Articolul se referă la temele:

De la teorie la practică. De ce nu aplicăm cunoștințele acumulate?0

De la teorie la practică. De ce nu aplicăm cunoștințele acumulate?

Încă o diplomă de studii superioare, cursuri, training-uri, seminare — atât de multe cunoștințe! Dar oportunitatea de a le aplica în practică nicidecum nu apare. De ce unii dintre noi se pomenesc în permanenta goană dupa cunoștințe noi, dar le este atât de frică să le aplice în practică — explică psihologul Vera Budan.

Cred că Aristotel înțelegea, deja atunci, fenomenul învățării teoretice și acumulării de cunoștințe inutile când spunea: „Ceea ce învățăm să facem, învățăm făcând”.

A învăța teoretic (a memora, a înțelege, a cunoaște) nu este nici pe departe egal cu a putea să faci. Acestea două țin de inteligențe diferite, țin de structuri diferite ale creierului. Totuși, atunci când eram mici, este posibil ca părinții să ne fi încurajat mai degrabă aptitudinile cognitive, memoria, frazele deocheate pe care le spuneam, decât ceea ce reușeam efectiv să punem în practică, mai ales că, încercările de a face ceva, erau încă atât de stângace.

De ce totuși unii dintre noi învață atât de mult și nu reușesc să aplice mare lucru din ceea ce au învățat? Mai fac un masterat, o facultate, un doctorat chiar, sau sute de cursuri și le folosesc doar pentru a-și plânge de milă atunci când un coleg mai necioplit primește avansarea mult dorită. De ce a ști este atât de departe de ceea ce au nevoie angajatorii? De ce nu neapărat cei care știu încep afaceri?

Să vedem câteva dintre cauze:

Eu știu = eu pot?

Imaginați-vă o situație, un copil privește un altul cum merge pe bicicletă, acesta știe cum este bine să țină echilibrul, cum ar trebui să apese pedalele, cum este necesar să vireze sau chiar în ce unghi să poziționeze spatele atunci când vrea să conducă fără a ține ghidonul. Pare că este expert în a merge pe bicicletă și că știe chiar mai bine decât cel pe care îl urmărește. O dată urcat însă pe aceasta, nimic din ce ȘTIE nu funcționează și copilul eșuează la capitolul ABILITATE. Cu genunchii sângerând, supărat și oftând de durere, acesta învață că, probabil, nu a ȘTIUT îndeajuns de bine. Mai învață, privește, calculează, studiază în detaliu fiecare mișcare, crezând că, o dată urcat, dacă este bine pregătit, ar trebui să POATĂ automat să meargă, ușor, dar cade iar…

Poate nu este despre fiecare dintre acei oameni care învață și nu reușesc să aplice, dar există un mecanism asemănător cu cel descris mai sus, și anume: impresia că pentru a fi capabil să faci ceva, este necesar să știi destul de mult încât să reușești din prima, dacă nu reușești – nu știi îndeajuns. De aici rezultă câteva capcane în care ne lăsăm prinși fără să ne dăm seama:

  • Ne este frică să încercăm, pentru ca nu cumva ceilalți să vadă că nu știm îndeajuns;
  • Credem că pentru a încerca, nu avem voie să facem greșeli;
  • Ne ținem departe de practică, pentru că aceasta ne aduce foarte multă frustrare.

Prăpastia dintre cunoștințe și abilități crește tot mai mare, iar o dată cu mărirea acesteia, scade încrederea că vom reuși vreodată.

Scopurile sunt prea mărețe

Deși ar putea părea că este necesar să avem scopuri grandioase, în acest caz acestea doar ne încurcă să facem primul pas, pentru că avem impresia că ar trebui dintr-un pas să ajungem la destinație. Dacă mă cred capabil de ceva grandios, deși până acum am făcut doar calcule despre cum acest lucru mă va împlini, dar nu am practicat lucruri mici, aceasta ne va bloca, pentru că ne va fi frică să nu reușim. Începe în interior un conflict - pe de o parte, dorim să dăm lovitura și să dovedim tuturor ce speciali suntem, pe de altă parte, acest lucru ni se pare atât de departe și de… imposibil.

