Articolul se referă la temele:

A vedea paiul din ochiul altuia0

A vedea paiul din ochiul altuia

De ce avem tendința să vedem mai întâi defectele celorlalți? De ce nu reușim să ne percepem pe noi înșine, așa cum suntem? De ce reușim să „corectăm” de fiecare dată, măcar și doar în gând, ceea ce ni se pare incorect în ceilalți, dar este dificil să vedem propriile scăpări?

Nu sunt eu de vină, aș face orice ca să nu simt asta, ca să nu-mi asum! De ce ar fi atât de dificil să spun, da, am greșit? Pentru că doare, se asociază cu o durere prea mare și nu vreau să o simt! Când eram mici, pentru unii, a fi vinovat însemna să fi greșit, să fim greșiți, să fim în neregulă, să fim răi, iar să fim răi însemna să fim respinși, neacceptați. Ni se arăta că pentru a fi acceptați și iubiți trebuie să fim buni, perfecți, fără greșeală, fără defecte… De aceea, cel mai dureros lucru cu putință era să ni se arate că de fapt nu suntem așa, deci nu merităm dragostea celor care ne aveau în grija lor. Pentru unii dintre noi era diferit – eram iubiți și acceptați dacă reușeam să acceptăm în noi toate proiecțiile lor – adică dacă acceptam că suntem răi și că nu merităm, dacă ne asumam partea lor de umbră, și ne simțeam îndeajuns de vinovați pentru aceasta.

A căuta defectele în ceilalți și a nu le vedea pe cele proprii este despre a căuta cu disperare acceptarea și dragostea celor care contează pentru noi, uneori nici măcar nu a celor de alături, ci a părinților(care la moment sunt departe, dar stau ca niște santinele în mintea noastră). Tânjim și acum să ni se spună, să ni se arate, să ni se confirme, că suntem buni, că merităm dragoste, că nu vom fi respinși. Avem impresia că merităm doar dacă vom fi ideali, psihicul nostru face tot ce poate ca să ne vedem ideali.

Proiecțiile asupra celorlalți sunt acolo ca să împartă lumea în două, în buni și răi, iar dacă reușim să nimerim în partea luminoasă a lumii, ceilalți automat vor fi în umbră.

Ce putem face?

1. Să observăm când avem tendința să vedem părțile întunecate din ceilalți, când începem să fim nemiloși, să criticăm să dăm vina. Vom vedea că nu întotdeauna și nu în orice stare avem această tendință. Vom observa că exact înainte ca mintea noastră să caute vinovați în jur, ne-am simțit respinși sau neacceptați, ne-am simțit mai puțin buni, ne-am simțit vinovați sau pur și simplu am fost criticați de cineva sau am greșit cumva…

2. Să explorăm care anume aspecte din ceilalți le criticăm și le vedem cel mai des. Este vorba despre slăbiciune, furie, prostie/incompetență, îndrăzneală, urâțenie/neîngrijire, tupeu, minciună…? De aici putem să ne dăm seama că nu acceptăm asta în noi și încercăm să nu manifestăm, nu ne permitem să o facem.

3. Să ne amintim momente când totuși am manifestat cumva acele aspecte/trăsături și să încercăm să recunoaștem că le avem, chiar dacă ne dorim cu tot sufletul să nu fie așa.

4. Să încercăm să ne iubim cu tot cu aceste trăsături, chiar dacă ele par atât de îngrozitoare. Aici este ceva mai dificil, dar dacă ne-am imagina un copil cu această trăsătură, ar fi mai ușor? Cum am putea fi un părinte grijuliu și blând cu noi înșine, dacă am descoperi că avem și partea întunecată în noi?

5. Să găsim avantaje în cele mai „rele” aspecte ale noastre. De exemplu dacă o persoană este agresivă, avantajul ar fi că reușește să se apere și să nu permită să i se încalce limitele. Cineva leneș nu face mai mult decât este strict necesar și mai ales nu îi pasă că va fi considerat egoist… Un timid nu consumă prea multă energie pentru a iniția conversații și este lăsat în pace, o persoană cu tupeu obține ceea ce vrea…

6. Să integrăm ceea ce respingeam până acum în comportamente echilibrate. De fiecare dată când ceva este prea mult sau prea puțin, acesta devine un defect. Dacă însă vom doza, toate trăsăturile sunt bune de fapt. Când eram mici, a fi cuminți putea fi comod pentru cei adulți, acum însă ne încurcă, pentru că avem prea puțină îndrăzneală. Dozând, vom ajunge să vedem utilitatea în orice comportament, cât ar părea acesta de negativ în măsură exagerată.

Cei din jur ne sunt doar oglinzi, ce bine ar fi ca atunci când vedem lucruri bune, dar și mai puțin bune în aceștia, să ne dăm seama că este despre noi.

Proiecțiile devin sănătoase atunci când ni le asumăm, iar asumarea începe cu conștientizarea lor.

Să vă fie cu folos!


Vera Budan
Vera Budan

Psiholog Clinician licențiat în psihologie, master în psihologie clinică. Psihoterapeut în formare, NLP Practitioner, NLP Master, Master în Comunicare Hipnotică. Autoarea cărții "Calea Feminității".

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Vera Budan — Psiholog Tel.: 079 03-65-86 psiholog-verabudan.md

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu