Apa Buna

Unde am putea efectua plimbări în aer liber la Chișinău. Prezentare6

Unde am putea efectua plimbări în aer liber la Chișinău. Prezentare

Odată cu sosirea zilelor însorite, vrem să petrecem cât mai mult timp în aer liber. Puteți sta în curtea casei, pe terenul de joacă, dar și să ieșiți în oraș sau împrejurimile acestuia. Vă propunem o prezentare a tuturor locurilor unde ați putea merge la plimbare împreună cu copiii, pe vreme bună.

Flora și Fauna

Grădina Zoologică

Înainte de toate, o excursie la grădina zoologică reprezintă o bună posibilitate a face cunoștință copiilor cu animalele. La Menajeria din Chișinău sunt circa 900 de animale. Altfel spus, 155 de specii, 115 dintre care sunt incluse în Cartea Roșie. Printre acestea: tigru ussuri, kulan, castor european, leopard, zebră, râs, leu, urs, vultur de stepă, grifon negru, gâscă de munte, rață Mandarin.

Servicii suplimentare: terasă de vară, cafenele, zoo-magazin, plimbări cu calul, trambuline, teren de joacă pentru copii, servicii foto.
Prețul biletului de intrare: pentru adulți — 30 de lei, pentru elevi, studenți și pensionari — 5 lei, pentru copii cu vârste cuprinse între 0-7 ani — gratuit.
Program: vara — 8:00-20:00; iarna — 9:00-17:00 .

Adresa: str. Dacia, 50/7.
Telefon: 022 76-37-33, 022 56-73-31.

Vivarium

Pe teritoriul Muzeului Național de Etnografie și Istorie naturală, activează Vivarium — un colțișor viu al naturii. În spațiul închis al parcului Vivarium sunt: reptile, papagali, porumbei, cacadu și peștișori. Iar în spațiul deschis — o mini-grădină botanică și o mini-menajerie. Apropo, anume aceasta este prima grădină zoologică din Chișinău. Copacii de aici au fost sădiți de însuși Alexandru Bernardazzi. Locuitorii grădinii sunt: lebede, rațe Mandarin, struți, păuni, șoimi și porumbei. În total, colecția grădinii numără peste 130 de specii de plante și deține mai mult de 60 de specii de animale, reptile, păsări.

Servicii suplimentare: magazin zoo.
Program: miercuri-duminică, 11:00-17:30.
Prețul biletelor de intrare: pentru adulți — 20 de lei, pentru elevi — 10 lei, pentru copii de vârstă preșcolară — gratuit.

Adresa: str. Mihai Cogălniceanu, 82.
Telefon: 022 24-10-20.

Dendrariu sau Parcul Dendrariu din Chișinău

Unul dintre cele mai frumoase parcuri din Chișinău. Spații amenajate, bănci, mini-havuzuri, foișoare, lac cu rățuște, pe care le puteți hrăni. O mulțime de poteci pentru plimbare. Un loc perfect pentru ședințe foto de nuntă sau de familie. Pe teritoriul parcului este teren de joacă pentru copii. În zilele de odihnă, aveți posibilitatea să vă plimbați copiii cu un trenuț sau pe o ricșă.

Servicii suplimentare: trenuț, ricșă, tarabe cu băuturi răcoritoare și înghețată.
Program: primăvara-vara — zilnic, 8:00-21:00; toamna-iarna — zilnic, 8:00-18:00.
Prețul biletelor de intrare: pentru adulți — 4 lei, pentru elevi și studenți — 2 lei, pentru copii de vârstă preșcolară, pensionari și invalizi — gratuit. Excursia — 10-15 lei.

Adresa: str. Gheorghe Enescu, 5.
Telefon: 022 71-91-64, 022 71-90-29.

Grădina Botanică

Cea mai mare grădină botanică din republică. Un loc perfect pentru familiarizarea vizuală cu geografia Moldovei. Împreună cu micii cercetători ați putea efectua plimbări pe lacuri, dealuri, văi; ați putea merge pe cărărușile de pădure sau să vă odihniți pe pajiște. Sunt terenuri de joacă pentru copii, bănci și foișoare pentru odihnă.

Servicii suplimentare: cafenea de vară, tarabe cu băuturi răcoritoare și înghețată, magazin de flori.
Program: zilnic, 9:00-18:00.
Prețul biletelor de intrare: copii de vârstă preșcolară și pensionari — 5 lei; elevi, studenți și adulți pe teren — 10 lei; elevi, studenți și adulți în sere — 10 lei. Excursii ghidate — 35 de lei/persoană.

Adresa: str. Pădurii, 18.
Telefon: 022 55-04-43, 022 52-38-98, 022 55-61-45.

Cafenea-restaurant "Safari"

O zonă de agrement atractivă — cu mini-menajerie și grădină. În curte sunt două terase și șapte foișoare, totodată localul dispune de o cramă și trei săli. Pentru copii este amenajată o zonă de joacă spațioasă. Un loc potrivit pentru odihnă cu familia — aer curat, decor neobișnuit (de parcă te-ai afla într-un muzeu), gazdă ospitalieră.

Servicii suplimentare: organizarea petrecerilor.
Program: 8:30-23:00.

Telefon: 0235 2-79-88, 0 795 2-37-95.


