Apa Buna

Articolul se referă la temele:

Cum să învingi teama de schimbări?0

Cum să învingi teama de schimbări?

Loc de muncă mai puțin drag, prieten nu prea devotat, relații care de mult lasă de dorit. Toate acestea te presează, dar teama de a începe vreo schimbare – vă impune să răbdați și vă convingeți că lucrurile nu stau chiar atât de rău. Vă este cunoscută situația? Psihologul Hanna Savcenko oferă recomandări privind modalitatea de a învinge această frică și de a face pași curajoși în întâmpinarea schimbărilor spre bine.

Știm cu toții că bancurile nu apar din senin – toate sunt din viața noastră. Și acesta, vorba ceea – are barbă: "Șoarecii plângeau, se înghimpau, dar continuau să mestece cactusul."

O istorie destul de răspândită, nu-i așa? Ceva nu ne place sau nu ni se potrivește, dar continuăm să răbdăm și nu schimbăm nimic. Sau și mai rău, pentru a nu schimba situația, începem să ne adaptăm.

Omul se epuizează la locul de muncă care îi displace, care nu i se potrivește din variate motive, dar oftează, și … nu întreprinde nimic pentru a schimba lucrurile. Prietenia cu cineva – e cam anapoda: multe neînțelegeri, interese comune nu sunt, viziunea despre viață diferă, susținerea mai curând e cu intenții rele, iar de încredere nici vorbă. Dar e un prieten vechi și chiar de nu e chiar bun, oricum îl cunoașteți de mult timp și vă este aproape. Sau relațiile din familie de mult s-au transformat într-un adevărat infern, dar să plecați e mai greu decât să rămâneți. Mai pot fi aduse o mulțime de exemple, diferite din punct de vedere a importanței, dar similare după esență. Și toate au aceeași idee – anumite lucruri provoacă omului disconfort, dar însăși gândul că situația ar putea fi schimbată – este și mai groaznic. E mai ușor să te convingi pe sine însuți că totul nu e chiar atât de rău, că la cineva lucrurile stau și mai rău, sau că așa timpuri trăim, și mai sunt o sumedenie de justificări. Teama de schimbări este atât de neplăcută, iar ”balta” ta îți este deja familiară, și lipitorii îți sunt apropiați, și aromele îți sunt bine cunoscute, iar în alt loc nu știi cum va fi. Anume în această sintagmă ”nu știi cum va fi” se ascunde, în principiu, cauza acestei istorii.

În genere, e normal când creierul ne oprește atunci când ne pomenim față în față cu ceva necunoscut, în acest fel ne protejează. La urma urmei, ar putea fi periculos, iar instinctul de autoapărare încă nimeni nu l-a anulat. Siguranța – una dintre nevoile fundamentale ale omului, din acest motiv creierul și se ține atât de strâns de aceasta. Altceva e că la unii nevoia de siguranță se răsfrânge asupra unor lucruri cu adevărat periculoase, iar la alții asupra la tot ce necesită anumite modificări și contact posibil cu ceva necunoscut.

De ce se întâmplă acest lucru?

Cineva are o atitudine mai calmă la schimbări, iar la alții această teamă e atât de puternică, încât acțiunile pot ajunge până la absurd, iar mai exact – acțiunile lipsesc. De ce?

  • cândva omul a suferit traume psihologice și acum este prudent, pentru a nu se mai pomeni într-o asemenea situație de disconfort;
  • persoana are un nivel înalt de anxietate și din acest motiv își face griji practic pentru tot, ce să mai vorbim despre schimbări;
  • persoana are nivel scăzut de auto-apreciere și ceea de ce dispune nu-i prea place, dar crede că e ceea ce îi putea reveni lui mai bun;
  • dar poate, există niște directive, din аnumite motive altfel nu se poate (mama l-a învățat anume așa), etc.

Încercați să înțelegeți cauza. Cunoașterea acestor "de ce", v-ar putea ajuta să învingeți temerile și să începeți să schimbați ceva în viața proprie. Dar e bine să vă bazați pe acțiuni, care vă vor fi, în acest sens, de ajutor.

Ce e de făcut?

Există câteva modalități, care vă vor ajuta să învingeți teama de schimbare și să luați decizia de a acționa.

  1. Întocmiți o listă de argumente "pro" și "contra" pentru acțiuni, la care nu vă puteți decide. Lista trebuie scrisă anume de mână, la necesitate să tăiați, să transcrieți, să supliniți și să corectați ceva. Ce hotărâre intenționați să luați? Scrieți toate argumentele ”pro” și aranjați aceste notițe așa încât să le puteți vedea și reciti cât mai des posibil!
  2. Începeți să faceți măcar niște schimbări minuscule. Schimbați traseul pe care-l parcurgeți zilnic, mergeți nu pe partea dreaptă, ci pe stânga a drumului. Schimbați-vă coafura. Încercați un fel de mâncare nou. Citiți o carte într-un gen nou pentru dumneavoastră. Începeți să schimbați măcar ceva, chiar dacă nu e la nivel global. Învățați să riscați, să acceptați ceva nou, să faceți schimbări acolo unde e destul de sigur. Așa vă veți antrena să abordați mai liniștit orice schimbare.
  3. Ați vrea să schimbați ceva? Nu amânați acest lucru pentru mult timp – străduiți-vă, cât mai repede posibil să puneți aceasta în aplicare, măcar puțin, măcar cu jumătate de pas, dar totuși să întreprindeți ceva.
  4. Tindeți spre realizări mărețe, prin îndeplinirea unor scopuri mărunte. Faceți pași mici, acum, astăzi, mâine, o săptămână… Atunci când ne evaluăm reușitele cu realizări globale – depreciem tot ce facem în calea noastră, în acest fel ne lipsim de puterea de a merge mai departe și mâinile ni se lasă în jos, doar ne trebuie să atingem anume acea culme, iar noi încă suntem la poalele muntelui.
  5. Remunerați-vă chiar și atingerea celor mai mici scopuri, mulțumiți-vă și încurajați-vă!

Ziua noastră de mâine depinde de ceea ce facem astăzi! Din acest motiv, nu depozitați în sertar propria viață, începeți chiar azi să schimbați măcar ceva și mâine veți fi mai aproape de obiectivul pe care vi l-ați propus.


Ganna Savchenko
Ganna Savchenko

Psiholog. Consiliere individuală și de familie (de cuplu). Consiliere gestalt. Terapie familială sistematică. Lucru cu probleme de dezvoltare a personalității, depășire a crizelor personale, a conflictelor, lucru cu traumele. Consiliere înainte de căsătorie/crearea familiei (individuală și în pereche). Planificare sarcinii (pregătirea pentru sarcină, temeri, îndoieli).

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Ganna Savchenko — Psiholog Tel.: 060 84-01-48

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Psihologi»

Articole populare a rubricii «Psihologi»