Articolul se referă la temele:

Dragoste sau siguranță? De ce iubim într-un anumit mod?0

Dragoste sau siguranță? De ce iubim într-un anumit mod?

De ce oamenii au comportamente atât de diferite în dragoste și relații? Toată problema constă în tipul de atașament pe care îl aveți, care s-a format la dvs. (și partener) la o vârstă timpurie, în baza relației cu părinții. Acesta nu poate fi modificat, dar se poate de înțeles ce se întâmplă și de gestionat situația. Cum? Psihologul Vera Budan dezvăluie în articolul său momente importante, despre care nu se vorbește pe Wikipedia.

Tipurile de atașament – cum relațiile mele din prezent sunt influențate de relațiile cu părinții în primele 18 luni de viață?

Pentru că este luna dragostei, mi-aș dori să abordez un subiect care este dincolo de dragoste dar influențează foarte mult cum ne simțim și cum ne comportăm în cupluri, în momentele decisive.

Dragostea nu este îndeajuns.

Cum ne îndrăgostim?

Cum arătăm că suntem interesați de o persoană?

Cum reacționăm la interesul sau indiferența celuilalt?

Cum cucerim? Sau ne lăsăm cuceriți?

Cum punem punct unei relații?

De ce depind toate aceste convingeri/atitudini/reacții în dragoste?

Oare este despre dragoste?

Nu, nu este despre dragoste, cel puțin nu în sensul romantic și colorat cu care ne-am obișnuit să înzestrăm lucrurile.

Este despre tipul de atașament, deci despre cât de siguri ne simțim într-o relație. Azi vă invit să citiți în acest articol unele detalii pe care nu le veți găsi pe wikipedia.

Ce este atașamentul?

Care sunt tipurile de atașament? Cum ne influențează comportamentul în relații de-a lungul vieții? Ce facem dacă am descoperit că noi sau partenerul are un anumit tip de atașament și asta complică lucrurile?

După cum probabil știți, John Bowlby a introdus teoria atașamentelor, acesta și-a dedicat o mare parte a vieții cercetând subiectul și arătând experimental cât de mult ne influențează viața, tipul de atașament dezvoltat în primele 18 luni.

Dacă aș face abstracție de la definiția oficială și aș scrie simplu cum înțeleg atașamentul ar fi despre: Cum mă simt în funcție de ce face sau nu face celălalt, în fiecare etapă a unei relații și cum reacționez comportamental.

Va fi mult mai clar când voi descrie, pe rând tipurile de atașament:

1. Atașamentul securizant (sau atașamentul sigur)

Oamenii cu un asemenea tip de atașament sunt destul de calmi și reacționează echilibrat atunci când celălalt se îndepărtează, se apropie, când este respins, când există riscul unei despărțiri. Acesta creează relațiile pentru a se bucura de ele, nu pentru a scăpa de o neliniște permanentă interioară. Nevoia lui de dragoste și afecțiune nu este din nevoia acută și apăsătoare de siguranță, o are în interior. Nu afirm că nu are frici și neliniști, doar că nu sunt copleșitoare, nu îl determină să consume toată energia pentru a-și reveni din fiecare mică neînțelegere.

2. Atașamentul insecurizant care la rândul lui se împarte în 3 tipuri:

  • Atașamentul insecurizant anxios;
  • Atașamentul insecurizant evitant;
  • Atașamentul insecurizant dezorganizat (traumatizat);

Ceea ce este important să menționăm pentru tipul de atașament insecurizant, indiferent dacă acesta este anxios, evitant sau dezorganizat, este nesiguranța și neliniștea permanentă în legătură cu partenerul. Chiar dacă la nivel comportamental subtipurile se deosebesc mult, chiar sunt opuse, strategiile de a face față sunt cauzate în toate cele 3 cazuri de senzația copleșitoare de nesiguranță și de nevoia de echilibrare interioară, măcar de scurtă durată.

Atașamentul insecurizant anxios

Persoanele care au un asemenea tip de atașament sunt cei care insistă, roagă, scriu, sună, mult prea mult și prea des în momentele când simt un pericol că ar putea fi respinși/părăsiți. Acestea sunt extrem de atenți la orice semnal al partenerului, la orice pas al lui, la orice mișcare care ar putea semnifica distanță/îndepărtare. Pentru a se asigura că nu sunt respinși pur și simplu se agață și sufocă partenerul. Sunt cei care doresc să devină un tot întreg cu partenerul, să fie alături 24/24 cu acesta, granițele dintre cei doi pur și simplu sunt șterse și nu mai este clar unde este primul și unde este al doilea. Pentru o persoană cu atașament anxios, respingerea pare a fi o catastrofă, pentru că partenerul pare să-i ofere cât de cât siguranța la care acesta tânjește.

Emoțiile (de obicei exagerate) domină această persoană, este foarte dificil pentru ea să fie rațională și să se comporte în funcție de analiza obiectivă a situației, este pur și simplu copleșită de propriile trăiri.