Oamenii care nu pun în practică ceea ce știu, au impresia că, dacă au vreun talent important, lucrurile ar trebui să fie foarte ușor de făcut, pentru că așa pare, atunci când privim oameni talentați. Atunci când ei își imaginează aplicând, eul ideal din acel filmuleț mintal reușește perfect. Prăpastia dintre unde sunt acum și unde vreau să ajung devine tot mai mare și frica de a păși în ea, crește proporțional.

Este acceptată doar perfecțiunea

Cel mai bun elev, cel mai cuminte copil acasă, cel mai deștept dintre nepoți…

Există două posibilități, aparent opuse, care pot forma un copil care va învăța mai mult decât va aplica: 1. Este lăudat excesiv și acesta crește cu impresia că trebuie să merite, să corespundă așteptărilor ridicate. 2. Nu este lăudat aproape niciodată pentru că „dacă te-ai fi străduit mai mult…”

Aici ar fi bine să ne gândim că am interiorizat acest model, dar suntem adulți și acum putem hotărî ce să facem cu acei critici interiori, să ne revizuim așteptările de la propria persoană.

Inteligența emoțională insuficientă

Da, inteligența emoțională nu este doar despre a plânge cu cineva împreună, este despre mult mai multe abilități.

Câteva dintre acestea ar fi:

  • Recunoașterea propriilor stări. În acest context această abilitate ne-ar ajuta să observăm propriile frici, să le recunoaștem sursa, să știm de unde vin…
  • Reglarea emoțională ar putea să ne ajute să prelucrăm stările care nu ne ajută, să reușim să trecem dintr-o stare neproductivă la una de acțiune.
  • A ne cunoaște și a fi în acord cu propriile valori. Atunci când știm că una din valorile noastre este de a fi recunoscuți, de exemplu, vom putea înțelege prin ce modalități putem să ne apropiem de realizarea ei.
  • Motivația. Da, poate părea ciudat dar a ne simți motivați tot de inteligența emoțională ține. Noi suntem motivați în funcție de nevoile proprii, totuși, uneori acestea se maschează foarte bine. Avem impresia că nevoia este de a face ceva măreț dar de fapt, siguranța este cea care ne lipsește foarte mult. A reuși să ne motivăm este despre a observa ce ne influențează și a ști să ne creăm starea interioară de motivare, atunci când avem nevoie.

Ce-i de făcut?

Sunt multe lucruri care pot fi făcute în asemenea cazuri, unele vor funcționa pentru cineva, altele nu, important este ca, măcar din acest moment să se facă pași practici și concreți spre a pune un pod între cunosc și sunt capabil.

  1. Să hotărâm ce anume am vrea să aplicăm, din toate cunoștințele acumulate până acum.
  2. Să ne întâlnim cu propriile frici și să le explorăm, să vedem dacă filmul de groază pe care ni le arată este real.
  3. Să ne setăm scopuri mici și ușor de realizat și să hotărâm care ar fi un prim pas (poate fi despre a deschide ofertele de muncă și a trimite un CV, pe care l-am adus la zi cu ultimele cursuri făcute).
  4. Să facem primul pas și să ne lăudăm pentru asta, chiar dacă ni se pare banal (chiar dacă acest pas nu garantează nici un rezultat).
  5. Să ne dezvoltăm inteligența emoțională (dacă iar alegem pentru asta un curs, să avem grijă să fie practic).
  6. Să ajustăm și să repetăm pașii 3 și 4, dacă nu funcționează să ne întoarcem la 2, dacă nu funcționează, să mergem la psihoterapie.

Pare simplu? Sper să nu fie așa, pentru că am nimeri iar în capcana – dacă nu e simplu, înseamnă că nu știu îndeajuns.

Să vă fie cu folos!


Vera Budan
Vera Budan

Psiholog Clinician licențiat în psihologie, master în psihologie clinică. Psihoterapeut în formare, NLP Practitioner, NLP Master, Master în Comunicare Hipnotică. Autoarea cărții "Calea Feminității".

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Vera Budan — Psiholog Tel.: 079 03-65-86 psiholog-verabudan.md

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Psihologi»

Articole populare a rubricii «Psihologi»