egală măsură tuturor.

Dar, din păcate, mulți părinți nu dețin acea combinație armonioasă a puterii și grijii. Drept rezultat sunt foarte răspândite 2 poziții părintești din cauza cărora "examenul la educație" suportă fiasco:

1. Dacă e mai mare puterea decât grija – părinții devin duri și severi, în același timp absolut nu acceptă sentimentele și nevoile copilului. Orice lacrimi, isterii, "vreau" a copilului sunt strivite sau ignorate. Totodată, părinții pot irosi multă putere și energie pe copil, dar nu sunt capabili de a vedea de ce are el într-adevăr nevoie, care-i sunt necesitățile, ci realizează o proprie imaginație despre cum ”este corect” să educi, ce trebuie să facă copilul și cum trebuie el să fie.

În mare parte, asemenea adulți la fel au fost educați într-o familie autoritară, unde nu se acorda atenție sentimentelor lor, emoțiile erau ignorate. În rezultat acești copii s-au transformat în adulții cărora le este dificil să-și exprime sentimentele, să-și monitorizeze emoțiile și impulsurile, să manifeste empatie, să aline, ceea ce înseamnă, să aibă grijă de copil. Și dacă copilul și va asculta asemenea părinți, în cele mai multe cazuri din cauza fricii. În același timp, va avea anxietate sporită, frică, îi va fi încălcată încrederea în părinți. Iar în perioada adolescenței, asemenea copil se va răscula (dacă nu mai devreme), și autoritatea părinților va fi pierdută.

2. Se poate întâmpla viceversa. Există grijă, dar nu e suficientă autoritate. Și atât timp cât copilul este mic, probabil totul e liniștit și armonios. Dar pe măsură ce crește, tot mai des se împotrivește, face crize de isterie etc. Părinții, la rândul lor, se pierd, nu găsesc în sine putere și la fel pot face isterie, pot începe să strige, să se îndepărteze de copil, să-l pedepsească, să se supere sau să aștepte copilul să-și ceară primul iertare, să se înfurie pe crizele de isterie ale copilului. Apoi să se simtă vinovat. Asemenea părinți uneori se sperie de strigătele și isteria copilului, la fel cum cândva se speriau de țipetele părinților lor. Și toate acestea se întâmplă nu de pe poziția unui adult puternic și grijuliu, ci din neputință și disperare.

Drept rezultat, părinții pot începe să transleze copilului și celor din jur, că copilul lor este prea insuportabil, dificil sau chiar imposibil de controlat. Cu alte cuvinte, drept răspuns la comportamentul ”rău” al copilului, asemenea părinți singuri își manifestă imaturitatea. Și cine în acest caz este adult?

Deseori, asemenea mame și tați au fost educați în familii în care li se oferea puțină grijă. Ei au crescut și au decis să se comporte altfel față de copiii lor – și s-au pomenit în alte limite. Este suficientă grijă, sunt sensibili la nevoile copilului, dar nu există putere, le este complicat să ia o poziție responsabilă de adult. Și aceasta ar putea afecta educația din familie, unde toate nevoile copiilor erau suprimate.

Asemenea părinți încearcă să comunice cu copilul "la egal". Dar copiii, chiar cei mai mici, conștientizează că încă nu înțeleg multe și nu pot fără de părinți, din acest motiv le crește anxietatea, ei încep să încerce să controleze, domine părinții, încetează să mai asculte, pot începe să facă capricii ”fără de motiv”.

Care e concluzia? Pentru a nu pica "examenul la educație", este foarte important să fie respectat echilibrul dintre putere și grijă. Petranovscaia numește aceasta "grijă autoritară".

Mie îmi este mai aproape formularea lui Gordon Neufeld, psiholog canadian. El vorbește despre faptul că mulți confundă conceptul de "putere" și "autoritate". Puterea părintească – aceasta nu e o constrângere, ci o autoritate naturală, pe care o are părintele atunci când copiii îl urmează și îi ascultă sfaturile. Și cu cât mai multă asemenea putere au părinții, cu atât mai puțin trebuie să aplice autoritatea, prin pedepse, amenințări, strigăte și alte măsuri de disciplinare.