Anxiosul încearcă din răsputeri să-l controleze pe partener, direct și indirect, pentru a se asigura că acesta nu evadează. Are atenția blocată asupra celuilalt și nu-i scapă nici cel mai mic semn de răceală.

La tentativele partenerului de a ieși din relație (sau de a primi spațiul propriu înapoi), un anxios va implora, va șantaja, va arăta disperare, chiar va amenința cu suicidul…

Atașamentul insecurizant evitant

Cu siguranță ați întâlnit oameni (unii dintre voi chiar în oglindă) care ar părea că nu sunt niciodată implicați emoțional. Sunt reci, distanți, evadează și se închid de fiecare dată când sunt asaltați cu cereri de atenție. Un evitant se simte în interior la fel de speriat ca un anxios, doar că acesta crede că pericolul este în apropierea prea mare a celuilalt, plus că strategia lui este opusă – de a nu se implica prea mult. Este dificil să înțelegi dacă un evitant are sentimente pentru cineva, pentru că acesta nu le va manifesta, uneori chiar nu va recunoaște pentru sine că acestea există. Micile încercări de a se deschide sunt urmate de obicei de o pauză totală de implicare, o răceală glacială și nevoia de a fi lăsat în pace. Are nevoie de distanță pentru a se apropia singur, în ritmul propriu și doar până la limita aleasă de el.

Pentru un evitant, emoțiile proprii și ai celuilalt par a fi periculoase, de aceea încearcă din răsputeri să le înăbușe, să le subjuge și să le nege importanța și chiar existența. Acesta se simte copleșit și înghițit de-a dreptul atunci când partenerul manifestă anumite sentimente (exagerate după părerea lui). Un evitant are impresia că se va pierde pe sine în celălalt, că se va contopi, dacă lasă emoțiile să-l domine. Raționalul tinde să domine, un evitant va ține la distanță inclusiv propriile emoții.

De aici ne putem da seama că o persoană cu atașament insecurizant evitant are pe prim plan autocontrolul și pur și simplu evadează din interacțiunile în care se simte controlat de partener.

Chiar dacă se simte și el rănit atunci când partenerul vrea să iasă din relație, nu va face decât slabe încercări de a-l opri, va părea ușurat, deși suferă, că tensiunea interioară prezentă în relație va înceta.

Atașamentul insecurizant dezorganizat (sau traumatizat după unii autori)

Sunt persoane care se regăsesc în ambele descrieri de mai sus. Deși uneori un anxios poate să se relaxeze un pic atunci când se simte temporar în siguranță sau atunci când nu mai vede nici o șansă, iar un evitant poate deveni pe scurt timp ceva mai cald și deschis, aceștia vor avea oricum un comportament de bază.

Un dezorganizat însă va fi total neprevăzut, inclusiv pentru sine, în ceea ce privește comportamentul în diferite situații de cuplu. Uneori va insista cu disperare să-l oprească pe celălalt, alteori va deveni rece și distant și se va simți amenințat de dorința acestuia de apropiere.

Atunci când dorim să recunoaștem tipul de atașament al unei persoane este bine să ținem cont de faptul că descrierile acestora sunt despre persoanele care manifestă la maxim aceste trăsături. Unii dintre noi aparținem unui tip, totuși nu vom manifesta atât de mult caracteristicile acestuia, așa cum simptomele unei răceli pot fi mai slabe sau foarte accentuate. La fel este important să analizăm mai multe situații, pentru a ne da seama despre ce atașament este vorba.

Ce-i de făcut?

A conștientiza de ce eu sau partenerul se comportă într-un anumit mod este primul pas.

A accepta nevoile acestuia și a ști că acțiunile lui nu sunt din cauza mea, chiar dacă mă afectează este următorul.

A lucra și a ne dezvolta în interior astfel încât să ne explorăm propria nesiguranță, să o acceptăm și să căutăm alte strategii, sănătoase și funcționale de a ne echilibra emoțional, este un drum întreg de parcurs, care totuși începe de la primul pas.

Tipul de atașament, așa cum am spus mai sus, se formează în primele 18 luni, în relația cu părinții și în general nu poate fi schimbat de-a lungul vieții. Totuși putem învăța să ne simțim iubiți, să împăcăm emoțiile cu raționalul și să ne bucurăm de relații orice tip am avea, dacă dorim și muncim în acest sens.

Este despre dragoste?

Nu întotdeauna, de multe ori este despre ce fac eu ca să scad, măcar pe scurt timp, din neliniștile proprii.


Vera Budan
Vera Budan

Psiholog Clinician licențiat în psihologie, master în psihologie clinică. Psihoterapeut în formare, NLP Practitioner, NLP Master, Master în Comunicare Hipnotică. Autoarea cărții "Calea Feminității".

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Vera Budan — Psiholog Tel.: 079 03-65-86 psiholog-verabudan.md

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Relațiile»

Articole populare a rubricii «Relațiile»