"Zoo Club"

Prima fermă de struți din spațiul CSI. Dar, printre locuitorii acesteia nu sunt doar struți africani. Vizitând ferma, puteți cunoaște și alți reprezentanți ai faunei sălbatice: păuni, fazani, lebede, mistreți, porci vietnamezi, ponei, cai și mustangi. De asemenea, la fermă sunt: capre, găini, gâști, rațe, porumbei. Puteți hrăni și mângâia animalele. Vă puteți plimba pe cal.

Servicii suplimentare: Plimbări pe cal — 20 de lei — un cerc în jurul arenei, 300 de lei pentru o oră — în afara teritoriului. Plimbare cu faetonul; căsuță, saună, magazin agricol. La terasa de vară vă puteți delecta cu bucate din carne. Organizarea intilnirilor romantice 1100 de lei.
Program: 9:00-18:00.
Prețul biletelor de intrare: Excursie pe teritoriul fermei — 20 lei/persoană.

Adresa: satul Bardar, Raionul Ialoveni, trasa Chisinau — Hîncești, 13 km de la Chișinău
Telefon: 069 69-29-53,079 57-39-03.

Parcul Valea Trandafirilor

"Roata dracului" autodrom, carusel cu lanțuri pentru adulți și copii, cale ferată, "Surpriză", scrâncioburi, carusele pentru copii, mașinuțe, tir, trambulină, labirint etc.

Servicii cuplimentare: sală cu aparate de joc și balansoare, tarabe cu băuturi răcoritoare, înghețată, vată dulce, tarabe cu jucării și suvenire; în zilele de odihnă — plimbări pe ponei.
Program: 10:00-20:00.
Prețul biletelor: de la 3 până la 25 lei.


Parcuri publice

În prezent, în toate parcurile mari din oraș sunt terenuri de joacă pentru copii: cu scrâncioburi, tobogane, nisipiere. Afară de terenurile de joacă publice, în perioada caldă a anului sunt instalate și trambuline.

În parcul afgan este un trenuț pentru copii, la Valea Morilor — închirierea bicicletelor; la Valea Trandafirilor — cvadriciclu și închirierea bicicletelor; în Parcul Clasicilor și a Victoriei — plimbări pe cvadriciclu și mașinuțe. În toate parcurile sunt puncte comerciale, unde se vând băuturi răcoritoare, popcorn, vată dulce, înghețată. La fel, în parcuri sunt aproape îmblânzite veverițele și porumbeii, care iubesc foarte mult diverse delicii.

Ați putea alege să efectuați plimbări cu bicicleta împreună cu copiii. Este o activitate atât utilă, cât și destul de atractivă. Așadar, luați bicicletele, echipamentul special și descoperiți locurile frumoase din oraș. În cazul în care nu dispuneți de o bicicletă sau de echipament, le puteți procura din magazinele specializate.


Avioane-vapoare

Puntea de observație de la Aeroport

Aeroportul din Chișinău dispune de o punte de observație, iar în perioada caldă a anului aici este deschisă și o cafenea. Este o bună opțiune de a petrece timpul liber — astfel le arătați copiilor avioanele, urmăriți cum acestea aterizează sau decolează. Înainte de a pleca la Aeroport, ar fi bine să aflați orarul zborurilor, pentru a avea ce urmări acolo.

Gara Feroviară

Ați putea face o plimbare și la gara feroviară. În partea stângă a gării este un pod de trecere peste calea ferată, de la înălțimea căruia se deschide o priveliște uimitoare. Vă puteți plimba chiar la gară sau să mergeți cu trenul, de exemplu până la Călărași (de asemenea, ar fi bine să aflați orarul trenurilor, pentru a plănui călătoria tur-retur).

Nava sau vaporul pentru plimbări pe Nistru de la Vadul lui Vodă

Vaporul efectuează plimbări pe Nistru din luna aprilie. Acesta este ancorat în apropiere de plajă și se pornește după ce apar mai mulți doritori. În mediu, o plimbare pe apă durează circa o oră. La bordul navei, există un bar cu băuturi răcoritoare.

Sursa: Интернет-портал Semia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Tag-uri:

Produse și servicii la tema

Vezi harta
  • Aeroportul Internaţional Chişinău Aeroport internațional

    or. Chișinău, str. Dacia, 80/3
    022 52-51-11 022 81-15-33

  • Author Centrul de biciclete

    or. Chișinău, str. N. Zelinski, 30/1
    022 88-55-55, 022 27-97-04, 022 88-55-56, 0 690 4-32-03

  • Aventura Parc Parc de distracții

    or. Chișinău, str. Ghioceilor, 1
    022 71-99-65, 022 71-94-98, 0 698 0-50-30

  • Safari Restaurant

    or. Orhei,
    0235 2-79-88, 0 795 2-37-95

  • Gara de tren Chișinău Gara de tren

    or. Chișinău, str. Piața Gării, 1
    022 83-27-33, 022 83-27-34

  • Zoo Gradina Zoologică

    or. Chișinău, str. Dacia, 50/7
    022 76-37-33, 022 56-73-31

  • Vivarium Vivarium

    or. Chișinău, str. Mihai Cogălniceanu, 82
    022 24-40-02, 022 23-88-48

  • Dendrarii Parc

    or. Chișinău, str. Gheorghe Enescu, 5
    71-91-64, 71-90-29

  • Western Club Ferma zoologică

    or. Chișinău, s. Bardar, 13 km de la Chișinău
    0 795 7-39-03, 0 794 8-25-99

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Turism și agrement»

Articole populare a rubricii «Turism și agrement»