Mai ales că acestea acționează doar prima perioada, iar ulterior trebuie să mărești și să mărești "doza", ceea ce duce la destrămarea atașamentului și pierderea totală a poziției naturale părintești, a puterii acesteia. Copilul încetează să mai fie ascultător, asupra lui nu mai acționează nimic. Dar, în loc să priveascî în esența cauzei și să revină – la restaurarea sau crearea unor relații corecte cu copilul, părinții, se întâmplă că tot încearcă să găsească alte măsuri de disciplinare. Însă doar acestea acționau asupra copilului, pentru că din start erau importante relațiile cu părinții, lui îi era frică de înstrăinare, destrămarea contactului și a apropierii.

Atunci când relațiile cu părinții devin pentru copil prea vătămătoare, creierul "expune" protecții de tot ce trezește copilului sentimente dureroase. Anume din acest motiv nu va mai fi posibil să obții de la copil nici responsabilitate, nici empatie, nici compasiune, dorința de a ajuta și de a fi bun. Toate aceste sentimente vor fi ”blocate”de creier pentru a apăra psihicul copilului de la o rănire inutile și mediu nesigur. Și aceasta nici pe departe nu reprezintă rezultatul unui comportament rău al copilului. Pur și simplu legătura cu părinții este destrămată, este blocată dorința naturală a copilului de a fi bun pentru ei, de a le urma exemplul.

Să recapitulăm. Părinții și copiii trebuie să fie în relații ierarhice. La rândul lor, acestea trebuie să se bazeze pe puterea și grija părintească firească, care trebuie să fie în măsură egală. Părintele trebuie să preia poziția de adult responsabil, să nu pună pe umerii copilului probleme de adulți și întrebări, vina pentru sentimentele sale și reacția nestăpânită. El trebuie cu acuratețe să orienteze copilul, să-l învețe, să stabilească interdicții. Concomitent, manifestând și grijă, să accepte TOATE sentimentele și emoțiile copilului (da, da, chiar și a celor care ar putea să nu placă părinților – furia, ura, supărarea etc). Oare noi, adulții, nu le avem niciodată? Copilul trebuie întotdeauna să simtă dragostea necondiționată și acceptarea, trebuie să știe că părinții întotdeauna îl vor înțelege, primi și susține, ce nu s-ar întâmpla. Este important să fiți pentru copil, un fel de port, alături de care copilul se va simți sigur și în siguranță.

În asemenea relații, copilul se simte liniștit și protejat. El are multă energie și îndrăzneală, curiozitate, el se dezvoltă și învață bine. El are tendința firească de a fi bun pentru părinții săi, de a-i asculta. Doar atunci când copilul simte că necesitățile sale sunt acceptate, auzite, el treptat învață să ia în considerare și necesitățile altora. Și chiar dacă un asemenea copil și face ceva cu abatere de la regulă, nu o face intenționat, și părintele de obicei reușește ușor să remedieze situația, doar copilul are încredere în el și e dispus să asculte sfaturile sale.

În acest fel, pentru a nu "pica" examenul la educație, trebuie de schimbat accentele de la măsurile de disciplinare pe construcția unor relații corecte cu copilul. După cum afirmă Gordon Neufeld: "Dacă nu vom obține de la copil un comportament bun prin cultivarea în el a intențiilor bune, nu vom realiza acest lucru prin niciun fel de măsuri de disciplinare".

Într-adevăr, nu toți au avut noroc să fie educați într-o familie în care părinții armonios combinau în sine puterea și grija firească. Dar oricine poate începe construirea propriei relații cu copilul în alt mod. Este important să începeți de la sine, și atunci, cu siguranță, veți reuși!

Despre cum să nu ne revărsăm nervii asupra copilului, să nu strigăm și să nu-l pedepsim, am scris 3 articole. Posibil și acestea vă vor fi utile.

Natalia Șoșeva va organiza un seminar la tema: ”Disciplina fără perturbarea relațiilor”. În cadrul workshop-ului, acest subiect va fi analizat mai detaliat, iar părinții vor avea posibilitatea să adreseze întrebările pe care le au.
Natalia Șoșeva
Natalia Șoșeva

Psiholog. Oferă consultații părinților cu privire la diferite probleme legate de emoțiile, sentimentele și grijile părintești. La subiectul educației și disciplinei copiilor, relația dintre frați, adaptarea la grădință, situații de divorț sau despărțirea de durată a copiilor cu părinții.

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Shosheva Natalia — Psiholog Tel.: 0 672 6-03-22 www.facebook.com/shosheva.nataly

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Până la 1 an»

Articole populare a rubricii «Până la 1 an»